Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Damian Drăghici, numit de Ponta consilier pe problemele romilor

Damian Drăghici, numit de Ponta consilier pe problemele romilor

scris de A.B.
14 afisari

Damian Drăghici, de origine romă, singurul muzician român care a câştigat un premiu Grammy, a fost numit, marţi, consilier de stat pe problemele romilor în aparatul de lucru al premierului Victor Ponta.

draghici

foto: realitatea.net

Artistul Damian Drăghici a fost ambasador pentru minoritatea romă în Anul European al Egalităţii de Şanse pentru Toţi (2007) şi în Anul European al Dialogului Intercultural (2008). Potrivit unui comunicat al Guvernului, remis Mediafax, având în vedere situaţia creată de mutarea cetăţenilor români de etnie romă din zona Craica a municipiului Baia Mare în fostele clădiri ale societăţii comerciale Cuprom, Guvernul, prin Agenţia Naţională pentru Romi (ANR), a iniţiat, de săptămâna trecută, o serie de demersuri care vizează soluţionarea acestei probleme. Astfel, pe 7 iunie 2012, Biroul regional Nord-Vest Cluj-Napoca al ANR a prezentat un raport cu privire la situatia romilor relocaţi din Baia Mare. Conform procedurii, reprezentanţii ANR de la nivel local au monitorizat situaţia de la faţa locului, vizitând clădirile fostei fabrici Cuprom. De asemenea, aceştia au purtat discuţii cu membrii familiilor de romi şi cu reprezentanţi ai autorităţilor publice locale – Direcţia de Asistenţă Socială Baia Mare. Pe baza acestui raport, în data de 11 iunie, preşedintele ANR a înaintat Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării o plângere îndreptată împotriva primarului Cătălin Cherecheş şi a Consiliului Local al municipiului Baia Mare, solicitând o analiză şi pronunţarea unei decizii referitoare la politicile publice destinate romilor la nivelul autorităţilor locale băimărene.În plângerea înaintată CNCD, preşedintele ANR atrage atenţia asupra faptului că cetăţenii de etnie romă din zona Craica constituie un grup vulnerabil, ca urmare a marginalizării şi stigmatizării acestora de către societate. Conform acestuia, mutarea romilor din zona Craica într-un spaţiu care a fost utilizat în trecut pentru activităţi industriale şi care nu a fost decontaminat şi transformat în spaţiu destinat locuirii constituie o formă de tratament diferenţiat pe criteriul etniei, care încalcă dreptul la demnitatea persoanei, dreptul la un mediu sănătos şi dreptul la locuire. De asemenea, relocarea unui grup vulnerabil fără existenţa unei strategii şi fără o consultare prealabilă a celor vizaţi consitutie un abuz şi o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, se mai arată în comunicat.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult