Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Geoană scapă de pedeapsă

Geoană scapă de pedeapsă

scris de Ziua Veche
44 Afisari

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a afirmat, miercuri, că Mircea Geoană „nu a fost subiect de discuţie” la reuniunea informală a BPN al PSD din Prahova, menţionând însă că este deranjat de declaraţiile preşedintelui Senatului despre partidul care îi asigură acestuia „maşină SPP şi casă de protocol”, transmite Mediafax.

Ponta s-a arătat „deranjat” de afirmaţiile lui Geoană potrivit cărora PSD este un partid bolşevic. „E totuşi partidul pe care domnia sa l-a condus şi care inclusiv astăzi îi asigură şi maşină de la SPP şi casă de la protocol şi alte lucruri. Nu e normal să vorbeşti aşa de partidul tău. Aia m-a deranjat şi sigur o să iau atitudine nu doar ca preşedinte al PSD-ului ci ca pesedist, pur şi simplu”, a afirmat Victor Ponta. Preşedintele PSD a spus că crede că fiecare social-democrat „e deranjat atunci când vede asemenea declaraţii, aşa cum orice pedelist e deranjat atunci când vede declaraţiile doamnei Macovei”. Acesta a adăugat că „nu e corect să vorbeşti urât despre partidul care te ţine într-o funcţie importantă”.

Geoană nu a fost subiect de discuţie

 

Întrebat dacă Mircea Geoană riscă să fie exclus din PSD, Ponta a evitat să răspundă, spunând doar că preşedintele Senatului „nu a fost subiect de discuţie” la reuniunea informală a BPN al PSD care a avut locmiercuri la Româneşti. Pe de altă parte, surse din partid au declarat pentru MEDIAFAX că la reuniune a fost discutat cazul fostului preşedinte al PSD, Mircea Geoană „în trecere”, posibilitatea sancţionării acestuia nefiind evocată.

Surse din conducerea PSD au declarat, pentru MEDIAFAX, că situaţia creată de ultimele afirmaţii ale lui Geoană şi scrisoarea deschisă către acesta, semnată de 26 de parlamentari, a fost discutată spre finalul întâlnirii, pe scurt. Sursele respective au arătat că niciunul dintre cei care au intervenit pe subiect nu a evocat posibilitatea sancţionării lui Geoană, existând însă unii vicepreşedinţi care au ridicat problema unor eventuale motive „ascunse”.

Mai mulţi vicepreşedinţi i-au reproşat lui Geoană faptul că face declaraţii despre partid sau despre lideri ai partidului întâi pentru presă sau pe blog, fără să ridice problema în interiorul BPN. De asemenea, potrivit aceloraşi surse, au fost unii lideri care au arătat că Geoană încă este sub interdicţia de şase luni impusă de BPN de a nu face declaraţii contradictorii deciziilor luate de PSD, ultimele sale afirmaţii încălcând acest „moratoriu”, însă niciunul dintre liderii respectivi nu a ridicat problema vreunei sancţiuni.

0 comentariu

Liviu 05-04-2010 - 20:26

Spre deosebire de d-na Andronescu care a facut totul de ochii lumii si sub umbrela sindicatelor …

Funeriu este chiar bun si vrea sa faca ceva durabil !!! Accepta ideile bune si criticile constructive si cunoaste foarte bine totul argumentand temeinic. Cartitele o sa-l muste cumplit si din toate partile !

Baza noii legi este si solida si sanatoasa ! Dovada este chiar zbaterea cumplita a celor care vor sa mentina prezentul sistem nesanatos, gaunos si perdant din toate punctele de vedere.

Daca vor reusi va fi probabil ultima schimbare, dar o schimbare care va directiona sistemul spre ce trebuie. Va fi foarte greu si nu se stie cand si cum vor intra lucrurile pe fagasul normal … Probabil vor trece cel putin 4 ani pana cand se vor aseza cat de cat ! Asta daca asa-numitii „sindicalisti” nu vor trada asa cum o fac de regula !!!

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS