Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Daniel Barbu și-a dat demisia din funcția de Ministru al Culturii

Daniel Barbu și-a dat demisia din funcția de Ministru al Culturii

scris de C.S.
9 afisari

Daniel Barbu și-a dat demisia din funcția de Ministru al Culturii, informație confirmată de Premierul Victor Ponta, anunță Mediafax. Demisia va fi înaintată Președinției, împreună cu propunerea de numire a unui nou ministru.

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, și-a înaintat demisia.

Victor Ponta a luat act de demisia actualului Ministru al Culturii, urmând să se consulte în cel mai scurt timp cu partenerii de la PNL în legătură cu o posibilă nominalizare a succesorului lui Daniel Barbu, șeful Guvernului urmând să poarte apoi o serie de discuții și cu președintele Traian Băsescu asupra numirii.

„Nu pot lăsa ministerul fără conducere în această perioadă. Se apropie Sărbătorile, sunt plăţi de făcut, inclusiv pentru salarii, iar singurul care poate semna este chiar ministrul, nu un secretar de stat”, a declarat Victor Ponta, citat de Mediafax.

Preşedintele Traian Băsescu este cel care trebuie să semneze decretul de vacantare a postului de ministru al Culturii.

Retragerea din funcție a lui Daniel Barbu vine la doar câteva zile după ce o serie de declarații controversate ale fostului ministru, referitoare la sumele alocate programelor naționale de prevenire și combatere HIV/SIDA, au stârnit mânia opiniei publice și o serie de reacții dure din partea colegilor de partid sau de alianță, precum și din partea președintelui Băsescu.

„[…] nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetățeni afectați de acest hidos flagel al epocii noastre. Nu înțeleg, eu personal. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul Festivalul Shakespeare de la Craiova dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate”, a declarat Daniel Barbu, prezent la un festival cultural din Transilvania.

Acum două zile, Barbu și-a cerut în mod oficial scuze: „[…] regret profund și îmi cer scuze tuturor celor care s-au simţit ofensaţi ori lezaţi de aceste afirmaţiile inadecvate”, se arată într-un comunicat remis de Ministerul Culturii.

61 comentarii

urbos 12-12-2013 - 13:10

Lucru care nu s-ar fi intamplat niciodata intr-un guvern basist.
Ia grohaitorii basisti vor ramane sa grohaie grohaielile lor basiste in continuare.

UnUL 12-12-2013 - 17:10

Păi după ce i-a dat Antonescu un șut în… mă rog, acolo unde începe să-i spună spatelui „coadă” (adică i-a retras sprijinul politic!) ce era să facă, săracul? Deci avem un i d i o t mai puțin în guvern. Oricum, au rămas destui, și probabil în locul lui va veni altul, ori tâmpit, ori corupt (ori amândouă!).

digital 12-12-2013 - 17:16

așa e cretinule, doar băsexu e democrat!
ia zi-i tu clujanule câți miniștri a demis el, ca șef pedalac?!
iar dacă nu era șef, dce ce boc și blaga făceau/fac figurație ca șefi de partid?!
hai să văd la ce te duce bibi-lica?!

UnUL 12-12-2013 - 17:37

Măi vițeluș, ești atât de tâmpit că nici măcar nu știi că un președinte nu poate demite miniștri.
Dar chiar dacă ar fi avut dreptul, nu văd de ce i-ar fi demis : în guvernele Boc și Ungureanu nu am avut nici plagiatori ordinari, nici pușcăriabili, nici hoți de drumul mare.

digital 12-12-2013 - 17:47

doar miniștri de succesuri!
hahaha! au făcut autostrăzi, au construit părtii fără zăpadă, telegondole cu gladiole, parcuri în mijlocul pădurii și multe alte inovații care au adus țara la nivelul anilor 1990, ca economie și investiții!

pathfinder 12-12-2013 - 17:50

@degetel
Nu-s simpatizant PDL da’ tu acuma dai cu mucii-n fasole.

Sa compari Romania din 2013 cu aia din 1989 sau sa compari Romania din 2013 cu cea din 2003 e o idiotenie iesita din comun.
Da’ si tu esti iesit din comun….

urbos 12-12-2013 - 17:59

Sa stii ca pederastul are dreptate, nu e pedelist. E basist. E pedelist doar daca ii spune Kioru sa fie pedelist, altfel nu. A facut Kioru cu manuta la perdeluta, face si cretinul cu manuta la perdeluta. Asa e boala basista si se screm toti viermii astia sa dea citate din Antonescu, presupunand in dementa lor, ca si restul lumii e ca ei. Hahaha!
Asta e si muyst, si labagiu, si mancator de cacat, e orice daca asa zice Base.

Antibasistul 12-12-2013 - 18:01

CORECT!

pathfinder 12-12-2013 - 18:01

@scarbosus
Taci ma laba!

urbos 12-12-2013 - 18:04

Vezi ca-ti curge prin colturile gurii, inghite tot vierme basist.

pathfinder 12-12-2013 - 18:10

Asa arata obsesiile tale sexuale?
Brrrrrrr.
Fugi de aici scarbosule!

UnUL 12-12-2013 - 17:54

Măi vițeluș, sant atât de tâmpit că nici măcar nu știu că un președinte nu poate demite miniștri.
Dar chiar dacă ar fi avut dreptul, nu văd de ce i-ar fi demis : în guvernele Boc și Ungureanu am avuta si plagiatori ordinari, pușcăriabili, hoți de drumul mare.

UnUL 12-12-2013 - 18:03

„CORECT!” – copy-paste nr. 99

Mircea 12-12-2013 - 13:35

Citi ministrii din guvernele basiste au fost incompatibili, judecati penal, plagiatori, incompatibili…? Asa ceva doar la uselisti este posibil iar papagalii uselisti ne prezinta esecul drept realizare. Bravo urbos si la mai multi ministrii ca Barbu.(mai stii citi ati pierdut sau e fara numar, fara numar ?)

urbos 12-12-2013 - 13:39

Cine sa declare leprele basiste incompatibili ma taratura? Basistii? Esti sanatos la cap vierme?

Mircea 12-12-2013 - 13:44

Bravo urbos si la mai multi ministrii ca Barbu.(mai stii citi ati pierdut sau e fara numar, fara numar ?), viermisor.

urbos 12-12-2013 - 13:48

Hehehe, gainatule, gainatule. Ideea de „ministru pierdut” e ceva ce poate concepe numai creieru tau putred de comunist imputit. Ministrii se schimba, sint dati jos, pierd sprijinul politic, etc, asa e in democratie starpitura umana. Numai la voi, scarbe comuniste si securiste, ministrii sint legati de scaune.

UnUL 12-12-2013 - 17:14

Da, sigur, Scârboșel, mai arată-mi tu o țară civilizată în care într-un an și jumătate vreo 10-12 miniștri s-au dovedit a fi ori plagiatori, ori incompatibili, ori pușcăribili sau chiar condamnați deja. Dacă găsești una singură, ai o acadea din partea mea.

urbos 12-12-2013 - 17:19

Nu s-a dovedit nimic ma scarba, organele aservite Kiorului i-au executat ordinele ticaloase.
La moartee!

UnUL 12-12-2013 - 17:41

Nu s-a dovedit nimic? Mang, Andronesca și Ponta sunt plagiatori dovediți (la fel ca o altă ministră a învățământului al cărei nume îmi scapă, soție de senator, rector la nu știu ce universitate particulară de 3 lulele și care n-a apucat să facă mulți purici la minister), Dragmea și Silaghi au dosare penale, Fenechiu a fost deja condamnat… etc.

Antibasistul 12-12-2013 - 17:50

MINȚI, CA TOȚI BASISTII!

UnUL 12-12-2013 - 17:55

MINȚI, – – copy-paste nr 257
CA TOȚI BASISTII – copy-paste nr. 2323
„băsist/băsistă” – copy-paste nr.3723

Antibasistul 12-12-2013 - 18:03

Basist mincinos, minți ca toți basistii!!!!!!!!!!!!!!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 12-12-2013 - 14:21

D. Barbu a avut pozitia nevertebratului in momentul in care a depus juramantul in fatza IMPOSTORULUI !
Gretzos , fara caracter, fara coloana !

Multi intelectuali de acest gen ; licheleni , plessotzi, cacartaresti si alte gonoaie, dar nici unul nu’i dejectzia de Somes!

pathfinder 12-12-2013 - 14:24

@parapanta „Na na Pa pici” ?!? 🙂

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 12-12-2013 - 14:54

Dupa ce si-a dat demisia, Daniel Barbu va reveni pe bancile antenei 3 de unde va continua opera lui de spalere de creieri a urbistolor si huhulistilor. Antenistii si pontistii sunt atit de redusi mintal incit ei accepta explicatiile lui Gadea si lui Badea cum ca „gestul” lui Barbu este unul „demn”, ceea ce nu „gaseai” la ministri lui Basescu, deci, indiferent cum o dai si cum o intorci, tot la Basescu ajungi. Problema, de fapt problemele lui Gadea si lui Badea sunt ca ei incearca sa iasa din rahatul in care au intrat pina peste cap. Cum mai poti sa pretinzi ca esti „jurnalist” si mai ai si o „coloana verticala” cind tu esti platit si pus in pozitia de a apara exact ceea ce denigrai acum vreo 20 de luni in urma cind te pretindeai vocea opozitiei si criticai ACELEASI mânării pe care le facea pdl-ul numai ca acum, pe cele ale usl-ului le inmultesti cu un milion ? Concluzia si efectul sunt clare : antenele pierd, pierd, pierd PUTERNIC in audiente chiar daca aceste audiente sunt controlate, platite si minarite de puscariasul si turnatorul Voiculescu.

Nu ne facem, doamne fereste, griji ca antenele vor ramine fara audienta. Dupa cum se preabine stie, multi romani au fost adusi in stadiul de nevertebrate, de moluste fara creieri si fara coloana vertebrala, si deci, pe baza acestor amariti antenele vor continua sa împroaşte puroi. Numai că, atenţie!, lumea a început sa se dzică de acest grup infractional al antenelor si se indreapta catre televiziunile la care găsesc ştiri, comentarii si comentatori apropiate si apropiati de realitatea pe care o traiesc. Mutarea aceasta se face foarte rapid. Dan Diaconescu emite din nou, deci diaspora ARE unde sa se uite DIN NOU, asa ca toate televiziunile au pierdut pe toti clientii care fusesera lasati de izbeliste prin puciul CNA-ului controlat si dictat de Ponta impotriva lui DD si al televiziunii lui. Iata ca Dan a gasit resurse si a rezistat ordinariilor unui antiroman, Ponta. Deci, cum spuneam lumea se trezeste in ceea ce priveste televiziunile toxice ale puscariasului Voiculescu. Unde inca nu se trezeste romanul este capitolul : „datorie cetăţenească” de care ar trebui sa dea dovada si, in fata acestor asalturi ale mafiei baronimii usl-iste sa iasa masiv in strada si sa le dea foc la propriu! Baronimea si mafia politica romaneasca inca mai rezista. Ei stiu ca puterea si nivelul de suportabilitate a romanilor poate duce dincolo de orice limita, si, de aceea, ei nu dau doi bani pe suferintele poporului. Pur si simplu ei nesocotesc acest „mic” element sau „detaliu”. Se stie insa, ca acest detaliu se poate transforma oricind intr-o bomba nucleara, insa politicienii infractori nu mai au timp. Justitia a prins avint si trebuie oprita si anihilata cit se poate de repede si CU ORICE SACRIFICII. De cine sa le (mai) fie frica acestor ordinari? De NATO ? De Europa? „Ne doare-n pix de oricine, atita timp cit avem puterea cu peste 70% in parlament si senat, vom face ce vor dori muşchii nostri! Nu mai putem noi de Europa si de NATO! Ne kakam pe ele, atita timp cit aceste structuri spera ca noi sa intram la Mititica!” Asa gindesc acesti nemernici de politicieni! Socotelile lor au fost cit se poate de simple. Din 1989 au furat cu japca, fara scrupule, fara mila, si-au indesat sute de milioane in conturi si averi pe numele rudelor si in conturi ascunse on offshore-ruri, iar acum, pozeaza in victimile lui Basescu. ei nu sunt smenari, spagari, infratori, ci victime politice ale lui Basescu. „Basescu a pus la cale un razboi impotriva usl-ului avind de partea sa justitia!” E deajuns sa pitrocesti o astfel de prostie si s-o arunci prin antene ca prostimea pune botul. Ce conteaza ca ei nu au caldura in case, ca intretinerea nu mai poate fi platita nici cu doua salarii, ca pretul alimentelor a va sari de 30% din acuza accizei pe motorina si benizna, că nu au locuri de munca, si cite si mai cite, ei au raspunsul la toate nevoile si rabdarile lor : Basescu! E? Intr-o astfel de conjunctura cum naiba sa nu-si faca de cap Zgonea si sa arunce pe sub preş modificari extraordinar de nocive la legile prin care Justitia facea dreptate si baga la pirnaie pe toti infractorii politicieni si nu numai? Uite ca se poateeee! Zgonea, acest analfabet ordinar isi face de cap si da cu barda in toate legile, iar prostimea antenista se multumeste cu „explicatiile” lui Gadea si Mirciulica. E? Lasa-i, mă, lasa-i să zaca. putorile, pina cind isi vor musca unghiile de la picioare de foame!

