Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Dragnea susţine că există suspiciuni de fraudare a alegerilor din partea PNL şi USR

Dragnea susţine că există suspiciuni de fraudare a alegerilor din partea PNL şi USR

scris de S. P.
8 afisari

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, susţine că există suspiciuni de fraudare a alegerilor din partea PNL şi USR şi a adăugat că există tineri angajaţi la Guvern care, iniţial, au fost voluntari şi „care sunt postaci pentru premierul Dacian Cioloş”.

liviu dragnea psd alegeri„Cer şi instituţiilor statului cu atribuţii în alegeri şi celor care lucrează în aceste instituţii să nu se gândească că aceşti tehnocraţi sunt veşnici, şi că orice lucru care încalcă legea va trebui să fie plătit chiar de cei din aceste instituţii după alegeri. Chiar dacă li s-a dat senzaţia că sunt sub o umbrelă de protecţie şi cei din guvern, şi cei din instituţii din judeţe, să nu se mai lase păcăliţi, pentru că vor plăti toţi”, a afirmat Dragnea duminică seara, la Romania TV.

Întrebat către ce zone politice se îndreaptă suspiciunile sale, liderul PSD a arătat că „se îndreaptă către tot ce înseamnă actuala putere”.

” (…) Poate fi numită şi fraudarea alegerilor pentru că există un grup de tineri angajaţi la Guvern, care iniţial au fost voluntari, acum am înţeles că li s-a aprobat un bonus de 2.000 – 3.000 de euro pe lună, despre care iniţial s-a spus că ei au venit acolo să lucreze la un program de informatizare, dar oamenii din guvern sunt destul de speriaţi, care sunt de ani de zile acolo, spun că de fapt aceşti tineri sunt postaci pentru Dacian Cioloş, pentru PNL şi USR. Ne poate spune şi nouă ce fac băieţii ăia acolo? Ce au făcut până acum? De ce sunt plătiţi din bani publici? De ce stau în clădirea Guvernului? Poate (premierul – n.r.) să ne arate până mâine ce au făcut? Să nu aibă impresia că, dacă au fost postaci sau au lucrat pe internet, aceste lucruri se şterg. Nu se şterg. (…) Ei nu vor să câştige alegerile că nu au cum. Ei au câteva ţinte importante – să scadă cât pot din procentele PSD, care contează, pentru ca un eventual vot de încredere (…) să aibă o legitimitate mai mică. 4-5 procente în plus la PNL şi USR fac ca aceste două partide să aibă mai mult. Deci pe nuanţa asta vor să meargă şi spun oameni din interiorul PNL„, a susţinut Dragnea.

Potrivit acestuia, sunt două instituţii cheie în organizarea alegerilor din România – Ministerul de Interne şi Autoritatea Electorală Permanentă – a căror activitate îl îngrijorează din perspectiva alegerilor parlamentare.

Ministerul de Interne a suferit transformări majore. Cum, necum, de la începutul anului, Dacian Cioloş a avut ţinta ca de acolo să plece Petre Tobă, care e unul dintre foarte puţinii membri ai guvernului care n-a fost obedient faţă de premier şi faţă de ideea de tehnocraţie. Acum, Ministerul de Interne este condus de apropiatul lui Dacian Cioloş, transformări majore, tulburări majore în MI, în serviciul secret cu atribuţii serioase în organizarea alegerilor. AEP a rămas fără conducător. AEP este cea care, pe lângă alte lucruri pe care le face şi în campanie şi în ziua alegerilor, după alegeri centralizează voturile şi repartizează mandatele pe baza unui soft la care noi deocamdată nu avem acces. Sigur că în această situaţie e firesc ca eu sa am suspiciuni care nu sunt de faţadă şi sunt foarte preocupat şi îngrijorat. Ăsta e motivul pentru care am solicitat BEC să pună la dispoziţie toate explicaţiile pe care AEP le va folosi. De asemenea, să primim dreptul de a avea un reprezentant la AEP atunci când se vor centraliza rezultatele şi va fi pus în aplicare soft-ul”, a adăugat preşedintele PSD.

El a mai afirmat că „cei de la PNL se mişcă şi acţionează fără niciun fel de teamă că reprezentanţii MI i-ar certa măcar să-i repună să intre în legalitate”.

„De exemplu, au fost fotografii cu pungi cu mită electorală în Prahova. Noi am primit fotografii şi din alte judeţe. Şi acum se lucrează la greu cu asta. Aici, Ministerul de Interne trebuie să intervină imediat. Sunt încălcari ale legii electorale în alte judeţe, am înţeles că mâine colegii noştri o să facă plângeri mâine ca cei de la PNL să intre în legalitate. Toate aceste lucruri ne fac să ne gândim serios că poate această disperare a lor, generată de faptul că n-au un program economic, n-au ce să le spună românilor, poate să-i ducă cu gândul că aceste alegeri să fie fraudate ca să-şi pună ‘guvernul meu’, aşa cum spune preşedintele Iohannis”, a mai arătat liderul social-democraţilor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult