Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Eduard Hellvig, SRI şi votul zdrobitor din Parlament

Eduard Hellvig, SRI şi votul zdrobitor din Parlament

scris de D.S.S.
25 afisari

Plenul Parlamentului a votat, luni, în şedinţă comună, ca Eduard Hellvig să fie şeful Serviciului Român de Informaţii (SRI).

eduard hellvigPlenul Camerei Deputaților și Senatului l-a validat luni, cu 498 de voturi ‘pentru’ și 15 ‘împotrivă’ pe Eduard Hellvig pentru funcția de director al SRI.

Hellvig a depus jurământul de învestitură în fața plenului. „A fost un vot concludent, este o mare responsabilitate pentru mine”, a spus noul șef al SRI.

 „Consider esenţiale două coordonate de acţiune: combaterea corupţiei şi dezvoltarea capacităţii de apărare a siguranţei naţionale. Cu toate că s-au înregistrat progrese majore în ultimii ani, corupţia reprezintă în continuare un factor de risc pentru siguranţa naţională, afectând economia şi subminând funcţionarea instituţiilor”, a arătat el.

“Când istoria s-ar putea să nu mai aibă vreodată răbdare cu noi, dacă vrem ca România să rămână în picioare, va trebui să avem un stat puternic, clădit pe un parteneriat democratic, cu propriii cetăţeni şi pe piloni instituţionali solizi”, a explicat Hellvig.

Acesta a mai spus că doreşte aprofundarea cooperării operaţionale şi a schimbului de informaţii cu partenerii euro-atlantici, în special cu SUA, în contextul escaladării tensiunilor în regiunea nostră şi a deciziilor de repivotare militar-strategică a NATO în estul Europei.

Directorul SRI a menţionat că instituţia pe care o va conduce a cunoscut în ultimii ani un proces amplu de reorganizare şi modernizare, devenind un vector de stabilitate naţională.

“Responsabilitatea de asigurare a securităţii cibernetice a Ucrainei reflectă statutul obţinut în cadrul comunităţii de informaţii euro-atlantice. Prioritatea Serviciului în perioada următoare trebuie să fie consolidarea performanţei, atât în cadrul eforturilor interne pentru întărirea statului de drept, cât şi în context geostrategic tensionat”, a mai spus Eduard Raul Hellvig.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult