Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Geoană, pus la zid de conducerea PSD pentru ca a vrut să „deturneze” lucrările congresului

Geoană, pus la zid de conducerea PSD pentru ca a vrut să „deturneze” lucrările congresului

scris de Ziua Veche
8 afisari

Fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană a fost aspru criticat, în şedinţa CExN de vineri noapte, de majoritatea preşedinţilor de organizaţii, care i-au reproşat că vrea să „deturneze” lucrările Congresului de sâmbătă, potrivit unor surse din partid.

Sursele citate au declarat, pentru Mediafax că materialul pe care Geoană l-a trimis, vineri, membrilor PSD a fost criticat vehement de majoritatea liderilor partidului.

Mircea Geoană acuză, în materialul invocat  , inconsecvenţa actualei conduceri a PSD în ceea ce priveşte strategia politică şi avertizează asupra „tentaţiei de a da liber la pusul botniţei în PSD”. 

Sursele citate au arătat că discuţia a fost deschisă de Adrian Năstase, el invocând documentul lui Geoană şi citând câteva fragmente.

Ion Iliescu, care nu era la curent cu materialul scris de Geoană, i-a solicitat şi el lui Năstase copia, în timp ce în sală au început deja acuzele din partea preşedinţilor de organizaţii.Aceleaşi surse au menţionat că Victor Ponta i-a reproşat lui Geoană că ar dori deturnarea lucrărilor Congresului, el arătând că liderii PSD au stabilit ca intervenţiile la Congres să fie minime şi strict pe subiectul programului de guvernare şi al moţiunii de cenzură.

Critici similare au formulat apoi şi Gheorghe Nichita de la Iaşi şi Mircea Cozma de la Ploieşti, care au spus că Geoană vrea să „strice” Congresul şi că şi-a ales prost momentul de a deschide o dispută internă în partid, au susţinut aceleaşi surse.

De asemenea, au existat voci în rândul liderilor de filiale care i-au reproşat lui Geoană şi că ar încerca „să facă jocul” cuiva din exteriorul partidului, insinuând că mesajul transmis de fostul preşedinte ar fi de fapt mesajul altcuiva.

Aceleaşi surse au mai arătat că Geoană nu a replicat şi nici nu şi-a motivat demersul. Mai mult, potrivit surselor citate, Ponta l-ar fi avertizat la un moment dat pe Geoană că, dacă va insista sâmbătă să ia cuvântul la Congres, el nu va mai prezida.

 Pentru a evita eventuale surprize la Congresul de sâmbătă, membrii Comitetului Executiv Central au votat, vineri noapte, şi ordinea de zi a Congresului, în care doar patru membri ai PSD vor avea intervenţii – Victor Ponta, Adrian Năstase, Liviu Dragnea şi Dan Şova – luările de cuvânt urmând să fie strict legate de programul de guvernare, modificările la Statut şi moţiunea de cenzură.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult