Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Gabriel Oprea: Îl sprijinim pe președintele României

Gabriel Oprea: Îl sprijinim pe președintele României

scris de A.B.
194 Afisari

 Gabriel Oprea, a declarat sâmbătă, la Călărași, că UNPR s-a dovedit a fi un factor de stabilitate în guvernele din care a făcut parte și că îl va sprijini întotdeauna pe președintele țării, „indiferent cum îl cheamă”, mai ales pe probleme de securitate națională.

Pentru ce a votat Gabi Oprea„În cei cinci ani pe care îi împlinim pe 1 mai anul acesta, UNPR a adus stabilitatea economică și politică în România. Am sprijinit toate guvernele din care am făcut parte, am demonstrat că suntem serioși pe domeniile noastre de expertiză. Este normal să sprijini guvernul din care faci parte. Pe de altă parte, îl sprijinim pe președintele României, indiferent cum îl cheamă, mai ales pe probleme de securitate națională. Am demonstrat acest lucru, mai ales în actualul context de securitate de securitate regională, europeană și chiar mondială. Pentru că, de fapt, sprijinim România”, a spus Gabriel Oprea, după întâlnirea reprezentanților partidului din Regiunea III Sud Muntenia.

Gabriel Oprea a precizat că în UNPR se vorbește „mai puțin de stânga sau de dreapta și mai mult de România și de interesul național”.

„Nu sunt cuvinte foarte mari. Acum cinci ani, poate erau foarte mari. Când vorbeam de interesul general al României mai zâmbea lumea sau mai făcea câte o glumă.

Acum, ați observat, că toți oamenii politici din România vorbesc de interesul național. Pe de altă parte, cred că doctrina Europei în momentul de față este interesul național, al Spaniei, al Franței, în actualul context de securitate regional sau european”, a afirmat Gabriel Oprea.

Liderul UNPR a spus că ținta pentru alegerile din 2016 este atingerea cifrei de un milion de membri de partid.

„Ne-am propus ca obiectiv strategic, până în noiembrie 2016, să avem un milion de membri de partid. Este un obiectiv într-adevăr ambițios, foarte greu de realizat. Cel mai mare partid din România, PSD-ul, are înscriși în jur de 500 și ceva de mii de membri. Vreau să vă informez că și noi suntem înscriși la Tribunal cu 356.000 de membri.

Noi ne considerăm un partid militarizat, în sensul bun al cuvântului, dacă mai aducem fiecare câte doi prieteni putem să ne îndeplinim acest obiectiv strategic. Vrem, într-adevăr, matematic să avem un milion de membri de partid, ceea ce ar însemna 10% în orice competiție politică, locală sau generală”, a subliniat Gabriel Oprea.

El a precizat că UNPR, care este al treilea partid parlamentar din România, cu 56 de parlamentari, are ca „proiecte de căpătâi” taxarea marilor averi, proiectul primului loc de muncă și cel al votului la 16 ani.

La reuniunea regională a UNPR au mai participat liderii organizațiilor din Regiunea III Sud Muntenia, vicepreședintele partidului Eugen Nicolicea, ministru delegat pentru Relația cu Parlamentul, și secretarul general Neculai Onțanu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS