Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Deputații au respins arestarea lui Cristian Rizea

Deputații au respins arestarea lui Cristian Rizea

scris de R. C.P.
14 afisari

Deputaţii au votat în favoarea cererii de reținere în cazul lui Cristian Rizea, dar împotriva cererii de arestare preventivă. Luni, Comisia juridică a dat aviz pozitiv cererii procurorilor DNA în acest sens.
Cristian RizeaPlenul Camerei Deputaților a respins miercuri cererea DNA privind încuviințarea arestării preventive a social-democratului Cristian Rizea.
S-au înregistrat 120 de voturi ‘pentru’, 105 ‘împotrivă’, iar un vot a fost anulat. Pentru ca cererea DNA să fie aprobată era nevoie de 122 de voturi ‘pentru’. În sală au fost prezenți 243 de deputați, iar votul a fost secret cu bile.

„Potrivit Constituției și Regulamentului Camerei Deputaților hotărârea se adoptă cu votul majorității deputaților prezenți. Având în vedere că au fost prezenți 243 de deputați, din care 120 au votat pentru, se constată că nu a fost întrunit numărul de voturi necesar pentru adoptarea proiectului de hotărâre”, a anunțat secretarul comisiei de numărare a voturilor Cristian Rădulescu.
Deputatul PSD Cristian Rizea a declarat miercuri, după ce Camera a respins cererea de arestare preventivă a sa, că s-a dovedit că solicitarea procurorilor a fost prematură și le-a mulțumit colegilor care au înțeles că justiția nu se face cu cătușe la mâini.
„Așa cum am spus de la început, s-a dovedit că cererea procurorilor a fost prematură și mă bucur și vreau să mulțumesc colegilor mei deputați că au înțeles că justiția nu se face cu cătușe la mâini. Niciodată nu voi împiedica actul de justiție. Mă voi prezenta ori de câte ori voi fi convocat de către procurorii DNA și credeți-mă că, până la urmă, de fiecare dată am spus-o, am încredere în justiție, am încredere în sistemul juridic din România și îmi voi dovedi nevinovăția”, a afirmat Rizea, la Parlament.

El a mai spus că a fost un „examen” pe care trebuia să îl treacă și că este pregătit pentru orice.

„A fost un examen greu, pe care, asta e, trebuia să-l trec. (…) Sunt pregătit pentru orice și am fost pregătit pentru orice, pentru că nu mi-e frică decât de Dumnezeu și, credeți-mă, am încredere în justiția din România și vom vorbi după ce adevărul va ieși la iveală și mă consider total nevinovat”, a adăugat Rizea.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult