Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Duel PMP-USD: Udrea îi cere lui Ponta să își prezinte demisia

Duel PMP-USD: Udrea îi cere lui Ponta să își prezinte demisia

scris de C.S.
7 afisari

Elena Udrea cere demisia premierului Victor Ponta și încetarea negocierilor pentru formarea unui nou guvern. Deputatul PMP susține că Guvernul și-a pierdut legitimitatea din momentul desființării USL.

Udrea îi cere lui Ponta să își prezinte demisia.

„Mișcarea Populară a decis că Victor Ponta trebuie să își depună mandatul. Negocierile pe care premierul Victor Ponta le duce în acest moment cu diferite partide pentru a forma un nou guvern, pentru a obține majoritatea în Parlament pentru susținerea Guvernului, sunt ilegitime, ca urmare cerem domnului pirm-ministru Victor Ponta să oprească aceste negocieri”, a declarat Elena Udrea.

Ea a precizat că nu este vorba de o remaniere guvernamentală, ci de o nouă învestitură, iar în acest caz este nevoie ca Victor Ponta să-și depună mandatul și să lase dreptul constituțional președintelui României să nominalizeze un prim-ministru.

Victor Ponta a ajuns premier ca urmare a votului popular acordat Uniunii Social Liberale. Articolul 103 din Constituție demonstrează că principiul constituțional se referă la nevoia ca primul-ministru desemnat de președintele României să fie propus de partidul sau alianța care câștigă alegerile”, a mai afirmat Udrea.

Ea a explicat că alegerile au fost câștigate în anul 2012 de Uniunea Social Liberală care l-a propus ca prim-ministru pe Victor Ponta, iar ca urmare a faptului că USL nu mai există, Victor Ponta este în funcția de prim-ministru „în mod ilegitim”.

„Așteptăm de la primul-ministru Victor Ponta să acționeze legitim, moral și constituțional, să își depună mandatul și să accepte dreptul președintelui de a nominaliza în această funcție conform algoritmului politic din Parlament”, a conchis Udrea.

10 comentarii

digital 03-03-2014 - 15:56

hahaha!
ca și băsexu la referendum!
pitzipoanca-bișoancă-nutzii!
hahaha!

mircea 03-03-2014 - 16:02

AOLEO a iesit piranda-n drum si-si puse poale-n cap ca se vrea mare puliticiana,dar sub puale ce sa vezi ceva uzat,urat si plin de puricdi paqduchiosi.Esti espirata urato-daca nu te machiezi se vede dela o posta fata ai da babatie

salut 03-03-2014 - 16:16

Veselie mare in Romanika. Din ciclul „io-te cine vorbeste!”.
Doar asa, sa continuam veselia, estimez ca in cazul (total improbabil, bineinteles!) ca Ponta ar demisiona si i-ar ridica astfel mingea la fileu lui Basescu, Dementul National l-ar pune premier pe Boc.

Cum care Boc?

UnUL 03-03-2014 - 16:46

Trei cretini se întâlniră…

salut 03-03-2014 - 17:30

Udrea, Boc, Basescu.

Antibasistul 03-03-2014 - 17:34

Corect!

UnUL 03-03-2014 - 17:46

Scuze : acum erau 4 : Degețel, Bășinel, Salaud și mirciulică
„corect!” – copy-paste nr. 106

salut 03-03-2014 - 18:03

Retardat.

UnUL 03-03-2014 - 18:04

Iar eu sunt UnUL, încântat de cunoștință!

ancuta 03-03-2014 - 22:09

Slugo!
Ai mai vorbit cu PS?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult