Acasa Actualitate-InternaPolitica interna UPDATE. Geoana aruncă „relaxarea” pe Ponta. Ponta îl face mincinos

UPDATE. Geoana aruncă „relaxarea” pe Ponta. Ponta îl face mincinos

scris de Ziua Veche
24 Afisari

UPDATE, marţi, ora 12.35: Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, că singurul cu care Mircea Geoană s-a sfătuit, înaintea alegerilor prezidenţiale din 2009, a fost Sorin Ovidiu Vîntu, informează Mediafax.

„Din păcate, singura persoană cu care Mircea Geoană s-a sfătuit atunci a fost Sorin Ovidiu Vîntu. Cu noi nu a vrut să vorbească, să ne asculte”, a susţinut Ponta, care era atunci purtătorul de cuvânt al campaniei prezidenţiale a PSD.

Actualul preşedinte PSD a mai declarat că afirmaţiile făcute marţi de Geoană pe blog, despre episodul vizitei la Vîntu şi reacţia staff-ului de campanie sunt „minciuni”.

„Singura replică pe care o merită Geoană la ce a spus despre mine este o replică dintr-un film celebru. Îi promit lui Geoană că, dacă nu mai spune minciuni despre mine, nu mai spun adevărul despre el”, a declarat Ponta.

––––––––––––––––

Fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană susţine că a fost sfătuit de Victor Ponta, la dezbaterea avută cu Traian Băsescu înaintea ultimului tur al prezidenţialelor din 2009, să spună că a fost acasă, la nevastă, în cazul unei întrebări despre vizita făcută la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu.

Geoană afirmă, într-o declaraţie filmată şi postată pe blogul personal, că s-a schimbat în timpul scurs de la prezidenţialele din 2009, că sunt lucruri mai importante în viaţă decât politica – prietenii, familia – şi că, uneori, bunătatea este luată drept slăbiciune.

El a criticat recentele declaraţii ale lui Victor Ponta, care a spus că susţine un tandem PSD – PNL în care social-democraţii să aibă şefia Guvernului, iar liberalii să aibă funcţia de preşedinte al ţării. Geoană a amintit că în PSD există o tradiţie ca şeful partidului să candideze la Preşedinţie.

Geoană mai susţine că intrarea partidului la guvernare fără a avea funcţia de premier este o greşeală ce nu mai trebuie repetată.

„Ce am căutat la domnul Vântu cu o seară înainte de dezbaterea finală de la postul Realitatea TV? Aveam informaţii că echipa lui Traian Băsescu era deja în posesia întrebărilor pe care moderatorul trustului Realitatea urma să le adreseze celor doi candidaţi în dezbaterea de a doua zi. Şi am dorit să aflu de la sursă, de la patronul acestui trust, care sunt aceste întrebări şi dacă se poate asigura un teren de joc egal între cei doi candidaţi. Nu cunoşteam, şi nu cunosc nici astăzi, episodul domnului Popa şi arestarea sa cu o zi înainte undeva prin Asia. Domnul Băsescu a minţit că vizita mea avea legătură cu acest subiect”, a spus Geoană.

El a menţionat că a avut cu Vântu o discuţie scurtă.

„Discuţia noastră (cea cu SOV), extrem de scurtă, a fost legată de întrebările şi de dezbaterea de a doua zi. Ea a fost purtată cu patronul trustului Realitatea Caţavencu. La domnul Vântu acasă nu este nici jacuzzi – şi oricum nu sunt un mare amator de jacuzzi – nici masă de şah, este un personaj cu un important handicap locomotor, care se deplasează greu. Şi am încercat să aflu înainte de dezbatere dacă se desfăşoară pe un teren echilibrat. Atât şi nimic mai mult”, a spus Geoană.

„Am aflat de apariţia fotografiilor cu câteva minute înainte de a intra în platou. Victor Ponta, care era purtătorul de cuvânt al campaniei, mi-a spus: ‘Dacă vă întreabă dacă aţi fost la Vântu, minţiţi şi spuneţi că aţi fost acasă la nevastă’. Am preferat să spun adevărul. Poate a fost o naivitate, poate o greşeală”, spune Geoană, citat de Mediafax.

Preşedintele Senatului nu exclude varianta unei capcane în care ar fi fost atras înaintea ultimului tur al alegerilor prezidenţiale din 2009.

„Multă lume speculează dacă nu am fost atras într-o capcană. Cum de au apărut pozele în «Academia Caţavencu», parte a trustului lui Vântu, fără ca Vântu să fi ştiut? E clar că ceva necurat a fost. Cei care susţin teza conspiraţiei şi a complotului au un argument: întreaga campanie a domnului Băsescu a fost de demonizare a mea şi a partidului prin asocierea cu comunismul şi cu mogulii”, mai spune Geoană.

0 comentariu

costy 22-03-2010 - 22:21

…generalul lu ilici ar sta azi in aresta, la garnizoana. Ce jigodii de doi bani au ajuns generali….

fanariotu 23-03-2010 - 10:11

Si acum,bravule general,o sa primesti raspunsul la scrisoare!Dar cred ca n-o sa-ti convina deloc!Cat de sfidator a-i fost in momentul redactarii,atat de spasit est acuma,cand justitia urmeaza sa-ti intre in ,,casa,,!Sa nu crezi matale,ca Basescu poate fi terfelit de oricine,si scapa nepedepsit!Ti-ai subevaluat adversarul,greseala de neiertat pentru un fost general,si acum oa sa iesi cu pierderi mari din aceasta lupta!

dinu 23-03-2010 - 14:00

nu crezi ca „este” unii care s-a trfelit singur?(flota,case,pumni,tiganca imputita,terenuri,etc.)

jan dinu 23-03-2010 - 15:10

Te bag la mititica
Shi-am sa-ti f** bombonica !!

Jan Dinu

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS