Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Iliescu: Nu-i recomand lui Ponta sa candideze la presedintie, e prea devreme

Iliescu: Nu-i recomand lui Ponta sa candideze la presedintie, e prea devreme

scris de D.S.S.
1 afisari

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică de ProTV, că nu îi recomandă lui Victor Ponta să candideze la preşedinţie, întrucât ar fi „prea devreme”.

Iliescu a evitat să dea nume de posibili candidaţi la preşedinţie care să aibă şi succes, făcând doar un portret-robot al unui eventual viitor preşedinte: „un om care să respecte Constituţia, să respecte legile, să fie în dialog cu instituţiile statului, nu în război ca Băsescu”.

Întrebat dacă i-ar recomanda preşedintelui PSD, Victor Ponta, să candideze la următoarele alegeri prezidenţiale, Iliescu a răspuns: „Nu, e prea devreme”.

Iliescu a mai afirmat la emisiunea de la ProTV că Ponta „s-a grăbit” când a făcut afirmaţia că PSD l-ar putea sprijini pe preşedintele PNL, Crin Antonescu, la alegerile prezidenţiale, în schimbul unui guvern PNL-PSD.

„S-a grăbit şi nimeni nu a cuplat la aşa ceva (în BPN al PSD – n.r.). Dar nu asta este problema acum, acestea sunt teme periferice. Nominal vom găsi şi candidaţii pentru guvernare şi pentru o eventuală grăbire a alegerilor prezidenţiale şi pentru un candidat comun (al opoziţiei – n.r.). Dacă începem cu nominalizări, greşim, torpilăm pe fond ceea ce înseamnă acţiunea comună a opoziţiei”, a mai spus Iliescu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult