Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Guvernul Ponta taie salariile nesimţite din companiile de stat

Guvernul Ponta taie salariile nesimţite din companiile de stat

scris de M.I.
1 afisari
Guvernul discută, în şedinţa de miercuri, un proiect de lege care limitează salariile personalului din cadrul unor companii de stat, documentul fiind deja inclus pe agenda reuniunii.
Potrivit notei de fundamentare, proiectul de lege vizează unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din cadrul unor operatori economici. Legea se va aplica regiilor autonome, societăţilor/ companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic sau majoritar, precum şi filialelor acestora.
Măsurile instituite vor avea ca efect reducerea veniturilor salariale pentru personalul angajat din cadrul operatorilor economici cu capital majoritar de stat care intră sub incidenţa OUG 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, precum şi a celor din cadrul operatorilor economici controlaţi de stat prin intermediul societăţilor/ companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital integral/ majoritar de stat.

Din datele furnizate de societăţile menţionate, nivelul de salarizare al personalului de conducere şi chiar de execuţie stabilit prin contractele colective de muncă depăşeşte cu mult remuneraţia directorului general/ directorului (circa 2 – 5 ori) neexistând astfel o ierarhizare a drepturilor salariale în cadrul operatorilor economici respectivi. Premierul Victor Ponta a anunţat recent că Guvernul analizează impozitarea suplimentară, cu încă 16%, a sumei din pensie sau salariu care depăşeşte 4.500 lei /lună, sistem care ar putea fi aplicat începând cu anul viitor şi numai pentru sectorul bugetar. El a criticat în acest context faptul că tatăl Robertei Anastase încasează din postul de consilier la Conpet un salariu lunat de de 320 milioane lei vechi.

La finalul anului trecut, Executivul a decis să prelungească şi pentru acest an perioada de plafonare a indemnizaţiilor acordate directorilor din companiile de stat la nivelul remuneraţiei unui secretar de stat, de la 20.000-28.000 lei la 4.800 lei. În 2009, Guvernul a hotărât ca indemnizaţiile membrilor Consiliilor de Administraţie din companiile de stat şi regiile autonome să fie reduse drastic, la un nivel de 1% din salariul directorilor acestor societăţi. În acelaşi timp, salariile directorilor de companii de stat au fost diminuate la nivelul indemnizaţiei unui secretar de stat, de la 20.000-28.000 lei la 4.800 lei. Ulterior, Guvernul a decis că această plafonare va fi menţinută pe întregul an 2010.

14 comentarii

Vica 20-06-2012 - 14:04

Ponta cred ca ti s-a lungit nasul destul.Hai pasi si dute sa nu te mai vedem.De cand ai fost numit PM numai prostii ai facut,esti redus mintal.Ranjetul tau e de om ce trebui dus la un psihiatru.Romani voi va dati seama pe ce maini am ajuns?

ciufulici 20-06-2012 - 15:01

Adica sa revina Nastase ca PM?
Dumneavastra sunteti spiritul lui tusa Tamara?

observatorul 20-06-2012 - 14:07

ROMANIA TARA TUTUROR POSIBILITATILOR – pentru alesi muma petru prostime ciuma Asta-i Romania bunului simt si al celui mai cinstit guvern
DECLARATIE DE INTERESE 196/15.06.2012
Subsemnatul Varujan Vosganian avînd Functia de senator , la Senatul Romaniei cunoscand prevederile art. 292 cod Penal, privind falsul in declaratii, declar pe proprie
raspundere:
2.1 Uniunea Armenilor din Romaia presedinte Non- profit
Uniunea Scriitorilor din Romania prim – vicepresedinte Non profit (valoarea beneficiilor)
DECLARATIA AVERE 118/15/06.2012 (Pe site Senat)
Venituri realizate: venit anual realizat
-Senatul Romaniei senator 66000
-Uniunea Armenilor din Romania presedinte 51934
– Uniunea Scriitorilor din Romania prim vicepresedinte 53562
Institutul National Cercetari Economice cercetator 22068
Total 193564
Banii de la Legea Recunostintei 17.350 RON donati integral nu se specifica unde.
Interesant atat el cat si sotia sunt ecologisti convinsi in declaratile de avere din ultimii 5 ani nu detine masina nici el nici sotia intrbare cum se deplaseaza prin oras ?????
Curat mudar coane varujene non profit dar le iei banii

ciufulici 20-06-2012 - 14:59

Vosganian is also a leading member of the Romanian Humorists’ Association.

http://en.wikipedia.org/wiki/Varujan_Vosganian

USL+PDL=ACEEASI MIZERIE 20-06-2012 - 14:20

Ponta se comporta ca si cum nimic nu s-a intimplat, plagiatul lui nici n-ar fi existat, ci a fost asaa, o mica gluma. Asa s-au comportat toate javrele care au furat din lucrarile altora, dar, pina la urma, javrele au fost dovedite si obligate sa-si dea demisia. Ponta nu mai lungi pelteaua si da-ti demisia, hotule. Si tu si Basescum, prietenul tau de hotii, dupa care sa te urmeze toate javrele de la pdl si usl. Lasati Romania in pace ca ati adus-o in pragul dezmembrarii.

ciufulici 20-06-2012 - 14:30

JOS DICTATORUL BASESCU SI MEGA-DOTTORELE PONTA SUPER-DICTATORUL!!!

Mitica, ne-bujetarul(USL+PDL=ACEEASI MIZERIE) 20-06-2012 - 14:23

Va taia la toti, sau numai la „baietii nedisciplinati”?
Si cum se va proceda?
– Tu la ce partid esti?
– La Partidul X
– Aha, deci nu esti de la USL? Ti se taie salariul.
– Sefu, dar daca trec la USL? Se mai taie?
– Nu, nu se taie, ca noi santem oameni de bun simt! Deci cand treci la noi?

mincinosul sau USL+PDL=ACEEASI MIZERIE 20-06-2012 - 14:25

Vorbe goale, pura campanie electorala.De la asa zisa intentie pana la aplicare e distanta ca de la Pamant la Soare.Nu s-a aplicat ea legea salarizarii unitare, care prevedea taieri masive si corecte din salariile de lux, si vine Poonta acum cu pocnitori si bombonele….

ciufulici 20-06-2012 - 14:48

USL+PDL+tot restul = ACEEASI MIZERIE
inca 2-3 generatii ne trebuie ca sa prevaleze legea

Pribeagul 20-06-2012 - 16:49

Asta-i culmea, culmilor!

Cuuum! Nu se aplica legea salarizarii unitare?!

Incredibil…

Pribeagul 20-06-2012 - 18:16

Cred ca Legea salarizarii unitare functioneaza. Iar Guvernul Ponta o va generaliza.

Boc cel Mare a facut ceva, sa vedem ce vor face urmasii lui. 🙂 Se pare ca, semne bune anul are.

ciufulici 20-06-2012 - 14:35

@ URBOS – Pomeniti mereu de acei hemoroizi ai dvs. Ati fost la dottore sa discutati? Sau era o POANTA?

digital 20-06-2012 - 14:47

hai marș pe centură,ăștia care ați postat mai sus!
labardoilor!

ciufulici 20-06-2012 - 14:55

hahaha, le faci cu degetul?
mai acesta cu dijitalu, crezi tu ca mega-ciocoiul Ponta scapa de WikiLeaks?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult