Guvernul atacă la Curtea Constituțională moțiunea de cenzură | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Guvernul atacă la Curtea Constituțională moțiunea de cenzură

Guvernul atacă la Curtea Constituțională moțiunea de cenzură

scris de Misu Andrei
34 afisari

Premierul Ludovic Orban a declarat joi, la Parlament, după cititrea moțiunii de cenzură, că a luat decizia să conteste la Curtea Constituțională un conflict între Guvern și Parlament în ceea ce privește depunerea moțiunii de cenzură în sesiune extraordinară.

„Am luat decizia să declanșăm conflictul juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern. În ce hal a ajuns PSD să facă ce nu s-a făcut în 30 de ani, să depună moțiune în vacanța parlamentară. Din punctul nostru de vedere acest lucru trebuie clarificat. Litera Constituției duce la o concluzie clară. Moțiunile nu pot fi depuse în vacanță parlamentară”, a declarat premierul.

Ludovic Orban a precizat că sesizarea va fi finalizată astăzi și va fi depusă „fie astăzi, fie mâine”. De asmenea, premierul le-a cerut celor din PSD să oprească procedura și să nu voteze moțiunea până se pronunță Curtea.

„Astăzi finalizăm sesizarea și o depunem fie astăzi, fie mâine. Le spun celor de la PSD: nu vă jucați cu focul, nu forțați procedura. Până nu se pronunță CCR e neconstituțional să se deruleze procedura. A nu ține cont de acest conflict și a te duce înainte ar fi o dovadă suplimentară de iresponsabilitate”, a mai declarat Ludovic Orban.

Moțiunea de cenzură depusă de PSD, semnată de 205 parlamentari și intitulată „Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată”, a fost citită joi în Plenul Parlamentului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult