Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Iliescu: Pe vremea mea Cotroceniul era viu. Acum e o închisoare

Iliescu: Pe vremea mea Cotroceniul era viu. Acum e o închisoare

scris de Ziua Veche
2 afisari

Fostul şef al statului Ion Iliescu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că în mandatele de preşedinte ale lui Traian Băsescu Preşedinţia a devenit „o instituţie moartă, o închisoare în care preşedintele stă izolat de lume”.Iliescu a spus că în perioada în care el era preşedinte Palatul Cotroceni era „o instituţie deschisăşi „vie”, unde erau organizate spectacole şi aveau loc diverse reuniuni şi ceremonii.


„Pe vremea mea Cotroceniul era o instituţie deschisă. Pe lângă acţiunile politice propriu-zise, de contacte, de dialoguri, de discuţii cu reprezentanţii forţelor politice, ai societăţii civile, acolo e o sală de spectacole excelentă. Organizam lunar, uneori chiar de mai multe ori pe lună, spectacole, veneau artişti de frunte ai ţării, erau reuniuni, patronatele organizau acolo ceremonii anuale. Era o instituţie vie, a devenit o instituţie moartă, o închisoare în care preşedintele stă izolat de lume. Nu mai intră nimeni în Cotroceni decât adepţii lui”, a afirmat Ion Iliescu, citat de Mediafax.

Întrebat ce are de reproşat actualului preşedinte, Ion Iliescu a spus că Traian Băsescu „încalcă Constituţia, nu-şi îndeplineşte obligaţiile constituţionale fundamentale de şef al statului, şi nu de şef al Guvernului şi de protector al Guvernului existent”.

Ion Iliescu a fost prezent, joi, la Ploieşti, unde a lansat cartea „România şi lumea la confluenţa secolelor XX şi XXI”. La lansare au fost prezente peste 300 de persoane, între care parlamentari PSD, dar şi preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus.

1 comentariu

codul x 21-02-2011 - 19:39

i-auzi ce facea nea ION, spectacole,hore,birfe la un pahar de sampanie,oameni de afaceri ,unde se punea la cale distrugerea tarii-suptul ei- he, he, he , numai bine de judecat pentru perioada in care a condus statul roman-

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult