UPDATE, ora 20.00 – Guvernul Ponta II a fost învestit, vineri, de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu 402 voturi favorabile şi 120 împotrivă.
Liderii USL Crin Antonescu şi Victor Ponta au discutat, în biroul preşedintelui Senatului, vineri, 21 decembrie, de la ora 9, pentru a discuta pe seama neînţelegerilor apărute în alianţă.
Premierul Victor Ponta a declarat vineri, 21 decembrie că după şedinţa de plen a Camerei în cazul Stan, se vor reuni Birourile Permanente şi vor stabili audierile miniştrilor, iar după audieri, în jurul orelor 15:00-16:00, va avea loc plenul Parlamentului în care el va cere învestirea noului Guvern. Conform mediafax, audierile în comisiile parlamentare ale miniştrilor propuşi în viitorul Cabinetul Ponta au fost amânate, joi, din cauza unor neînţelegi în USL, motivele având legătură, potrivit unor surse, cu atribuţiile miniştrilor şi cu subordonarea unor instituţii în Guvern. Întrebat dacă va avea loc vineri votul de învestitură, Ponta a răspuns: „Categoric da”, adăugând că vineri seară, „târziu”, noul Guvern va depune jurământul la Palatul Cotroceni.
În legătură cu neînţelegerile care ar fi existat în USL în privinţa miniştriilor delegaţi şi şefia ANAF-ului, Victor Ponta a explicat pentru rtv.net că: „A fost o decizie funcţională cu miniştrii delegaţi, pe care au înţeles-o toţi colegii mei. Nu mai facem structuri separate. ANAF-ul nu are alt loc decât la Finanţe, alături de buget. Autostrăzile, la transporturi”. Premierul desemnat a declarat că aşa cum a gândit el structura Guvernului şi cum va rămâne, ANAF nu are alt loc decât la Ministerul Finanţelor, CNADNR merge la ministrul pentru Proiectele de Infrastructură, în timp ce prefecţii trec în coordonarea sa directă, rămânând la Interne.
Joi seară, după anunţul privind amânarea audierilor miniştrilor propuşi, au început să circule informaţii referitoare la disputele din interiorul USL legate de atribuţiile miniştrilor delegaţi. De asemenea au apărut informaţii referitoare la iniţierea unor discuţii ale PSD cu UDMR şi cu PPDD, însă preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că nu crede că PSD a început negocieri cu UDMR sau PPDD.
2 comentarii
” Marele complice al infractorului Tartaga
Dupa noua ani de procese, celebrul tepar brasovean Dan Tartaga a fost condamnat din nou la inchisoare, de data asta la cinci ani, cu executare. Spectaculoasa cariera a lui Tartaga nu ar fi fost posibila fara sustinerea sau protejarea sa de catre grangurii politici ai vremurilor. O parte au ajuns la cimitirul politicii, insa unul este mai vioi si mai ambitios ca oricand, pregatindu-se sa ocupe pozitii de prim-rang in viitoarea guvernare USL: Constantin Nita, supranumit „Pateu”, deputat PSD, vicepresedinte PSD si capo di tutti capi peste pesedistii din Brasov.
Tartaga a dat loviturile in perioada guvernarii CDR (1996-2000), fiind acoperit de liderii taranisti brasoveni Sorin Lepsa si Adrian Taropa. Insa, legaturile corupte cu PNTCD nu l-au impiedicat pe Tartaga sa le mentina si pe cele de suflet, cu PSD. Fost activist UTC, el se stia din vremuri tovarasesti cu mustaciosul sef al filialei PSD, Constantin Nita.
In urma cu zece ani, Pateu era o prezenta constanta la chiolhanurile pe care Tartaga le organiza in Poiana Brasov. Chiar si la scurt timp dupa ce acesta i-a omorat cu masina pe sotii Rozalia si Vasile Vaidahazan, in august 1999, liderul social-democrat il sarbatorea pe ucigas intr-o vila din Poiana. Nu putea sa lipseasca de la ziua prietenului sau.
Daca Pateu n-avea nicio jena sa se afiseze cu infractori, pe cand se afla in opozitie, inainte de 2000, oare ce s-a intamplat atunci cand a ajuns la putere? Corect, venise vremea afacerilor. „Adevarul” din 3 mai 2002 consemna: Astfel, ASCOT, o asociatie a oamenilor de afaceri brasoveni infiintata de deputatul PSD Constantin Nita, s-a asociat cu Tartaga in firma CSTT SRL, pentru a pune mana pe hotelul „Ciucas” din Poiana Brasov. Lucru ce s-a si intamplat, afacerea fiind „batuta in cuie” apoi de ministrul Dan Matei Agathon, dupa ce Tartaga a incercat sa-si asigure spatele pasand sereleul „cui trebuie”. (vezi aici o istorie halucinanta a faptelor de arme ale lui Tartaga, impreuna cu tovarasii)
Prin urmare, in 2001- 2002, Constantin Nita, seful filialei partidului aflat la guvernare, facea afaceri cu un Tartaga trimis deja in judecata pentru multiple infractiuni de inselaciune. Mai mult decat atat, partenerului lui Nita tocmai primise si o condamnare, de trei ani si jumatate de puscarie, pentru omor din culpa. Dar Nita nu avea niciun scrupul, in acele vremuri de omnipotenta a PSD, cu atat mai mult cu cat Tartaga s-a aratat si foarte generos. Este de notorietate ca aparatura, in special calculatoare, necesara pentru editarea organului de presa al PSD din acea vreme, „Obiectiv”, a fost donata de afacerist.
Remarcabil pentru perioada in care Nita controla cu puteri aproape depline Brasovul, a fost reactia politiei in cazul Tartaga. Niciun politist n-a indraznit sa-l gaseasca pe ucigas, dupa ce acesta s-a dat ascuns prin Poiana Brasov, pentru ca n-a avut chef sa-si execute pedeapsa. A aparut de bunavoie numai dupa ce tatal sau, Iulian Tartaga, a omorat, la randul lui, un om cu masina. Previzibil, a scapat apoi de dupa gratii in numai cateva luni.
Prin urmare, marele complice al infractorului condamnat zilele acestea este Constantin Nita. Mare prin natura kilogramelor si a pozitiilor detinute in guvernarile PSD, PSD-PDL si in cadrul USL-ului actual, iar complice pentru ca a avut parte constient de beneficii materiale de pe urma infractiunilor lui Dan Tartaga.
Acum, Dan Tartaga iar a disparut. De astazi este dat in urmarire nationala. Ceva ii spune ca daca sta bine pitit un an de zile, dupa alegeri va fi un mediu mult mai prietenos pentru el. Oricum, cineva ar putea sa-l caute prin dulapurile lui Pateu.”
–– Senatoru magraon Felix Voiculescu -umbla iar cu alba – neagra –- !
EL se pi- sha pe capu romanilor …shi acestia au inceput sa-i placa
gustu urinei …facind gargara continua !!
Se spune ca acesta va dona urina shi bisericii ortodoxe pentru ca
popii – dreptei credinte sa le-o dea credincioshilor de boboteaza !!
Rushine natziune ,rushine tzara !!
JD-USA
Comments are closed.