Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Iohannis, despre Băsescu: „Nu am fost dușmani politici”

Iohannis, despre Băsescu: „Nu am fost dușmani politici”

scris de S. P.
195 Afisari

Klaus Iohannis a declarat, ieri, că el și președintele nu sunt dușmani politici.

Klaus Iohannis: „Eu și Băsescu nu am fost dușmani politici”

Klaus Iohannis: „Eu și Băsescu nu am fost dușmani politici” (foto: hotnews.ro)

„Nu am fost duşmani politici, am avut opinii foarte diferite despre guvernare, şi atunci am venit cu o propunere agreată larg în Parlament, doar că preşedintele a avut altă opţiune”, a declarat Iohannis la emisiunea „După 20 de ani”, la ProTV. El se referea la momentul în care a  fost propus premier de alianța PSD-PNL-PC dar a fost refuzat de Traian Băsescu. „Atunci, în toamna lui 2009, a fost ultima dată când am vorbit cu preşedintele”, a spus el.

Președintele interimar al PNL nu respinge electoratul președintelui, deși unii colegi de partid nu vor să audă de o colaborare cu acesta.

„Este bine dacă şi alţii doresc ca această construcţie (fuziune – n.r.) să fie una de succes şi dacă alegătorul găsește că e o soluție bună să fie îndemnat să voteze această construcție”, a mai spus Klaus Iohannis.

23 comentarii

digital 09-06-2014 - 14:25

cu băsexu o să bagi nește construcții, de-o să stea mâța-n coadă!
mincinos retardat ești băi neamțule, te-ai găsit de minune cu kioru!
sacul și petecul!

ValVerde 09-06-2014 - 14:57

Basescu prim-ministru 🙂

salut 09-06-2014 - 19:17

ValVerde
09-06-2014 at 14:57
Basescu prim-ministru 🙂
ancuta
09-06-2014 at 18:57
bagaaa, baagaaa, baagaaa baaseee, baagaaaaa!
ancuta
09-06-2014 at 18:58
😉
============================

Regula 2-3-4 !

Doi basisti, in trei postari au reusit sa scrie patru cuvinte. Impresionanta inteligenta. Basistii astia imi depasesc pisica!

UnUL 09-06-2014 - 20:07

Măi prostule, dacă nu ți-ai dat seama că respectivele postări nu aveau al rost decât să enerveze idioți ca tine, ești chiar mai idiot decât pari – ceea ce e foarte greu.

UnUL 10-06-2014 - 06:54

Iar îți cântă cucii, Salaud.
P.S. Nu știu dacă te-ai enervat sau nu, și nici nu-mi prea pasă, spuneam doar că asta era scopul respectivelor postări.

UnUL 10-06-2014 - 08:39

Iar vorbesc singur, gunoiul de postare a lui Salaud dispărând.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 09-06-2014 - 19:20

Mai degraba D J !

D Jilava !
D …detzinut !

digital 09-06-2014 - 18:52

„Nu am fost dușmani politici”, da nici prieteni, dar am primit oarece ordine de la madam Merkelșteker prin ppe să mai bag și io ceva strâmbe pă la români, poate iese de-un oktoberfest pă la Hermannstadt!

UnUL 09-06-2014 - 18:55

Degețel, ești i d i ot. Doamna Merkel nu dă ordine nimănui din România.

UnUL 09-06-2014 - 18:56

Nici nu poate și nici nu vrea.

salut 09-06-2014 - 19:18

Pe nen-to Basescu l-ai intrebat?

CONGO 09-06-2014 - 19:31

Vaz ca te preocupa cheliosu marinar, probabil ca-l visezi si noaptea, dar vorba e: daca cine stie prin exceptie mai ai o erectie buna de dimineatza, aceasta se datoreaza tot lui Base, iar daca e asa, cand te dadeai cu ruj in vis, era ca para focului, sau negru ca vampirii?

digital 09-06-2014 - 19:40

mă dădeam cu mătta-n vis, era neagră la fonfău și ageră ca para mălăiață!

ValVerde 09-06-2014 - 19:55

Mai Claudio, iti cad scatoalcele din toate partile si te-au dezorientat, taratura ?

Flegma era pentru boul salut si ai sarit tu cu botul s-o primesti ?

UnUL 09-06-2014 - 20:09

Nu mi-a niciun fel de nene și nu are nicio legătură cu afirmația cretină a lui Degețel.

UnUL 10-06-2014 - 06:55

Erată: „Nu mi-e”

Tache 10-06-2014 - 01:27

Traian Basescu este viitorul prim-ministru al Romaniei si viitorul conducator de facto al statului… Asa spun sursele bine informate. Amanuntele aici:

http://romanian.ruvr.ru/2014_06_09/Cine-este-premierul-dorit-de-Casa-Alba-dupa-alegerile-prezidentiale-7977/

UnUL 10-06-2014 - 06:56

Să te audă Cel de Sus, Tăchiță, dar nu prea cred. Iar sursele tale nu sunt credibile, Vocea Rusiei scrie numai gunoaie.

mircea 10-06-2014 - 07:27

Basescu l-a bagat la mititica pa ala cu patru case,acum vrea sa-l bage la MARICICA pa asta(Joianus)cu sase case

UnUL 10-06-2014 - 08:39

Ce prostii vorbești, mirciulică! Dincolo de faptul că Născase nu mai are de mult 4 case, ci vreo 8, dl. Băsescu nici nu poate și nici nu vrea să „bage la mititica” pe nimeni. Justiția își face treaba – pentru prima dată după multă vreme, și asta și datorită domnului Băsescu – fără a asculta ordinele politicului.

mircea 10-06-2014 - 09:34

si pa JOYANUS(joiana) nu vrea sa-l puna la maricica???UNUL este produsul PCR,PDL si PMP cum ocolesti raspunsul ca unnul instruit la scolili securitatii

UnUL 10-06-2014 - 09:52

Tu ești produsul tâmpeniei congenitale, mirciulică.
Ce răspuns am ocolit, boulene, că nu ai întrebat nimic?

jan dinu 10-06-2014 - 07:47

Vrem NU vrem BASESCU ramine un – edificiu special –
dupa decada lui – presidentiala – !
A stiut sa-shi faca prietenii solide – USA – Israel – Germania – Anglia
EL avind un instinct politic deosebit …reusind ca suprevietuitor
tuturor cataclismelor politicii vrasmasilor mafioti care au inundat tzara
cu „mismasurile ” lor de indivizi depravati care au dus tzara la ruina .
sub privirile unei pop-ulatii nenorocite care ishi merita soarta prin prostia lor.
JD-USA

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS