Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Instanţa a amânat verdictul în cazul lui „Felix”

Instanţa a amânat verdictul în cazul lui „Felix”

scris de D.P.
3 afisari

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a amânat, joi, pentru data de 10 martie pronunţarea în dosarul în care preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a contestat decizia Curţii de Apel Bucureşti (CAB) potrivit căreia ar fi colaborat cu fosta Securitate.

Dan Voiculescu

foto: realitatea.net

Curtea de Apel Bucureşti a respins, pe 5 februarie 2010, acţiunea lui Dan Voiculescu, împotriva deciziei prin care Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS) i-a dat verdict de colaborare cu fosta Securitate, notează Agerpres.

La 20 iunie 2006, Colegiul CNSAS i-a înmânat lui Dan Voiculescu decizia conform căreia liderul conservatorilor ar fi făcut poliţie politică.

În iulie 2006, liderul PC a prezentat opiniei publice, prin intermediul avocatului său, deputatul Sergiu Andon, dosarul de urmărire informativă din perioada 1971-1980.

Sergiu Andon a susţinut atunci că Dan Voiculescu a fost „turnat” de 17 colaboratori şi urmărit de aproape 30 de ofiţeri de securitate.

Potrivit CNSAS, Dan Voiculescu a fost recrutat ca informator de către Securitatea comunistă, în februarie 1970. El a avut numele conspirative „Mircea” şi „Felix”.

Liderul PC „a relatat verbal despre contactele şi schimburile de pachete între sportivi români şi cei străini, cu prilejul campionatelor de box din 1969, despre schimburile de valută” şi apoi, în Republica Socialistă Cehoslovacă, unde a însoţit ca translator echipele româneşti de hochei pe gheaţă.

1 comentariu

Ho Ciu Tzi 03-03-2011 - 20:42

Cetateni, asa nu se mai poate, sa-i tinem pumnii domnului Voiculescu si sa-l sprijinim pe domnul Vantu!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult