Acasa Actualitate-InternaPolitica interna În USL a început marea împărţeală pentru mii de funcții în administrația centrală și locală

În USL a început marea împărţeală pentru mii de funcții în administrația centrală și locală

scris de A.H.
8 afisari

După ce a încheiat anul trecut cu negocieri pentru ministere, USL începe 2013 în aceeaşi notă. Au rămas de împărţit mii de funcţii în administraţia centrală şi locală, posturi de conducere în agenţii, deconcentrate şi companii de stat. Plus poziţii-cheie în ministere. Principiul e simplu: PSD şi PNL ar trebui să aibă paritate.

În cadrul ministerelor încă se mai negociază posturile de secretar de stat. Au fost 47 în fostul Executiv, este de aşteptat ca numărul lor să crească. Potrivit hotărârii de guvern emise luna trecută, mai sunt de împărţit şi 37 de posturi de secretar general şi adjunct. Plus circa 650 de funcţii de conducere în cadrul ministerelor şi administraţiei centrale. Aici lucrurile ar trebui să fie simple. Înţelegerea este ca partidul care are ministru să-şi aleagă secretarii şi directorii. În rest, potrivit digi24.ro va fi negociată fiecare funcţie în parte.

Sunt aproximativ 120 de agenţii, autorităţi, institute şi centre în subordinea ministerelor. Peste 1200 de servicii deconcentrate. În ceea ce priveşte companiile de stat, două ministere, cel al Economiei şi Transporturile, au în subordine nu mai puţin de 80. Ceea ce înseamnă 160 de posturi de director general şi director general adjunct. La care se adaugă alte peste 1000 de funcţii publice de conducere, potrivit aceleaşi hotărâri de guvern.  Miile de posturi de conducere înseamnă bani, putere, influenţă.

Peste 3.000 de funcții: 47 de secretari de stat, 37 de secretari generali şi adjuncţi, 650 de directori în ministere, 120 de agenţii de stat, autorităţi, institute, 1200 de servicii deconcentrate, 80 de companii de stat (Ministerul Economiei, Ministerul Transporturilor), 1089 funcţii publice de conducere

20 comentarii

DXN 06-01-2013 - 21:31

E gata!
anUSuL contra naturii se duce poolii de suflet!
Asteptem potin che venim noi de la iudemere si ne spunem noi ce si chum vrem noi se se face in Romania ca se nu se supere tot popeur moghior!

newsbv 08-01-2013 - 10:27

„Dupa 20 de ani, continuam si noi impreuna tot cu Scripcaru si Cancescu, acesti iliesti locali si eterni, nici saraci, dar nici cinstiti. Exista speranta ca vom scapa, vreodata, de ei?

12 ani cu Scripcaru este imens, iar 16 ani cu Cancescu este monstruos. Si este foarte posibil sa continuam tot cu ei din 2016, caci Scripcaru va avea si mai multe giratorii la activ, iar Cancescu va fi chiar mai tanar.

Resurse la nivelul partidelor pentru o schimbare reala in Brasov nu prea exista si nici n-au de unde sa apara.

Sa presupunem ca Scripcaru se va retrage sau va fi retras de DNA. PDL Brasov este dominat de o garnitura de Chirichesi si Kraile pe langa care gospodarul sef al orasului pare un intelectual rafinat si un geniu providential.

La PNL Brasov nici nu se pune problema sa-l clinteasca cineva pe Aristotel, chiar daca ar mai fi pe acolo ceva material de calitate. Cu noul mandat in buzunar si cu fondurile judetului in pix, Cancescu nu va fi deranjat de nimeni din partid. Va continua sa munceasca la propria statuie, strivind paranoic si isteric orice pare a fi cea mai mica opozitie sau chiar manifestare de independenta in filiala. Ca atare, mai degraba renunta madam Tatoiu sa apara la televizor, decat Aristotel sa candideze iar in 2016. Doar va avea de lucru sa continue aeroportul.

In ce priveste PSD, tot ce a dat mai bun aceasta filiala pentru Brasov sunt proxenetul Liviu Lupu si interlopul Mihai Ghirda. Orice provine de aici va fi vreo sageata trimisa la produs de cei doi si nasul lor, Pateu.

Deci, ce facem?

“Pregatirile pentru alegeri incep a doua zi dupa alegeri”, spune un principiu politic american. Este timpul ca de acum sa gandim si sa identificam solutii pentru ca peste patru ani sa nu mai fim iar captivi abuzului si isteriei reprezentate de cei doi jupani, Scripcaru si Cancescu.

Numarul consistent de voturi obtinut de Forumul Democrat German la Brasov arata ca masa critica necesara provocarii unei schimbari reale si de calitate in administratia locala este pe cale sa se coaguleze. Oamenii nu au votat atat pentru fanfara si campania civilizata pe care au dus-o nemtii, cat si ca expresie a repulsiei fata de oferta PDL si USL.

Miscarea nemtilor poate sa creasca frumos in urmatorii patru ani. Dar se poate si mai mult, mai sunt si ceva brasoveni corecti, onesti, cu spirit viu si buni organizatori. Nu trebuie un partid de Brasov, ajunge ca niste oameni activi si energici sa coaguleze o miscare (asociatie, ong) mai sprintara.

Cu fauna care populeaza din nou Consiliul Local si cel Judetean, manarelile nu vor intarzia sa apara. De la institutiile pline de obedienti, uzi in nadragi ca vor fi schimbati, nu se poate astepta o reactie punitiva, astfel incat o miscare locala care sa reactioneze si sa sanctioneze foarte previzibilele abuzuri este mai mult decat necesara. Actiunile unei asemena asociatii nu vor atrage numai vizibilitate si notorietate, dar si respectul tuturor brasovenilor.

O asemenea asociatie poate fi pepiniera viitorilor lideri ai Brasovului, iar nu bordelurile si lumea interlopa.

Daca filialele locale ale partidelor nu sunt in stare sa-si selecteze si sa promoveze oameni onesti, atunci este cazul ca societatea brasoveana sa se organizeze pentru a-si putea apara interesele si viitorul. „

Un roman 06-01-2013 - 21:46

Batalia pentru ciolan este in toi. Succes !

neacsum 06-01-2013 - 22:44

Acum sa te tii paruiala.

DXN 06-01-2013 - 22:46

Eshteptem potzin!

ciufulici 06-01-2013 - 23:51

Oamenii de baza si uselisti pana la maduva, care au dus greul aici pe forum zi si noapte, merita sa ia ceva posturi barosane, fara discutie. Sa nu fi fost Urbos, Digital si chiar si Parpanghelu-Lord, cine stie ce tertipuri le mai reuseau basistilor, Doamne fereste!

Cel mai merituos este Urbos, are activitate bogata, cu parere clara si fara derapari ideologice, pune punctul pe i imediat, iar daca nu si nu, impinge i-ul sub punct si tot castiga sa impuna linia partidului. A trebuit sa sufere ca un mucenic, pai cate comentarii i s-au taiat, le-am pierdut si numarul.

Sa speram ca il pune ori un director ceva pe la Interne, sa-i aresteze pe toti moderatorii, ori pe la pompieri sa le arajeze de un foculetz.

Vad insa ca un post foarte necesar orientarii actuale, ministrul apropierii de China si Rusia, inca nu a fost pus in discutie nici macar ca ipoteza, si ma cam mir.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 06-01-2013 - 23:57

@pulifriciu :
ASA sa ai noroc deacu-incolo
Cum sant IO …uselist !

ciufulici 07-01-2013 - 00:06

Corectie – in textul de mai sus se taie Parpanghelu-Lord, deoarece dansul e basist ca tot pedelistul roman.

ciufulici 07-01-2013 - 00:27

Corectie – se taie toate numele si toate doatrece-urile.
Care este, se stie el, si inca se stie singur si dece, ce sa-i mai iegzplic io?

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 07-01-2013 - 01:02

@…pulifriciu constator:
ai un singur remediu pt. reabilitare :
te prezintzi la …rebbe, soliciti un haleh
bine ascutzith si intrezinut si vii la mandelu !
dintr-o singura incizie , tai la tine preputzul !
facem jumarute , si le trimitzi la degustare }
la alde aka-katzi urbos, ereticu ,bula …

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 07-01-2013 - 00:12

@ pulifriciu de serviciu :
Acusica , chiar ai nimerit-o !
In propriile testicole , bien pendantes !
Tzaganu nu se preteaza la viatza de
Cocina politica , dambovitzeana !
Haizla din spatele cortului este
LOC CURAT fatza de …

Huhu Ciu 07-01-2013 - 00:54

Bah, sa ne ne pacalesti!
Nu cumva esti tu gagica aia a lui Urbos si te dai lordeasca, dar cand colo esti valverzulie?

urbos 07-01-2013 - 01:04

Ba schizofrenicule, ca d-aia esti basist, nu ai ma infectule atat bun simt sa nu furi nickurile altora? Caca-m-as pe scheletu ma-tii, scarba dreacu sa arda in iad un miliard de ani.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 07-01-2013 - 01:09

ba’h ciuciutzule, ma mai inverzesc peacilea cand mai pfoot la loaitrele legi…nare , in rest potzi sa te convingi si singur , katzi urboase are o relatzie solida cu katze au au a lui.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 08-01-2013 - 00:43

ba’h , ciuciutzulle, azi noapte pe la trei ,
zarva mare la pogoanele buzau, megiesii
de pe unirii se trezira de un urlet sinistru,
au banuit ca era cutremur din nou, dar,ce
sa vaza oamenii , era urbos captiva, acuplat
de catzeaua din dotare, care era …stramta !

Huhu Ciu 07-01-2013 - 00:49

CATRE NATIONALITATILE TIGANI SI UNGURI, FELICITARI

UDMR este, oficial, în opoziţie, dar unii dintre oamenii săi ocupă posturi la Palatul Victoria. În prezent, în Guvernul Ponta se regăsesc trei membri ai UDMR.

Cei trei politicieni sunt György Frunda, Kiraly Andras Gyorgy şi Beatrix Gered. Toţi trei au fost numiţi prin decizii ale premierului Ponta, care încearcă să-şi păstreze relaţiile bune cu UDMR, după ce PNL şi PC au blocat cooptarea Uniunii la guvernare.

El a adăugat că un reprezentant al Regelui Cioaba va avea post de subsecretar de stat la Departamentul pentru Relaţii Interetnice.

dinu 07-01-2013 - 15:42

Sunte-ti de groaza!! Ce ati vrea? Sa ramana in ministere si celelalte organisme, oamenii lui base?? Voi chiar nu judecati un pic? E normal ce fac! Problema e cat de corect o fac! Daca vor pune , in special, profesionist si nu pilangii de partid si neamuri, atunci ii voi felicita din toata inima.Daca vor merge ca si pana acum, atunci ne resemnam ca asta e politichia romaneasca! Iar voi, postaci, de pe acest forum, cred ca ar cam trebui sa va spalati pe dinti si sa faceti gargara, ca atata otrava si rautate, atatea invective ca la voi, mai rar gasesti. Nici in piata , sau la usa cortului nu auzi asa ceva…. Felicitari si tot inainte!!!

Un roman 07-01-2013 - 23:40

Fac pariu cu dumneata ca ne vom intoarce la sinistrele ciolaniade de pe vremea lui Ilici.

urbos 08-01-2013 - 00:04

A aparut din cotet „un cacat” Mars ma cu martorii lu iehova d-aici.

Un roman 08-01-2013 - 13:00

Eu n-am ninicio treaba cu Martorii lui Iehova ; dar tu sigur faci parte dintre martorii imbecilitatii.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult