Presedintele Senatului s-a aratat ingrijorat de modul in care PSD s-a pozitionat fata de tema modificarii Constitutiei, considerand ca miza momentului pentru social – democrati este “sa treaca peste orgoliile de suprafata”.
Potrivit Agerpres, fostul presedinte al PSD a declarat luni ca il crede pe Ponta atunci cand el afirma ca nu are o obsesie pentru actualul sef al statului, intrebandu-se retoric daca este altcineva in conducerea formatiunii social – democrate care are o astfel de problema. Geoana a mai precizat ca PSD are “obligatia de a veni cu un proiect propriu, amplu si integrat”, in privinta referendumului din 2009, adaugand ca social – democratii trebuie sa prezinte un punct de vedere coerent pe subiectul reorganizarii administrative si sa vina cu o contra – pondere la “pretentiile inacceptabile ale unor politicieni”.