Iata ca anii de organizare „tip” european al administratiei si al Justitiei a prins roade si cind, in sfirsit, Justitia a inceput sa functioneze, ce aflam? Aflam ca nu exista zi de la Dumnezeu sa nu auzim de vreun nume important din mafia politica, carre sa nu fie luat pe sus de DNA sau ANI. Ba, mai mult, am ajuns sa auzim ca, dintr-un foc, 60 si ceva de nemernici de primari si prefecti din consiliile judetene sunt la portile inchisorilor. Anii de rezistenta din timpul Năstasienismului au inceput sa dea roade, iar cei care, acum mai bine de 10 ani injurau, scuipau, blestemau psd-ul, azi?, ca printr-o minune diavolească, sunt de partea lor, a acestor ordinari de puscariabili din cauza unui singur nume : Basescu. Cum poate fi descris un astfel de om, care a rabdat aproape 25 de ani sa-i vadă pe acesti nemernici la Mititica, iar acum le ia partea si le plinge pe umar, altfe decit : schizofrenici? Da, schizofrenici; schizofrenici care scriu pe forumuri in favoarea lor; schizofrenici care se uita la antena 3; schizofrenici care mai cred in spusele unor ordinari precum Ponta, Crin, Zgonea, si ceilalti! Acesti schizofrenici indura in fiecare ora si in fiecare minut saracia, minciuna, depravarea, ordinaria, si ei ce fac? Dau drumul la tv si se uita la Gadea! De ce? Pentru ca, vorba aia, schizofrenic la schizofrenic trage ! „Daca vrei un abator, da anunt pe Mercador”

digital 12-12-2013 - 16:03

dacă vrei un jidovior,
sus pe hornul,
suitor,
dă anunț la mercador,
și-o să-l vezi,
în norișor!

Antibasistul 12-12-2013 - 16:17

Reciteste-ți postatea si vei vedea ce mare retardat esti, ca toți pp dd-isii si basisti!

Antibasistul 12-12-2013 - 16:18

postatea=postarea

Antibasistul 12-12-2013 - 16:25

Cele doua postari ale mele de desupra sint pentru calugarul cu lunga postare semnata indescifrabil

UnUL 12-12-2013 - 17:18

El are logică, argumente, coerență în ceea ce spune; poți să nu fii întotdeauna de acord cu ce spune (nu e cazul de față!), dar îi apreciezi argumentația elaborată. Tu nu ești în stare să elaborezi o postare mai lungă de 3 rânduri, dintre care jumătate sunt înjurături mârlănești. Avantaj el.

Antibasistul 12-12-2013 - 17:52

SICTIR BOI BASISTI, PITU!

Antibasistul 12-12-2013 - 17:54

PITU=PTIU

pathfinder 12-12-2013 - 17:57

Omu’ vorbea de „logică, argumente, coerență”.
Tu vii si confirmi.
Bravos!

UnUL 12-12-2013 - 17:59

”PIȚU” sau ”PITĂ”?
„Sictir!” – copy-paste nr. 56
BOI BASISTI – copy-paste nr 220
Bășinel, iarăși „PTIU”? E al 2475-lea scuipat – RECICLAT – doar de când sunt eu pe acest forum. Această salivație în exces e, categoric, o problemă de sănătate extrem de gravă (Chiar dacă, așa cum bine spunea cineva, recuperezi, regurgitezi și refolosești fiecare scuipat de mai multe ori)!

ValVerde 12-12-2013 - 16:18

Bravo lui !
Asa se face. Dai cu mucii in fasole, platesti !

Antibasistul 12-12-2013 - 16:20

Tu dai foarte des cu mucii-n fasole pe Net, CIND PLATESTI?

ValVerde 12-12-2013 - 18:00

Hahahah…Muc cel Mic, ZV te protejeaza si imi sterge mesajele in care spuneam ca esti expert in muci dar iti lipseste competenta si judecata dreapta…tu si labagiul de serviciu: ginditorii ! 🙂

UnUL 12-12-2013 - 18:00

Mucii lui în fasolea ta.

pathfinder 12-12-2013 - 18:03

UnULeeee!
Schimba-ti parola ca te tot sicaneaza ala….

UnUL 12-12-2013 - 18:05

Nu e chestie de parolă; el folosește nick-ul meu cu parola lui. Dar de data asta postarea e a nea și se adresa lui Huhu.

UnUL 12-12-2013 - 18:08

Și, inspirat de mitocanul de Parpanghel, care îmi fură nick-ul și e și mârlan ăn ultimul hal pe deasupra – deci cu care nu mai port niciun fel de dialog – îți trimit și eu un link, mi s-a părut nostim. Încearcă-l:
http://imgur.com/a/1DTz1

Antibasistul 12-12-2013 - 18:09

Esti hoțul basist care striga: hoții!!!!!

pathfinder 12-12-2013 - 18:10

🙂
Fa-ti cont!

pathfinder 12-12-2013 - 18:15

@UnUL
Si ce vrea sa zica site-ul ala?

UnUL 12-12-2013 - 18:16

Ghici !

pathfinder 12-12-2013 - 18:25

@UnUL
Cu userul tau si parola lui nu se poate.
Din ce mi-am dat seama, nu poate posta de la acelasi IP cu 2 useri diferiti. (scuze Batca…)

Ce cred ca poate face este sa posteze de pe computerul lui folosind un proxy din lista de proxy-uri free.
Fara sa se logheze.
Doar sa foloseasca userul „UnUL” si adresa ta de email.

Carevasazica cunoaste adresa ta de email.
Schimb-o cu alta care nu e publica in contul ZV si cred ca ai rezolvat problema.

Pentru admini
Cred ca IP-urile care se regasesc in lista de „free proxy list” ar trebui rejectate din prima.

pathfinder 12-12-2013 - 18:29

Schimba si parola!

pathfinder 12-12-2013 - 18:33

@UnUL
Content blocked by your organization

Reason: This Websense category is filtered: Personal Network Storage and Backup.

URL: http://imgur.com/a/1DTz1

Antibasistul 12-12-2013 - 18:51

Dobitoc basiist CU JUDECATA STRIMBA, TU VORBESTI DE JUDECATA DREAPTA? Ptiu!

pathfinder 12-12-2013 - 18:57

@Huhu
Ai postat aiurea…

UnUL 12-12-2013 - 19:07

@Pathfinder
Ca de obicei.
Merci pentru indicații, dar eu cu tehnica îmi cam prind urechile.
@Bășinel
Bășinel, iarăși „PTIU”? E al 2476-lea scuipat – RECICLAT – doar de când sunt eu pe acest forum. Această salivație în exces e, categoric, o problemă de sănătate extrem de gravă (Chiar dacă, așa cum bine spunea cineva, recuperezi, regurgitezi și refolosești fiecare scuipat de mai multe ori)!

Antibasistul 12-12-2013 - 18:07

Sictir boilor basisti, la fel toți boii basisti!

UnUL 12-12-2013 - 18:10

„Sictir!” – copy-paste nr. 57
„boi băsiști” – copy-pqste nr. 221-222

neacsum 12-12-2013 - 16:41

Barbu nici nu a fost ministru, a fost un vierme, un apendic bagat si el pe acolo pentru ca avea imagine buna. Avea. Acuma a scapat de o grija. Dupa Cea jucat rolul spargatorului de demonstratii agresat si vandalizat spre binele guvernului, a crezut ca isi poate permite sa spuna orice prostie. S-a inselat. Cine spune ca are demnitate e mai miop decat el Daca avea sdemnitate se cerea afara l a doua secunda dupa ce a scos porumbelul , dar el a crezut ca totul se va incheia cu scuze. Antonescu nu i le-a acceptat si i-a cerut demisia. Acuma Barbu spune ca si-o prezinta el. Aiurea. Atitudine de om las, fara responsabilitate ajuns ministru la plezneala, pentru ca era umil si nu punea piedici acolo unde guvernul avea nevoie de avize. asta a clasa politica romaneasca.

Antibasistul 12-12-2013 - 18:47

DE cind a luat apararea jefuirii aurului romanesc de la R. Montana pentru o redevența microscopica, NU AM MAI DAT NICI DOI BANI pe viermele ministrul lui peste Barbu!!!!!!!!!

Pribeagul 12-12-2013 - 21:06

Da. Atunci a dovedit ca-i o hahalera. Dar totusi este ceva ciudat in comportamentul individului, prea a luat strachinile la rind…

neacsum 12-12-2013 - 21:39

Pai se vede ca nu prea vede pe unde merge daca nu e luat de mana si cum a fost Ponta plecat de acasa, cum a calcat in strachini.

digital 12-12-2013 - 21:41

e bine că v-ați găsit să vă războiți cu amărâtul ăsta!
cu băsexu n-aveți nici-o treabă!
băghați cox, poate mai găsiți vreo femeie de serviciu din guvern!

salut 12-12-2013 - 22:14

Acest fost ministru e o buna confirmare a zicalei populare ca toti basistii sunt jigodii, dar nu toate jigodiile sunt basiste. Ma rog, asta cred ca nu-i basist doar din pura intamplare, ca prea seamana cu telectualul standard basist:
– e o nulitate din toate pdv dar se prezinta mare telectual, „cu studii si lucrari stiintifice” ( probabil e si profesorique pe undeva; mai mult ca sigur e doctorique in ceva – inca neprecizat)
– ca si alti imbecili basisti e frustrat ca nu-i apreciat si trebuie sa vina intotdeauna sa isi manifeste apetentele culturale anuntandu-ne pe la ce spectacole de opera, muzica clasica a mai fost ( musai de la Wagner in sus ) , pe la ce barfe moderne ( acum le zice talk-show-uri) a mai participat, ca aruncator cu privirea, bineinteles. Daca-l intrebi ce idee a retinut din discutia aia, iti raspunde … ce cravata avea Boc.
– o a treia caracteristica a jigodiilor astea este ” elitismul marlanesc „. Nu au nici o problema in a considera poporul ” popor de cretini ” dar nu rateaza nici un moment sa se imbuibe din taxele si impozitele – deci, din munca – acestui „popor de cretini. De aici si lipsa totala a compasiunii pentru cei in nevoie a jigodiilor cu pricina, ” ce mai vor si bolnavii aia, uite cate spectacole cu Shakespeare am ratat din cauza lor.

Hehehe, cu toate „elitele” astea, trebuie facut un nou canal, sau autostrazi, sau ce o fi, dar sa fie scoase din viata publica. O idee la care am sa revin in alta postare.

Antibasistul 13-12-2013 - 15:58

Corect!!!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult