Acasa Actualitate-InternaPolitica interna UPDATE – Iohannis i-a cerut demisia lui Gabriel Oprea. Reactia lui Ponta

UPDATE – Iohannis i-a cerut demisia lui Gabriel Oprea. Reactia lui Ponta

scris de P.C.R.
97 Afisari

UPDATE –Premierul Victor Ponta i-a dat replica preşedintelui Klaus Iohannis, luni seara, după ce şeful statului a anunţat că l-a sfătuit pe Gabriel Oprea să îşi dea demisia.
Victor Ponta a precizat, la România TV, că a discutat cu Gabriel Oprea despre accidentul în care şi-a pierdut viaţa poliţistul Bogdan Gigină.

„Sigur ca am discutat. Cum vi s-ar parea daca l-as chema maine la mine pe dl Mihalache si i-as cere sa isi dea demisia? Probabil va spune la fel: va multumesc de sfat, dar nu imi dau demisia.

Evident ca este o tragedie, un tanar si-a pierdut viaţa. Reacţia familiei, societăţii civile este legitimă. E un dosar la Parchet şi sunt convins că în curând cei care au atribuţii vor spune. Ce consider anormal este că de la o tragedie ajungem la ce se intampla in mod constant: cei de la PNL şi chiar şi dl Iohannis profita de moartea cuiva.

Pe de alta parte, obiceiul PNL de a politiza orice tragedie mi se pare reprobabil. Chiar si dl Iohannis personal, doamna Gorghiu, dl Blaga, dl Predoiu i-au făcut o curte teribila dlui Oprea: să trădeze Guvernul si sa voteze cu ei. Domnul Oprea a spus că nu se ocupă cu trădări. Deodata a devenit inamicul public numărul 1. Acesta mi se pare un mod de a face politică oribil.

Cred că preşedintele vrea să profite de orice ocazie, chiar şi de moartea unui tânăr, pentru a-şi pune Guvernul domniei sale. Mi se pare de un cinism extraordinar. Dacă poate să foloseasca moartea unui tânăr pentru un interes politic, îi cred în stare de orice”, a spus Ponta.

Întrebat dacă Gabriel Oprea îşi va da demisia, după intervenţia lui Iohannis, Ponta a răspuns negativ.

„Reacţia preşedintelui are legătura cu majoritatea parlamentară, nu cu ceea se întâmplă. (…) Nu îşi va da demisia pentru că nu se consideră vinovat şi pentru că este o anchetă în curs care va stabili cine este vinovat”, a arătat premierul.

Preşedintele Klaus Iohannis a susținut, luni seara, o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni. Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat, la Palatul Cotroceni, că l-a sfătuit pe Gabriel Oprea să-şi dea demisia. Şeful statului a susţinut că demisia lui Oprea se impune pentru că „întreaga comunicare în cazul accidentului a fost catastrofală”.
klaus iohannis la cotroceni„Având în vedere că opinia publică este foarte preocupată de accidentul în care din nefericire a murit un polițist, am avut o intervenție ieri și în continuare, astăzi, l-am invitat pe vicepremierul Oprea la o discuție pentru că am vrut să primesc informații suplimentare. Am avut o discuție în cursul acestei seri. L-am sfătuit pe dl Oprea să-și dea demisia.”

Întrebări:

De ce l-ați sfătuit să-și dea demisia?

Pentru proasta gestionare a crizei. Lumea are dreptul la informații, de luări de poziții publice din partea celor implicați. După părerea mea, întreaga comunicare pe acest subiect a fost catastrofală. Nu m-am referit la partea penală, care ține de procurori.

I-ați dat un termen?

Nu. Nu i-am dat un termen. În situaţii de criză dau sfaturile pe care le cred potrivite. Demisia este însă un act unilateral.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult