Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Dan Voiculescu a colaborat cu Securitatea

Dan Voiculescu a colaborat cu Securitatea

scris de Ziua Veche
5 afisari

 

.Instanta Curtii de Apel Bucuresti a constatat, vineri, ca fostul lider PC, Dan Voiculescu, a avut calitatea de colaborator al fostei Securitati.


Curtea de Apel Bucuresti a respins, ca fiind neintemeiata, actiunea lui Dan Voiculescu si a admis cererile de interventie in interesul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) facute de verisoarele fostului lider PC, Paraschiva Silaghi si Mikaela Kallbery. Acestea au facut cereri de interventie in proces impotriva politicianului. Decizia de vineri poate fi contestata la Inalta Curte de Casatie si Justitie, scrie Mediafax.

 

La ultimul termen in proces, care a avut loc in urma cu o saptamana, la Curtea de Apel Bucuresti, Dan Voiculescu, dar si verisoara sa Paraschiva Silaghi au raspuns interogatoriului instantei. Paraschiva Silaghi a scris o nota care sa fie comparata cu un document depus de avocatii lui Dan Voiculescu, care ar sugera un posibil santaj al fostului lider PC. Silaghi a fost de acord sa rescrie continutul acelui bilet, dupa ce a declarat instantei ca scrisul nu-i apartine. De partea cealalta, Dan Voiculescu a spus ca a dat note informative doar conducerii intreprinderii la care lucra si care i le solicita, in baza legilor vremii, in sensul de a declara daca are rude in strainatate.

 

Isi turna familia

 

In 19 iunie 2009, Curtea de Apel Bucuresti a constatat ca sunt indeplinite cerintele ca Paraschiva Silaghi si sotul acesteia sa participe la procesul in care Dan Voiculescu a contestat verdictul de colaborare cu Securitatea, pentru ca, in notele informative din arhiva CNSAS, presedintele fondator al PC a relatat despre fuga lor din Romania.

Paraschiva Silaghi a facut cerere de interventie in interes propriu in procesul care se deruleaza la Curtea de Apel Bucuresti, anulandu-si declaratiile anterioare pentru ca, dupa ce si-a vazut dosarul de la CNSAS, si-a dat seama ca politicianul daduse Securitatii informatii despre ea. In actele depuse la instata, Paraschiva Silaghi, impreuna cu sotul ei Victor Silaghi, aratau ca se considera prejudiciati grav, moral si material, si ca ii vor cere daune lui Dan Voiculescu. Voiculescu declara, in luna mai 2009, ca inainte sa solicite modificarea declaratiilor, Paraschiva Silaghi i-a cerut sa ii imprumute 40.000 de euro, suma pe care el a refuzat sa i-o dea. „Paraschiva Silaghi mi-a cerut 40.000 de euro imprumut, pe care am refuzat sa ii dau. Modificarea declaratiei, la doi ani dupa declaratiile pe care verisoara mea le-a dat in procesul cu CNSAS, in 2006, nu este deci intamplatoare si nici suprinzatoare pentru mine. Totusi cred ca merita spus ca schimbarea declaratiilor vine in conditiile in care verisoara mea a declarat ca martor, in anul 2006, ca nota pe care am dat-o eu, legata de plecarea ei din tara, a fost catre directorul intreprinderii la care lucram, si nu catre Securitate, la un an dupa plecarea ei. Ii aduc aminte doamnei Silaghi ca legea pedepseste santajul”, spunea atunci Dan Voiculescu.

In iulie 2006, Silaghi a fost audiata de CNSAS, ea declarand ca nota referitoare la plecarea ei din tara a fost catre directorul Vitrocim, nu catre Securitate, la un an de la plecarea ei in Germania.

O alta verisoara a lui Dan Voiculescu, Mikaela Kallbery, a facut cerere de interventie impotriva lui Dan Voiculescu. Mikaela Kallbery este sora Paraschivei Silaghi, iar cererea de a fi parte in proces, impreuna cu sotul ei, a fost admisa.

Potrivit cererii de interventie, Mikaela Kallbery sustinea ca Dan Voiculescu, prin legaturile sale cu Securitatea, a afectat intreaga familie, aratand ca din cauza acestuia au fost arestati parintii ei, dupa ce au fost prinsi ca detineau in casa o bancnota straina deteriorata, potrivit Mediafax. In august 2006, CNSAS a decis ca Dan Voiculescu a colaborat cu fosta Securitate, numele conspirativ fiind „Felix”. Voculescu a contestat decizia la Curtea de Apel Bucuresti. Dan Voiculescu a fost, in perioada 1970-1982, seful Departamentului Comert Exterior – Vitrocim, iar intre anii 1982-1992 general manager al Biroului Bucuresti si coordonator al proiectelor Internationale – Crescent Commercial& Maritime Ltd. Cyprus.

0 comentariu

CALUGARUL 24-02-2010 - 12:52

de sila, de mila, de scirba, de rusine, de … toate.

Ereticul 24-02-2010 - 13:19

Eu unul nu gasesc pozitiv demersul dvs. jurnalistic. Sunt oricand dispus sa ajut un batran bolnav sau un copil sarac care vrea sa invete, dar nu inteleg de ce ar trebui sa ma impresioneze sau sa fac ceva pentru indivizii buni de munca dar lenesi, carora le este mai comod sa traiasca din cersit in orase, sa locuiasca prin catacombe, sa bea si sa se drogheze (uite ca pentru anumite obiceiuri se gasesc bani si la ei) decat sa isi incropeasca un acoperis cat de cat decent undeva la tara, unde nevoia de brate de munca este permanenta.

Badea Vasile... 09-03-2010 - 20:06

PROBLEMA POATE FI REZOLVATA: INVESTESTE IN CULTURA!

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult