Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Disponibilizările din MAI respinse de parlamentari

Disponibilizările din MAI respinse de parlamentari

scris de M.A.
3 afisari

Proiectul legii privind disponibilizările din MAI nu a fost adoptat de Camera Deputaţilor, fiind înregistrate 150 de voturi „pentru”, faţă de 167 necesare pentru aprobare, la şedinţă asistând, de la balcon, şi sindicalişti, care şi-au exprimat satisfacţia faţă de rezultat.

Politisti (ziuaconstanta.ro)

foto: ziuaconstanta.ro

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui act normativ. Potrivit reprezentanţilor arcului guvernamental, proiectul de lege urmează să fie rediscutat. În schimb, Opoziţia susţine că legea a fost respinsă şi nu mai trebuie rediscutat nimic. De asemenea, potrivit Antena3, aproximativ 20 de parlamentari din coaliţia de guvernământ ar fi votat împotrivă. Televiziunile de ştiri precizează că premierul Emil Boc ar fi fost chemat la Cotroceni. Liderul PSD, Victor Ponta, susţine că s-a votat electronic, iar rezultatul este clar. Totuşi, potrivit lui Ponta, Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, cere reluarea procedurii de vot. Solicitatea ei ar veni în urma unui telefon primit după aflarea rezultatului, mai spune şeful PSD.

La votul final s-au înregistrat 150 de opţiuni „pentru”, 132 „împotrivă” şi opt abţineri. Înainte de vot, mai mulţi deputaţi din opoziţie au criticat acest proiect de lege, îndemnând-i pe parlamentarii de la putere să nu voteze în favoarea acestui proiect, transmite Mediafax. „Să votaţi împotrivă, nu ne permitem să concediem pompieri şi poliţişti„, a spus George Scutaru (PNL), în timp ce colegul său de partid Mihăiţă Calimente a anunţat că PNL va ataca proiectul la Curtea Constituţională în cazul în care acesta va fi adoptat. Eugen Bejinariu a spus că la vot nu a venit niciun reprezentant al MAI. „Cred că i-a strâns DNA pe toţi”, a adăugat Bejinariu. În timpul votului, la balcoanele sălii de şedinţă s-au aflat sindicalişti din MAI. Rezultatul votului a fost primit cu aplauze şi strigăte de bucurie.

După vot, deputaţii coaliţiei s-au strâns în jurul preşedintelui Camerei, Roberta Anastase, la primele rânduri ale sălii de plen. Printre deputaţii prezenţi se aflau şi ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, liderul deputaţilor minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader. Roberta Anastase avea în mână foile cu rezultatul votului. Şedinţa Camerei Deputaţilor este condusă de vicepreşedintele Ioan Oltean, iar Roberta Anastase se află în bancă, în primul rând al sălii de plen. Proiectul de lege privind disponibilizările din MAI a fost dezbătut într-o şedinţă anterioară, pe articole, de Camera Deputaţilor. Anterior, proiectul a fost respins de Senat. Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi personalului contractual din MAI a trimis o scrisoare conducerii Camerei Deputaţilor, în care solicită renunţarea la ideea adoptării legii privind disponibilizările din MAI, Biroul Permanent stabilind, luni, ca scrisoarea să fie distribuită deputaţilor.

1 comentariu

Pribeagul 24-05-2011 - 23:37

Solutia pentru a echilibra bugetul tarii, dupa cum spunea si Intunecimea Sa Patriciu, este de a dezangaja 5-600 000 bugetari. Nici nu s-ar simti.

N-a fost nici o problema la angajare, dar sunt greutati de neimaginat la dezangajare.

Cum sa reusesti sa faci asa ceva cu o asemenea Putere? O Putere care depinde de votul a citorva minoritari, sau de a unui judecator. Vrea gindelul minuscul a unor persoane sa se afirme? Daca da, s-au dus naibii toate eforturile de a pune in practica strategiile marete de redresare.

Cheltuim toate veniturile bugetului cu acest aparat de stat monstruos si, se vede, inutil. Daca nu scapam de tot de el, macar sa-l mai subtiem.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult