Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Update – Gafă la Cotroceni cu simboluri naţionale. Băsescu nu mai ştie când e Ziua Imnului Naţional

Update – Gafă la Cotroceni cu simboluri naţionale. Băsescu nu mai ştie când e Ziua Imnului Naţional

scris de A.H.
37 afisari

UPDATE, ora 15.15 – Preşedintele Traian Băsescu susţine că este „inadmisibilă” eroarea privind mesajul de Ziua Naţională a Imnului, punctând că cei responsabili de acest lucru din cadrul Administraţiei Prezidenţiale vor plăti cu 10% din salariu.

„Este inadmisibilă şi vor răspunde cu 10% din salariu”, a declarat Băsescu, întrebat cu privire la eroarea departamentului de comunicare al Administraţiei Prezidenţiale, care a transmis sâmbătă un mesaj de Ziua Imnului, aceasta fiind de fapt marcată pe 29 iulie.

Sâmbătă dimineaţa, pe fluxurile agenţiilor de ştiri, a apărut o informaţie prin care preşedintele Băsescu transmitea un mesaj poporului român cu ocazia Zilei  Imnului Naţional.

Numai că Ziua Imnului Naţional este fix peste o lună de zile, adică pe 29 iulie, aşa cum s-a stabilit în conformitate cu Legea nr. 99/1998. Administraţia Prezidenţială nu a mai ţinut cont de asta şi s-a grabit să dea drumul mesajului preşedintelui şi chiar să să spună că Ziua Imnului este pe 29 iunie: „Ziua de 29 iunie, când toţi românii sărbătoresc Imnul Naţional, ne oferă un bun prilej să înţelegem cât de important este să fim uniţi în jurul valorilor noastre naţionale. Imnul Naţional, ‘Deşteaptă-te, române’, născut în Zilele Revoluţiei de la 1848 şi cântat în momente grele pentru naţiunea noastră de către generaţiile care au făurit statul român, ne îndeamnă să înţelegem că la temelia unui stat puternic stă întotdeauna un popor solidar şi responsabil şi că, fără implicarea activă a tuturor cetăţenilor săi în viaţa societăţii, nu putem avea o ţară stabilă, prosperă şi demnă. În această zi de sărbătoare îi invit pe toţi românii să cinstească şi să onoreze cu sufletul deschis Imnul nostru Naţional, ‘Deşteaptă-te, române’!”, se arată în mesajul preşedintelui, potrivit comunicatului Administraţiei Prezidenţiale.

Acum nu ştim cine a fost obosit la Palatul Cotroceni şi din ce cauză, dar dacă are legătură cu sărbătorirea vreunui Petrică sau Pavel totul se explică. În cele din urmă, Administraţia Prezidenţială a scos comunicatul buclucaş şi a difuzat altul prin care îşi cere scuze:

Dintr-o regretabilă eroare tehnică, meajul președintelui României, domnul Traian Băsescu, cu ocazia Zilei Imnului Național a fost transmis sâmbătă, 29 iunie a.c. Menționăm că, potrivit Legii nr. 99/1998 pentru proclamarea Zilei Imnului Național al României, această zi se sărbătorește în data de 29 iulie. Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri pricinuite.”

35 comentarii

Tache 29-06-2013 - 12:37

Teoria dezinformării se referă la orice intervenție asupra elementelor de bază ale unui proces comunicațional, cu scopul cultivării unui anume tip de reacții, atitudini și acțiuni ale receptorilor, (denumiți în mod generic ținte), dorite de un anumit agent social. În jargonul serviciilor de informaţii americane, cele care au creat şi implementat pretutindeni aceste metode, tehnicile de influenţare şi manipulare s-au numit „profilare”. Profilarea a fost realizată plecând de la nivel de individ, a fost extinsă la grupuri mari de oameni, pe toate nivelurile ierarhice şi a avut ca rezultat inducerea unor reflexe condiţionate. Sistemul educațional și social format în jurul idiotului și nu al omului inteligent şi responsabil, a transformat generațiile de români de după 1989, în oameni obedienți care vor căuta îndrumători pentru tot restul vieții lor. Cât priveşte poporul român, procesul de „profilare” dus de peste două decenii, a reuşit perfect. Aproape în totalitate, el prezintă un comportament tipic individului trepanat. Nici n-a clipit când guvernul Năstase a cedat rezervele de gaz şi petrol ale României firmei OMV, odată cu privatizarea Petrom. De ce i-ar cere socoteală un popor de trepanaţi guvernului Ponta sau presedintelui Basescu pentru susţinerea proiectului Nabucco, un eşec anunţat de peste un an? Nu m-ar mira ca poporul român trepanat să înceapă să aplaude când va auzi că părţi importante din teritoriul României vor fi cedate altor state.

mos teaca 29-06-2013 - 12:38

Desteaptat-te Basescu..din betia cea crunta, la care te-ademenira barbarii de tirani….

UnUL 29-06-2013 - 14:56

Munţii noştri aur poartă
Noi cerşim din poartă-n poarta
Lăsăm aurul în sol
Rămânând în in c.. gol
Nu vrem mine, nici cianuri,
Nici munca; mai bine furi !
Iară gazele de șist
Ne vor face câte-un chist,
Ne-or îmbolnăvi pe toți
Cât suntem noi de netoți:
Deci mai bine importăm,
Nu ne zdrobim să lucrăm.
Ca-asa-i datina la noi:
Suntem hoti, marlani si b.o.i.

UnUL 29-06-2013 - 20:44

Parpaghelaș, ești din ce în ce mai vulgar și mai s c â r b o s. Mă bucur că nu-ți voi citi postările dezgustătoarre timp de 2 săptămâni.

geek-a-contra 29-06-2013 - 12:45

si cum ramine cu articolul lui m. bitca? ala cu legea, h.g.-ul si doliul?

salut 29-06-2013 - 13:01

Steagul nu-i totuna cu imnul. Unul din ele e cu culori. Ma rog, asa era odata….

UnUL 29-06-2013 - 12:50

Copilași, propun un test : un sondaj în legătură cu ziua imnului și cea a drapelului. Dacă mai mult de 5% dintre români știu când sunt cele 2, dau de băut. Eu, personal, habar n-am, și nici nu îmi încarc memoria cu asta.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 29-06-2013 - 15:37

Aca caDEMICIANU de sub …Feleacu si

Ferfeleaqa!

(Supliment de DEPLASARE)

Pax Traiana
— Marcusiene

Tara-ntreaga afla stirea, comentata cu ardoare,
Cum ca-n dealu’ lui Feleacu fu sabat cu vrajitoare.
Pirande, sase la numar, temute in tiganie,
Adunatu-s-au in graba si-o dadura pe magie.

Blestem crunt ca sa desfaca, ce cazu pe Parlament,
Rod al vrajii din alegeri, la ceas de antrenament.
Aliodor, magul de Curte, fiind un pic cam cherchelit,
Folosind alta formula, flacara a cam fleostit.

Si in loc ca numai Mircea la devla sa fie-atins,
Alesii din toata tara azi se zbat pe jar incins.
Liberalii si-ai lu’ Geoana fiind lucrati cu flama mov
Tulbura cu harmalaie tihna din basesc alcov.

Drept urmare, bulibasii, sub comanda lu’ Mondialu’,
Adunara vrajitoare si-ocupara-n graba dealu’.
Vraja fu magie alba de pace si de noroc
Sa-i fereasca de necazuri si pe Nasu’ si pe Boc.

Demnitari si Sfatul Tarii, subiecti pentru descantec,
Dantui-vor la comanda, Nasu’ va da ton la cantec.
Strans uniti in hora mare si cu dragoste in suflet,
Vor slavi in veci Traianul, de-acum doar cu el in cuget.

De nici asta vraja, insa, n-o iesi precum s-a vrut
Un sobor mare de preoti va fi luat cu imprumut.
O molifta sa slujeasca, dracii din alesi sa scoata
La Palat, lui voda-al nostru, Pax Traiana-i va fi data.

un crestin 29-06-2013 - 16:15

Na, ca nu e-n Dealu lui Feleacu
ci e in Padurea Baciu

mircea 29-06-2013 - 14:20

Domnule Un-nUL a cam venit timpul sa mai cereti si scuze celor pe cae-i injurati toata ziua si noapte cand nu sunte-ti trweaz la fel ca Basescu.Si am si eu un batran o intrebare la un amarat da prefesor second hand:de ce platesc eu taxa de solidaritate pentfru BANCOREX????,de ce platesc eeu taxa timbrului verde care este o afacere privata????Sa traiti bine ,nu sa muruti e mai bine.

UnUL 29-06-2013 - 14:31

Ierrtați-mă, domnule Mircea, dar habar n-am cum e cu taxele ălea. Nici nu am auzit de ele (mai exact de cea pentru Bancorex, Cealaltă ar trebui să ne ajute pe toți să avem o țară mai puțin poluată). În rest, nu am de ce să îmi cer scuze : nu înjur decât atunci când sunt înjurat, răspunzând cu nesimțire nesimțiților ; în rest polemizez pe un ton civilizat și cu argumente.
P.S. Se pare că dialogul nostru este unul între profesori; interesant.
A propos: în următoarele 2 săptâmâni nu vom mai putea dialoga. DE DUMINICĂ SUNT PREȘEDINTE DE BAC DEPARTE DE CASĂ ȘI VOI AVEA ACCES LIMITAT LA INTERNET ȘI FOARTE PUȚIN TIMP LIBER. Mă întorc după 12 iulie.

UnUL 29-06-2013 - 14:41

P.S. Și țin dă vă anunț că nu există profesori „second hand”, sau poate doar aceia care trag chiulul de la ore și nu își fac corect și cinstit meseria; din păcate sunt destui, dar nu cred că e cazul dumneavoastră.

mircea 29-06-2013 - 15:01

poate eu sunt prea batran si nu in inteleg cum e cu hartia higienica seond hand??? ,ca la maturitate nu prea ajungeau profesori univesitarui ci numai leszinatii dupa aq se ajunga ca BOC care suge si tot suge.Ce sa-I faci taica batranetea ,tot conservatori raman nu vor san cu silicon .Incerc sa nu fiu un vulgar chiar daca nu putewti sa ma intelegeti,dumneavoastra a-t-i avut profesor pe Basescu,Vanghelie si Iliescu,eu avui pa Stoka,Titeica(Gabriela)Moisil si Iorga,SENIL TOT SENIL DAR NU PROSTITI DE UN BAGABONT SI ANALFABVET CA BASESCU

UnUL 29-06-2013 - 16:46

Domnule Mircea, de data asta m-ați băgat total în ceață. Postarea dumnevoastră este atât de „criptică” că nu am înțeles nici jumătate din ea. Ce legătură are „hârtia igienică scond hand” (de unde ați scos-o și pe asta, că nu era vorba de așa ceva ci de „profesori second hand”!) cu Boc, Vanghelie, Iliescu, etc.? Iar fraze ca „ca la maturitate nu prea ajungeau profesori univesitarui ci numai leszinatii dupa aq se ajunga ca BOC care suge si tot suge.” nu au absolut niciun sens. Deci dacă vreți să vă răspund vă rog să „traduceți în română” ceea ce ați postat mai sus.
P.S. Sunteți sigur că sunteți profesor? Că o ortografie ca „a-t-i avut” m-a cam pus pe gânduri ?

mircea 29-06-2013 - 18:53

no dapoi meri in biblioteca si-l citeste pa Petru Carp in Junimea sa vezi si tu ce-n seamna un oltean care s-a numit Titu care a cam patimit cu ala care cand a ajuns pacilea avea pantalonii rupti in cur, dar sa fii treaz.Dar te rog si eu ceva sa nu trimeti pompierii ca detin materil inflamabil.Ce sa zic uN-nUL=oo=WC=buda. Hartia higienica second hand=OO

UnUL 29-06-2013 - 19:13

Domnule Mircea, refuz să cred că ești unul și același cu cel cu care am dialogat mai devreme. Răspunsurile dumitale n-au niciio logică (deși în cazul ultimului există măcar fraze cu subiect și predicat, cu cap și coadă!), până într-atât încât mă întreb daca nu postează vreunul de la spitalul 9 cu nick-ul dumitale furat. Oricum, nu știu ce caută Junimea și bietul Petre Carp pe aici. Deci mă duc să îmi fac valiza : îmi pare mai util și mai rezonabil.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 29-06-2013 - 15:32

Deaqa plecii dreaq,

Ia ashta cu tine :

Noi Basinim, Nu Gandim !
— Marcusiene

(Oda “Basescianismului” din Volumul “Basini vesele si triste”)

Basinind canta boboru’, sub balcoane la Palat,
Pastoriti din nou de chiombu’, zis si Base imparat.
Pe mosie-i saracie, dar la sfatul lui Manolea
Curtea-nghite caviaru’, iar norodul doar fasolea.

– Basiniti, striga emil-ul, ordin de la imparat,
– Basinim, raspund narozii si se-apuca de cantat!
Ei din cururi cu paianjeni incropesc cor Madrigal
O manea drept oda-ngana, in delirul general.

General suta la suta, minus unu ca rabat,
Rezervat doar pentru voda, camarilei de palat.
In ast timp pupinbasistii, mot maro la elitism
Filozofic mediteaza la conceptul Basinism.

In urale si ovatii, Nutzy, blonda cu turismu’
Etniei ii da origini, definind Basescianismu’.
Pe Traian stramos ni-l face si pe ritmuri tiganesti
Guta ii gureste imnul “Mosule, tu Nas ne esti!”

Manelisti-s iar ferice, cu-asa voda ce-au votat,
Au uitat de saracie, se tin numai de cantat.
Si basesc cu toti, la ordin, avand vers slogan sublim
“Intr-un glas, tatane draga, ne basim, noi nu gandim !”

UnUL 29-06-2013 - 16:48

Altă poezea tâmpă cu rime încântătoare. Hai că ești de râsul curcilor cu pretențiile tale poetice. Mereu același ritm (versuri obositor de lungi și mereu la fel de șchioape – NU AI PIC DE IMAGINAȚIE), pseudo-rime de tot râsul, imagini stupide, o pseudo-șarjă satirică ce nu e nici satirică nici cu umor ci doar tâmp-veninoasă., etc… Ești lamentabil puișor. Dar perseverează, dacă astfel te defulezi și îți verși excesul de fiere!
Pseudorime c r e t i n e : „madrigal” – „general”. Iar versurile sunt șchioape și schiloade de parcă ar fi avut un grav accident de mașină. Metrica este pentru tine ceva absolut necunoscut, precum limba malgașă! Groaznic : mi s-a făcut părul permanent !!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 29-06-2013 - 18:37

Astea au fost ,fineturi!

Nu provoca ,….

Base chiombu’ cel zbanghiu,
Dovedit ca fiind diliu,
A ajuns de rasu’ curcii
De cand se lupta cu turcii.

Turcii-i sunt badea Ion,
Fost un mare campion,
Insa azi distins tataie
Ce nu-i arde de bataie.

Locul doi in ast’ sondaj
Si cu sanse la baraj
Vin din spate cu elan
Gadea, Badea si cu Stan.

Ar mai fi si nea Dinescu
Surogat pentru Oprescu
De e Mircea revoltat
La bulgari e exilat.

Si precum in nenea Iancu
Chiombu’si incordeaza arcu’
Da-i si lupta sa-i doboare
Pe cei patru sa-i omoare!

Clipuri tampe, grea tirada
Base are-n loc de spada
Si-i ataca pe cei patru
Parca-i posedat de dracu’.

Lumea sta si-si spune-n gand:
-Traienel, tu esti boland!
Mircea, Crin si chiar Sorin
Din ras nu se mai abtin.

Ca furat de ura chiombu’
Baga’n draci intreg norodu’
Si-ncurcandu-si adversaru’
Soarbe acuma tot amaru’.

Geaba-i striga-n cor amicii
Ca-si confunda inamicii,
Mori de vant in capul sau
Don Quijote de dudau.

L-asa meci finalu-i unu
Imbarcat va fi nebunu’,
Girofar, nasturi la spate,
La spital te du nepoate!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 29-06-2013 - 18:42

ERAT DEMONSTRANDUM:

-Marcusiene

I’auzi boc si iarasi boc
Vine chiombu’ cu un troc
Nu vrea Tudor, nici Oprescu
Ci doar Geoana si’Antonescu.

Nu vrea la ASE dispute
Ci prin carciumi sa se lupte,
Nu doreste sa raspunda
La o tema cam imunda.

Unde-s banii lui Hayssam
Sau ciubucul irakian,
Smenuit printr-o palmare
La Bagdad, in taina mare.

Milioane garla-n joc,
Hai la Coldea cu noroc!
De Udroaica nu ne spune
Cum ca spiona prin lume.

Nastasie, cu filaju’,
Pe la rusi facea rulaju’.
Da la schimb brasove goale
Despre grane si tractoare.

Nu ne spune despre Stolo
Cum s-a’mbogatit prin ALRO.
Ne vrajeste-ntr-un cuvant
Reforme-n invatamant.

Chiombu’ e baiat cotcar
Nu-i degeaba marinar,
De-l intrebi de ce-a furat
El iti spune ca-i pacat

Si se jura ca nu fura
Chit ca-l prinzi cu rata-n gura.
Cinci ani el ne-a aburit
Fara jena ne-a mintit.

Despre tot si despre toate
Astazi, scapa cine poate!
Numai ca-n final de an
Isi va pune ban pe ban

Fiind sutuit in spate
Se va mistui in noapte.
Duca-se, sa nu mai vina
Mincinosul zis Basina!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 29-06-2013 - 15:27

Te ,ROG flummos, Afrikkanere,

Nu-l draqui pe RETARDATUL ORANJGUThAN!

Pleaqa si asta in 3,14147 …..messi , impreuna cu

Cel MAI uRAT dintre PAMANTENI, si

Cui mai facem DEDICATII in proza si poyesioare !

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 29-06-2013 - 19:03

GAFA de la COTROCENI ,are un nume: TRAIAN BASESCU !

Se-nvarte Roata, Traienila Zis Chiombila!-
— Marcusiene

O fantoma securista tronand chiomb in capul tarii,
Spumega spurcandu-si gura mai ceva ca largul marii,
Santajandu-si adversarii cu dosare de doi bani
Isi vrea inapoi Puterea pentru el si-ai sai golani.

Jalnica e aratarea, disperata-nfricosata
Privind cas la jocul sortii ce se-invarte ca o roata
Si la glia de sub talpa, ieri beton armat nu alta
Azi nisipuri miscatoare ce-l ineaca drept rasplata.

Toata uneltirea-i stramba spre a confisca Puterea
Devenit-a dintr-o data junghiul care-i da durerea
De-a-si vedea lucrarea hoata aruncata-n colt de pod
El urmand sa stea pe grinda ca exemplu-n esafod

Geaba strig-americanu’, preputu’ de licurici,
Vazand cum se duce potu’ “ieri aici, azi nu-i aici”
Cartea magistral jucata, cu pot nou statul de drept,
Il va suspenda pe chiombu si scapa-vom de inept.

jan dinu 29-06-2013 - 19:12

—- AMENINTARE —-
Daca se continua cu atitea magarii verbale aici pe net
shi-l disturbati pe d-l Parpanghel de ;la creatia poetica
eu mer in concediu shi am sa-i citesc in liniste intreaga opera
shi apoi ai cer shi autograf !
Asta am zis shi semnez
JD-USA (Lord – Sir ..etc )…

UnUL 29-06-2013 - 19:14

GENIAL !

UnUL 29-06-2013 - 19:17

DAR AI GRIJĂ, DOMNULE DINU, SĂ IEI CU DUMNEATA O VALIZĂ : „opera poetică” a lui Parpanghel riscă să aibă vreo 5 volume și să cântărească vreo 25 de kile.

jan dinu 29-06-2013 - 19:32

Datorita unor intimplari neprogramate „… am schimbat
traseul prin timp (imediat ) :
Merg la – O livada imensa de cirese ,apoi la una de
capsuni ,apoi la un festival international
(consacrat oameni.or muncii planetari ) cu dansuri
folclorice shi alte miscari ( inclusiv din coapse shi
buric (indienlice ) cu scirtiituri de -SITARI — plus bere
la gramada . Sper compan Ioana sa ma ia intreg lucid shi
cum m-o gasi la sfirshit pina acasa de la SALEM la Portland …deseara direct in pat …
JD-USA (acelash – LORD – SIR ..shi alte titluri imobiliare )

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 29-06-2013 - 19:41

Monica Macovei:
“Nu mai am nicio incredere in ministrii acestui Guvern, am teama ca ne duce spre dictatura.”

Ioana d’Arc de Dambovita, alcoolista de Monica,
Mahmura dupa betie si in gand sa bea palinca,
A uitat ca prin motiune guvernul a fost schimbat
Si ca Base si-a lui clica cu mult zgomot au picat.

Vrand pe Boc sa-l ia-n tarbaca si sa-l scuture putin
Ea-i striga in gura mare, atacandu-l la regim
Cum c-ar fi o dictatura sora buna cu-aroganta
Deci e cazul sa cam plece ca sa nu ii tragem clanta.

Ocupata fiind cu sticla, cu toiu si cu cinzeaca,
Macovei incurca fapte, confundand capra cu vaca,
Drept urmare face gafe cand vorbeste de guvern
Si scoate o dictatura ca Houdini din joben.

Am avut noroc cu caru, cand chiombu o vru afara,
De-o facea vreo consiliera ar fi ras intreaga tara
Vazandu-l pe presedinte certand-o pe Monicuta,
Care-n setea ei nebuna iarasi i-a furat sticluta.

Daca declaratia domniei sale este redata fidel s-ar cam intelege ca ministrii acestui guvern ne duce spre dictatura. Ce face dom’le bautura din om!

UnUL 29-06-2013 - 20:03

Altă poezea tâmpă cu rime încântătoare. Hai că ești de râsul curcilor cu pretențiile tale poetice. Mereu același ritm (versuri obositor de lungi și mereu la fel de șchioape – NU AI PIC DE IMAGINAȚIE), pseudo-rime de tot râsul, imagini stupide, o pseudo-șarjă satirică ce nu e nici satirică nici cu umor ci doar tâmp-veninoasă., etc… Ești lamentabil puișor. Dar perseverează, dacă astfel te defulezi și îți verși excesul de fiere!
Pseudorime c r e t i n e : „Monica” – „palinca”, „puțin”-„regim (ce rimă, MAMĂĂĂĂ !!!)”, „guvern”-joben” (dacă asta e rimă eu sunt Mao-Tze-Tung??!!) [Foaie verde laba gâștei/Trec cătanele pe ștrec” !!??]. Iar versurile sunt șchioape și schiloade de parcă ar fi avut un grav accident de mașină. Metrica este pentru tine ceva absolut necunoscut, precum limba malgașă! Groaznic : mi s-a făcut părul permanent !!
P.S. Nu miniștrii ne „duce”, ci guvernul ne „duce”, n ă t ă f l e ț u l e !

UnUL 29-06-2013 - 20:48

B ă ș i n e l, să nu-mi spui că ești unul și același cu Parpanghel? Asta chiar ar fi surprinzător, având în vedere că tu ești un antisemit scârbos, iar el e doar scârbos fără să fie antisemit.
Dacă nu, de ce te bagi ca musca în zăr și îți dovedești încă o dată nesimțirea și mitocănia : oricum, le cunoșteam deja.

tomi 29-06-2013 - 21:05

Amice Parpanghel, cu sincere regrete, tu sti ca nu ma iau de guler cu peritenii de pe forum, dar incep sa impartasesc teoria lui UnUL, zau ca de cind ai trecut pe versuri am intrat la isdei ca te-a inlocuit cineva. Ca ar fi Antibashina de asta sint sigur ca nu, individul este mult prea redus si serios bolnav, insa poate altcineva. Si mai sint multe alte semne de intrebare ce au aparut de o vreme incoace. Hai sa vad, o curiozitate, spune-mi numele comercial al amoxicilin-ului din Israel si al obisnuitului cloranfenicol. Ca medic precis ca sti.

tomi 29-06-2013 - 21:06

scuze pentru greselile de tastare, le-am zarit tirziu, dupa aparitie.

jan dinu 30-06-2013 - 06:50

EL deja este in „avangarda”,avansat shi-a pus – opera – pe
CD-uri in – banka spre a nu putrezi in
biblioteci care nu mai sunt fregventate de cei care
inteleg arta poetica in intregime.
Aici face exceptie pentru noi cu marinimia lui
care ne-a dovedit-o pina acum prin frenezia stilului
ce-iL caracterizeaza cu persistentza neintrecuta …
JD-USA

pensionar 29-06-2013 - 23:09

Daca aveti timp de replici acide,inseamna ca o duceti bine,copiii mosului. Nu va lipseste nimic in casa,nu aveti grija zilei de maine!! O fi iesit Romania din criza,ploua prin anumite zone cu euro si noi,cei mai multi pensionari,n-am aflat??? Isi au rost trivialitatile,injuriile de cea mai joasa speta?? Asta caracterizeaza acum tineretul roman??? Ar fi trist.nu veti avea nici un viitor,nici un orizont pe aceste meleaguri,de mai aveti incredere in politicianul roman!! Si le pupati unora palma cu atata patima……Ce v-au dat din ce-au promis??? Apropo,in lunga vacanta ,toti parlamentarii vor sta printre noi,sa ne asculte,nu vor pleca prin Tenerife,e anul sacrificiilor si pt.ei!!! E BUNA,NU ???

AURELIO TEXANU 30-06-2013 - 02:11

http://scholarships4moms.net/blog/index.php/white-house-science-fair-highlights-stem-education/

pe cind si in romania? OBAMA DA $ 10000 CA MAMELE TINERE SA SE CALIFICE INTR-O MESERIE

Tache 30-06-2013 - 03:20

Cei care NU inteleg MATEMATICAsunt IDIOTI, indiferent ce diplome poseda sau ce pretentii au !!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult