Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Deputat UDMR: Destrămarea UE, o revenire la normalitate

Deputat UDMR: Destrămarea UE, o revenire la normalitate

scris de M.A.
5 afisari

În urma crizei economice mondiale UE ar putea să se destrame, ceea ce ar însemna o „reaşezare a lucrurilor pe făgaşul normal”.

Edler Andras Gyorgy

Edler Andras Gyorgy

Declaraţia a fost făcută pentru Mediafax de către deputatul UDMR Edler Andras Gyorgy.

Întrebat care vor fi efectele crizei economice globale, deputatul a răspuns: „S-ar putea ca inclusiv Uniunea Europeană să sufere şi chiar să se destrame ca urmare a acestei crize, ceea ce este, în viziunea mea, o reaşezare a lucrurilor pe făgaşul normal„.

Parlamentarul, care a studiat relaţii economice internaţionale la Universitatea „Transilvania” din Braşov, a arătat că, de fapt, prin înfiinţarea UE s-a urmărit standardizarea unor naţiuni cu un istoric de o mie, două mii de ani.

„Noi am vrut să concurăm Statele Unite ale Americii cu aceste măsuri. Numai că s-a uitat un lucru: America are o istorie de 200 de ani, iar fiecare stat din Uniune are o istorie de mii de ani, are propriile specificităţi. Nu putem să trecem peste acest lucru. Nu putem să le obligăm să funcţioneze la fel”, a spus Edler Andras Gyorgy.

El a subliniat că ţările membre nu pot fi determinate, prin legi şi prin reglementări artificiale, să se comporte „de mâine” altfel.

„Poate acesta va fi o soluţie, să înţelegem că Europa nu este America, că avem alte principii de funcţionare şi că am funcţionat bine şi înainte de a intra în acestă Uniune, care este una şi foarte birocratică. O groază de bani se duc numai pe traducerea actelor normative în 18 limbi, pe cheltuielile cu aparatul central”, a adăugat el.

1 comentariu

un crestin 08-08-2011 - 16:34

Iata un ungur tanar si destept.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult