Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Instigarea CNS: Nesupunere civică şi apărarea integrităţii Ţinutului Secuiesc

Instigarea CNS: Nesupunere civică şi apărarea integrităţii Ţinutului Secuiesc

scris de M.A.
4 afisari

Singura soluţie acceptată: Ţinutul Secuiesc să formeze o regiune cu statut special. În caz contrar, locuitorii din zonă să treacă la nesupunere civică.

Tinutul Secuiesc-autonomie (sznt.ro)

Tinutul Secuiesc-autonomie (foto: sznt.ro)

Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) a aprobat, sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, o hotărâre prin care face apel la populaţia din secuime ca, folosind toate mijloacele, inclusiv nesupunerea civică, să apere „unitatea şi integritatea Ţinutului Secuiesc„, transmite Mediafax.

„Hotărârea este una de principiu, care doreşte să aducă mai aproape ideea nesupunerii civice de colectivitatea atinsă de o împărţire administrativă neconvenabilă pentru colectivitatea respectivă. Deci trebuie să înţeleagă că există acest mijloc democratic şi paşnic, non-violent, şi trebuie să cunoască din timp care sunt regulile de bază. Este ultima formă de protest la care am recurge, deoarece sperăm că nu va fi necesar. Am foarte mare încredere că soluţia propusă de comisia Stanomir (comisia prezidenţială privind modificarea Constituţiei – n.r.) va fi totuşi ascultată de partidele politice”, a declarat preşedintele CNS, Izsak Balazs.

CNS a fost înfiinţat în anul 2003 cu scopul declarat de a susţine autonomia teritorială a „Ţinutului Secuiesc„, format din judeţele Covasna, Harghita şi o parte din Mureş, iar la şedinţa de sâmbătă de la Sfântu Gheorghe au participat aproximativ 200 de delegaţi din cele trei judeţe.

14 comentarii

Andrei 19-11-2011 - 19:51

CIND SPARGEAM BUTURUGII LA TARA INTILNEAM UNA DINTR-UN LEMN DUR DE ITI SAREA SECUREA IN CAP ,NU PUTEAI S-O SPARGI .(CAZUL ROMANIEI PT UNGURI ).

ATUNCI APELAM LA O „PANA” DE METAL PT A PROVOCA FISURA(IN CAZUL NOSTRU TINUTUL SECUIESC ARE ACEST ROL ) IN RESPECTIVUL LEMN SI ASTFEL CEDA ,BUCATA CU BUCATA .

NU UITATI DEMERSURILE SI INDEMNURILE „PASTORULUI SATANIST „DE A FORMA TARA MOTILOR ,TARA …..

Cercul 19-11-2011 - 21:05

A se analiza daca sunt unitati militare active in HarCov, nu demult s-au desfiintat doua unitati, si altele cred ca le va trimite Base in strainatate, sa mearge lucrurile snur. Adevarul ca armata Romaniei nu mai faca parte din poporul ei.

Ciu Huhu 19-11-2011 - 20:25

Aici Basescu si-a bagat coada, pemtru ca sa se salveze de suspendare si puscarie, arunca praf in ochii prostilor!

Ciu Huhu 19-11-2011 - 20:26

Basescu face diversiune!

Andrei 20-11-2011 - 16:39

Bati cimpii puternic !

De fapt asta-i gindirea pe care o critic eu ,a impartit tara,a dezbinat romanii in portocalii,rosii ,verzii etc …iar acum clar e diversiune in mintea celor „vioi si profunzii”.

Fabula cu ion de ridea de sateni alarmindu-i ca vine lupul la oi …iar cind a venit nimeni n-a mai sarit.

„Sigur” presedintele la trimis pe Tokes posedatul la Bruxelles ,la numit vice…etc ,tot presedintele il indeamna pe O premierul maghiar rban sa declare ca a sosit momentul…….profunditati iliesciene &co…..”simbolul” revolutie va virusat pe toti.

Oricum demersul presedintelui e unica solutie …ofera oosibilitati de negociere.

Tineti-o asa …pina la „victoria” cea mare ..DESTRAMAREA ROMANIEI.

Ciu Huhu 20-11-2011 - 19:22

Tokes e prietenul, omul lui Basescu, tu esti slugoiul lui Basescu care dezbina poporul ca nimeni altul in Istoria tarii, si stapineste poporul roman cum are el chef!

Ereticul 19-11-2011 - 22:28

Legat de conflictul dintre romani si unguri, un banc recent:
Intr-un sat mixt, in care romanii si ungurii se incaierasera de multe ori, se propune pacea, varianta acceptata de ambele tabere. Ion si Istvan, avand casele fata in fata, separate de drum, suporta cu greu armistitiul.
La opt seara, Ion il stiga pe Istvan: „Istvan, s-o f..t pe ma-ta!”. Suparat fleasca, dar fidel principiului „fara violenta” Istvan tace, inghite in sec si intra in casa.
A doua seara, la ora opt trecut de fix Ion il apeleaza iar pe Istvan: „Istvan, s-o f..t pe ma-ta!” Nervos pentru ca uitase de ce-l asteapta, ungurul intra iar in casa.
In a treia seara, Istvan sta ascuns dupa gard de la 7,55. Cand il vede pe Ion il striga: „Ioane, s-o f..t pe mama la tine!”. La care Ion raspunde: „No Istvan draga, ce atata deranj sa treci drumul, f..te-o la tine acasa!”

Ciu Huhu 20-11-2011 - 00:09

:)))))
Imi aminteste de ungurul care o zis: Beut bine, muncat bine, fu..t bine dimineata sculat mort! :)))))

Paul din Ohio 20-11-2011 - 05:20

Nu cumva aceasta „instigare” este instigata de secu’ pentru ca romanii sa sprijine ideea Ba’securista a regionalizarii Romaniei (ca o contra reactie)?

urbos 20-11-2011 - 05:35

N-are nici o noima, atata vreme cat regionalizarea ca principiu, creaza imaginea ca-i ajuta pe unguri, nu ca i-ar incomoda.
Nu-s decat doua variante, ori Basescu chiar vrea dezmembrarea Romaniei, apoi sa fuga la aia pentru care a tradat, ori sa-si atraga din nou romanasii de partea lui cand o face pe luptatorul pentru integritatea tarii, caz in care il paste o soarta ca a lui Milosevici.

Andrei 20-11-2011 - 16:42

Tu si logica sunteti certati spui atitea bazaconii incit …n-am replica .(de moment )

TOM Cc 20-11-2011 - 13:59

Magarie tipica !!! Am foarte mare încredere că soluţia propusă de comisia Stanomir (comisia prezidenţială privind modificarea Constituţiei – n.r.) va fi totuşi ascultată de partidele politice”, a declarat preşedintele CNS, Izsak Balazs. adica ?? ce vreti dvs . domnilor ?????

Pribeagul 20-11-2011 - 18:33

Mai fratilor,

Oricine se uita la voi isi da seama ca nu sunteti mongoloizii care au venit pe aceste meleaguri. Numai voi nu va dati seama ca in cei 1000 de ani v-ati pierdut in masa localnicilor, deci nu sunteti nici secui nici unguri, sunteti romani, si asa veti ramine cit mai stati pe aici.

Hai, nu faceti pe nebunii, serviti:

http://www.trilulilu.ro/24Lorelai/4a44d8db2d3dfb

Dr.Constantin Burlacu 21-11-2011 - 02:48

Consiliul National Secuiesc este o organizatie terorista si criminala.

https://www.ziuaveche.ro/actualitate-interna/politica-interna/instigarea-cns-nesupunere-civica-si-apararea-integritatii-tinutului-secuiesc-61151.html/comment-page-2#comments
In primul rand, ca sa putem lamuri mai bine situatia, hai sa vedem ce inseamna termenul de secui. Dupa dictionarul explicativ al limbii romane secui ori secuime inseamna: „SECÚI, secui, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație de limbă turcică asimilată de triburile maghiare pe care le-a însoțit în migrațiunea lor spre Europa și care s-a așezat alături de populația românească în partea de sud-est a Transilvaniei. – Din magh. székely.” Asadar, aceasta populatie este un amestec de triburi turcomane cu triburile maghiare, care s-au oplosit in tara noastra in migratia lor din Asia spre Europa.Prin urmare, secuimea n’are nici un drept sa revendifice nici un teritoriu si nici o regiune autonoma pe pamantul sacrul al tarii noastre, pe care-l mostenim de la mosii si stramosii nostri traco-geto-daci, nicidecum de la acesti secui, maghiari,unguri, boanghene, bozori ori cum naiba se mai numesc acesti venetici neinvitati si nedoriti de nimeni pe la noi. Si n’are nici o importanta daca aceste judete se numesc Covasna, Harghita ori Muresi, ca ele sunt situate pe pamantul Daciei strabune, nu in Altai de unde provin unguri, ori din regiunile turcomane, inclusiv fostul Imperiu Kazar, care la randul lui a fost format tot din aceste triburi turcomane convertite la religia judaica si dumnezeii abrahamitici. Prin urmare Natiunea Romana care este majoritara in tara noastra, are tot dreptul sa schimbe aceste judete in denumire istorice care apratine trecutului nostru istoric si orice impotrivire trebuie considerat un atentat criminal la integritatea si securitatea nationala a Romaniei.

In al doilea rand initiativa de a desfiinta aceste judete si de a le integra la altele judete ori regiuni, nu-i apartine lui Traian Basescu, asa cum au sarit unii ca niste himere la gatul lui,ci acesta este dorinta, aspiratia si visul inaintasilor nostrii geto-daci, iar nesupunerea civica a acestor etnii straine care traiesc ilegal pe pamantul tarii noastre, trebui pedepsita cu cea mai mare asprime, cu inchisoare ori expulzarea acestor etnii din tara noastra. Iar cei care pretend ca prin aceasta am incalca cumva drepturuile fundamentale ale omului, n’au decat sa ia aceste etnii straine, care incearca sa ne rapeasca teritoriile nationale si sa le integreze in societatiile lor din vest ori din est. Pentru cei care nu cunosc adevarul istoric dorim sa le reaminitim urmatoarele: “Dacii și geții, ramură a marelui popor indo-european al tracilor, erau unul și același popor (fapt recunoscut de autorii antici) și vorbind aceeași limbă.[5] Dintre cele peste 100 de formațiuni tribale și gentilice ale tracilor, triburile dacilor și geților erau cele mai mari și cele mai puternice. Ocupau teritoriul cuprins între Munții Balcani (Haemus) și Munții Slovaciei, și de la litoralul apusean al Mării Negre până dincolo de bazinul Tisei, adică până la Bazinul Panonic. Triburile denumite „dacice” locuiau pe teritoriul actualei Transilvanii, – Bazinul Carpatic -, și al Banatului, iar ale „geților” în câmpia Dunării (inclusiv în sudul fluviului), în Moldova și Dobrogea de azi. Una și aceeași populație geto-dacă apare la scriitorii greci de obicei cu numele generic de „geți”, iar la autorii romani cu denumirea de „daci”, pentru prima dată la Iulius Caesar.[6] Dacii și geții sunt menționați de 63 de autori antici; de 32 în limba greacă și de 31 în latină.[7] Între etimologiile propuse pentru numele de „daci” este și cea care îl presupune ca derivând din daca („cuțit, pumnal”, arma caracteristică populațiilor geto-dace). Dar ipoteza cea mai plauzibilă pare a fi cea care leagă acest nume de dáos, cuvânt care în frigiană (limbă înrudită cu limba tracilor) înseamnă „lup”. După mărturia lui Strabon, dacii înșiși își spuneau dáoi.[8] Pare destul de probabil că numele lor etnic derivă, în ultimă instanță, de la epitetul ritual al unei confrerii războinice.[9] Triburi războinice cu numele de „lupi” se întâlnesc în multe alte părți (în Spania, Irlanda, Anglia, etc.). Acest nume de animal, desigur totemic, explică forma de lup a stindardului dac. Se pare că în prima jumătate a sec. II î.e.n. toate aceste formațiuni gentilice și tribale constituiau patru uniuni puternice, fiecare emițând (încă din secolul anterior) monedă proprie.” Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Cultura_%C8%99i_civiliza%C8%9Bia_dacic%C4%83
O alta marturie istorica este dovedita si prin lista cu triburile geto-dacice de pe teritoriul nostru strabun, dupa cum urmeaza:
• Albocensii -localizați în jurul orașului Alboca, Banat. Menționați de Ptolemeu.
• Ansamensii -localizați pe Someș, în Nord-Vestul Transilvaniei. Tribul este atestat de inscripții romane un sat purtând numele acestui trib: vicus Ansamensium.
• Appullii -localizați în jurul orașului Apulum. Sunt menționați de textul antic cunoscut sub numele de Consolatio ad Liviam.
• Biephii / Biefii -localizați în Nord-Estul Banatului. Sunt amintiți de Ptolemeu.
• Biesii -pe malurile Mureșului. Sunt amintiți de Ptolemeu.
• Burii | Buridavensii -capitala Buridava> Ocnele Mari, Oltenia. Sunt menționați de Ptolemeu.
• Carpii | Carpodacii -unul din cele mai mari și importante triburi dacice ce a locuit la est de Carpați până la Nistru.
• Caucoensii -trib dacic, localizat de V.Pârvan în „regiunea de munte din Neamț și Bacău și ținutul spre apus din țara secuilor”. Caucoensii au fost vecinii de Sud ai costobocilor, locuind Nordul Moldovei, inclusiv în partea carpatică și dincolo de Siret până la Nistru. Sunt menționați de Ptolemeu.
• Ceiagisii | Keiagisii -trib aflat la Sud de potulatensi, adică în Sud-Vestul Munteniei și Sud-Estul Olteniei (cursul inferior al Oltului). Sunt menționați de Ptolemeu.
• Costobocii -triburi de daci liberi care au locuit în Nordul și Nord-Estul Daciei.
• Cotensii -unul din principalele neamuri geto-dacice. V.Pârvan îi localizează pe “enigmaticii cotensi” în Estul Daciei, respectiv în Sud-Estul Moldovei. Sunt menționați de Ptolemeu la sud de ratacensi, caucoensi și biefi.
• Crobizii -trib getic cel mai probabil din Dobrogea, au fost conduși de Isanthes, menționați de Herodot și Ptolemeu.
• Dacii
• Geții
• Harpii -localizați la Nord de gurile Dunării, între Prut și Nistru, sudul Basarabiei. Menționați de Ptolemeu.
• Obulensii -trib getic localizat după izvoare vechi și după cercetări recente în Estul Dobrogei, unde s-au descoperit numeroase orașe, posibile capitale ale acestui trib. Tribul obulensilor este menționat de Ptolemeu.
• Oinensii -trib traco-getic, localizat în Estul Moesiei inferioare, adică partea de Vest a Dobrogei Centrale. Sunt menționați de Ptolemeu.
• Ordyssii | Ordenssos -trib de pe malurile Argeșului.
• Pelii
• Piageții
• Piefigii -localizați de V.Pârvan în Câmpia munteană.
• Potulatensii -neam dacic, după opinia lui V.Pârvan ar fi populat părțile de Nord ale Olteniei și zona deluroasă din Vestul Munteniei. Sunt menționați de Ptolemeu.
• Predavensii -trib dacic, localizat la Nord de Mureșul inferior, până aproape de Crișuri.
• Racataii | Racatriaii -triburi dacice de pe teritoriul actualei Ungarii.
• Ratacensii | Racatensii -trib plasat de V.Pârvan în platoul transilvănean dintre Târnave și Someș.
• Sacii -trib dacic, localizat de V.Pârvan în jurul orașului Sacidava, la sud de Axiopolis (Cernavodă).
• Saldensii
• Sargeții -localizați în Vestul Mureșului și pe Siret.
• Sensii | Siensii -trib dacic localizat de V.Pârvan de-a lungul râurilor Ialomița și Buzău adică în partea de Nord-Est a Munteniei, corespunzătoare județelor Buzău și Brăila.
• Sucii -capitala Sucidava> Corabia, Oltenia
• Tyrageții -localizați pe malurile Nistrului(Tyras).
Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_triburi_dacice
Tara noastra care istoric si de drept tine de la Nistru si pana la Tisa trebuie impartita in 12 regiuni ori judete asa cum a fost pe timpul regilor geto-daci Burebista si Decebal. Dar iata ce a scos in evideta Ptolemy privitor la triburile din Dacia, citez: “The 15 tribes of Dacia named by Ptolemy, starting from the northernmost ones are the followings : the Anartes, the Teurisci and the Coertoboci /Costoboci. To the south of them the Buredeense (Buri / Burs), the Cotense / Cotini and in a next row the Albocense, the Potulatense and the Sense, while the southernmost were the Saldense, the Ciaginsi and the Piephigi. To the south of them were Predasense / Predavensi, the Rhadacense / Rhatacenses, the Caucoense (Cauci) and Biephi [82]. Twelve out of these fifteen tribes listed by Ptolemy are ethnic-Dacians [87] and three are Celt Anarti, Teurisci, Cotense[87] “
Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Dacians
In al treilea rand, in actele de identitate, inclusiv in pasaport, trebuie obligatoriu mentionat aparteneta etnica a fiecarui cetatean al Romaniei.Persoanele care nu sunt de origine romana, deci nu sunt descendete din geto-daci, nu trebuie sub nici o forma sa le fie inlesnit dreptul de a face parte din guvern, institutiile guvernamentale, presidentie,parlament, senat, armata, politie, serviciile secrete, procuratura si justitie, ci sa fie multumite daca vor fi admise la maturat strazile, spalatul WC-urilor publice, carautul de gunoaie si alte munci josnice pentru care trebuie sa munceasca din greu pentru banii romanilor. Si aceasta nu inseamna nici un fel de discrimiare rasiala, ci un act logic si just de demnitate si dreptate. O manifestare de discriminare si ura criminal rasiala impotriva rasei, natie si patrie noastre il reprezinta Consiliul National Secuiesc si celelante etnii straine care vor sa formeze in tara noastra stat-in-stat si sa elimine si extermine populate bastinasa din tara noastra pentru a devenii ele stapane ale acestui pamant sacru si al bogatiilor lui naturale. Astel de acte teroriste si criminale trebuie response cu cea mai mare impotrivire, iar la nevoie chiar luptand cu arma in mana pentru apararea integritatii, suveranitatii si independentei tarii noastre. Romani! Romania este a romanilor, asa ca zdrobitii ca pe niste viermi pe toti cei care pun in pericol integritatea si securitatea nationala a Romaniei. A sosit timpul sa dati dovada ca si mosii si stramosii vostri geto-daci ca suntetii lupii din Carpati care ii sfasiti pe toti cei care indraznesc sa profite nelimitat de bunatatea,ospitalitatea si demnitatea voastra. Fiti duri si neiertatori cu dusmanii vostri, ca dreptatea si biruinta este a voastra.

Dr.Constantin Burlacu

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult