Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Decizie în Biroul Permanent. Blaga, la un pas de revocare.

Decizie în Biroul Permanent. Blaga, la un pas de revocare.

scris de A.B.
61 Afisari

Grupurile PSD şi PNL au solicitat, în plenul Senatului, revocarea din funcţie a preşedintelui acestei camere, Vasile Blaga.

blaga

foto: dcnews.ro

USL a depus cererile de revocare din funcţie a preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor Vasile Blaga şi Roberta Anastase. „Astăzi, la plenul de la Senat de la 17.00, vom cere revocarea lui Blaga, pe considerentul că majoritatea trebuie să fie reprezentată în fruntea acestui for”, au declarat surse pentru Mediafax. Aceeaşi soartă ar urma să o aibă şi Roberta Anastase, şefa Camerei Deputaţilor.  Într-o şedinţă ad-hoc a Birourilor Permanente de marţi dimineaţa, USL a cerut revocarea Avocatului Poporului şi a celor doi preşedinţi ai camerelor Parlamentului, Vasile Blaga şi Roberta Anastase. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, este propunerea USL pentru postul de preşedinte al Senatului. De asemenea, la Camera Deputaţilor, ar urma să fie nominalizat Valeriu Zgonea. Imediat după aflarea veştii, Blaga a apreciat că demersul este neconstituţional şi actuala Putere confiscă instituţiile statului. “Aceasta este o lovitură de stat”, a spus Blaga.

1 comentariu

BULA 03-07-2012 - 14:27

Curat lovitura de stat, neicusorule Blaga. Dar cu spaga din vami cum mai merge treaba ? Mai tii legatura cu aia care aduceau la sediu sacii cu bani ?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS