Iohannis a semnat interimatul la Ministerul Apărării | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Iohannis a semnat interimatul lui Ciolacu la Ministerul Apărării

Iohannis a semnat interimatul lui Ciolacu la Ministerul Apărării

scris de A.B.
25 afisari

Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul prin care vicepremierul Marcel Ciolacu preia ca interimar funcția de ministru al Apărării.

Marcel Ciolacu

Șeful statului a semnat și decretul cu vacantarea funcției prin demisia lui Adrian Țuțuianu. Marți, Adrian Țuțuianu a anunțat că demisionează de la conducerea Ministerului Apărării, invocând „proasta comunicare” pe subiectul plății sumelor aferente soldelor/ salariilor militarilor.

Premierul Mihai Tudose i-a acceptat demisia și ulterior a precizat că nu sunt probleme la bugetul de stat, „sunt bani în toate ministerele” și că Guvernul urmează să facă o rectificare pozitivă.

Șeful Guvernului a explicat și de la ce a plecat „nebunia” în privința plății salariilor militare.

Ministerul de Finanțe a spus că acolo ceva se întâmplă greșit. Acea alocație de hrană pe care o primesc militarii nu este normal și corect să se dea în prima jumătate a lunii pentru toată luna, că este o plată în avans și recomandarea Ministerului de Finanțe este ca acea plată să se dea la sfârșitul lunii. Și de aici încolo unii au înțeles altceva”, a arătat Tudose.

Ministerul Apărării a anunțat, marți, că a dispus efectuarea, în 15 septembrie, a plății sumelor aferente soldelor/ salariilor nete, fără contribuțiile individuale și impozit, în condițiile în care până în acest moment nu a fost făcută rectificarea bugetară pe acest an. Totodată, s-a menționat că între 21 și 25 septembrie va fi făcută plata sumelor reprezentând contribuțiile angajatorului și ale angajatului și a impozitului pe venit.

De asemenea, preciza ministerul, s-a dispus „efectuarea, în jurul datei de 25 septembrie, după rectificarea bugetară, a plății sumelor reprezentând celelalte drepturi aferente cheltuielilor de personal (chirii, normă de hrană etc)”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult