E puci în USR! Ionuț Moșteanu și Dominic Fritz au organizat o ședință în care membrii de partid au votat că nu o mai susțin pe Elena Lasconi la prezidențiale. Dominic Fritz i-a cerut Elenei Lasconi și demisia din funcția de președinte USR.
Mai mulți lideri USR au demarat o revoltă internă împotriva Elenei Lasconi și vor să o determine să se retragă din cursa prezidențială. Un nou sondaj comandat de partid o arată pe aceasta cu un scor de circa 4%. De la ora 10.00 a început o ședință a Biroului Național, iar la 11.00 e programată o conferință de presă.
USR anunţă, miercuri, că a decis susţinerea unui candidat independent la alegerile prezidenţiale, decizia fiind luată cu doar două voturi împotrivă în şedinţa conducerii. Potrivit liderulor USR, Nicuşor Dan este singurul candidat dintre cei care susţin parcursul pro-european al României care are şanse să ajungă în turul al doilea.
”Nu mai există o cale pentru Lasconi să ajungă în turul doi. Astăzi, în şedinţa de Birou Naţional, am decis să convocăm un Comitet Politic şi să punem pe primul loc responsabilitatea faţă de această ţară, chiar dacă înseamnă o decizie dureroasă pentru partid şi să votăm susţinerea unui independent pentru funcţia de preşedinte al României. Nu este o decizie pe care am luat-o uşor, este o decizie pe care am luat în BN cu două voturi împotrivă”, a declarat Dominic Fritz, primarul municipiului Timişoara, vicepreşedinte al USR.
Dominic Fritz:
Au fost mai multe sondaje în ultimele săptămâni cu rezultate proaste pentru Elena Lasconi. A fost unul săptămâna trecută. Am schimbat casa de sondare, iar cifrele au fost confirmate. Constatăm, cu trei săptămâni înainte de alegeri, că nu mai avem de unde să recuperăm decalajul
Nu mai există o cale pentru Elena Lasconi să ajungă în turul 2. Am decis azi la Biroul Național să convocăm un Comitet Politic și să punem pe primul loc responsabilitatea față de țară, chiar dacă asta însemnă o decizie dureroasă pentru partid. Iar la acest Comitet Politic să votăm susținerea lui Nicușor Dan, un independent, la președinția României. Am luat decizia în Biroul Național cu doar două voturi împotrivă
Din păcate, se pare că Elena Lasconi vrea să continue pe acest drum (al candidaturii – n.red.), dar noi vrem să îl susținem pe Nicușor Dan
Comitetul Politic va avea mâine ședința. Elena Lasconi e președinta partidului, dar va fi nevoie să ne reordonăm. Dacă mâine Comitetul Politic informal va confirma decizia de azi din Biroul Național, ar fi normal ca Elena Lasconi să se retragă din funcția de președinte.
Noi nu ne dorim nici un fel de conflict cu Elena Lasconi, dar decizia ca în acest moment să nu putem continua cu o candidatură care pune în pericol țara e asumată de noi toți. Elena Lasconi a reușit să strângă anul trecut suficiente voturi pentru a intra în turul 2, dar nu mai suntem în acest context. Noi știm că PSD joacă un joc dublu, vrea să îl bage pe Victor Ponta în turul 2. Nu a fost un proces plăcut pentru nici unul dintre noi
Faptul că la Biroul Național au fost doar două voturi împotrivă arată că e o decizie împărtășită de o mare majoritate a partidului. Nu e soarta partidului cea care ne interesează, ci soarta partidului
Ce e important pentru țară e să avem un candidat pro-european în turul 2.
Declarații Ionuț Moșteanu:
Am văzut cifrele și nu arată bine. În momente ca acesta trebuie să facem ce e bine pentru țară. Poate că sună a cuvinte mari, dar de aceea am intrat în politică. Acum e bine să oprim binomul Ponta – Simion să intre în turul 2 și asta se poate face doar susținându-l pe Nicușor Dan. E fondatorul partidului, avem valori comune, el poate ține România pe direcția corectă
Un sondaj realizat la comanda partidului în perioada 2-7 aprilie o arată pe Elena Lasconi pe locul cinci, cu doar 4,1% din voturi, potrivit informațiilor G4Media. Iată clasamentul integral:
George Simion 40,8%
Victor Ponta 20,4%
Nicușor Dan 16,9%
Crin Antonescu 14,5%
Elena Lasconi 4,1%
1 comentariu
Romani sa nu votati cu picioarele ca locuitorii capitalei, USR=sorosistii sunt toxici pentru tara ,s-a vazut cand a fost la guvernare !
Comments are closed.