Acasa Actualitate-InternaPolitica interna IPP: Doua treimi din ministere tin veniturile angajatilor la secret

IPP: Doua treimi din ministere tin veniturile angajatilor la secret

scris de Ziua Veche
3 afisari

.Reprezentantii autoritatilor administratiei centrale continua sa opuna rezistenta fata de afisarea informatiilor privind veniturile angajatilor, in ciuda angajamentelor asumate public, sustin reprezentantii Institutului pentru Politici Publice (IPP), intr-un comunicat de presa.

“La o luna de la cererea Presedintelui, doua treimi din Ministere il sfideaza pe Traian Basescu continuand sa tina veniturile angajatilor la secret”, subliniaza Institutul, amintind ca doar cateva Ministere au publicat lista completa cu veniturile angajatilor: Ministerul Culturii si Patrimoniului National, Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, Ministerul Economiei, Ministerul Mediului si Padurilor si Ministerul Finantelor Publice si recent, chiar si Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului. “Ne putem imagina ca in administratia locala lucrurile stau si mai grav de atat”, mai spun reprezentantii Institutului.

“Dupa o documentare detaliata asupra paginilor de internet ale Ministerelor (realizata in perioada 1 iunie – 22 iunie a.c.), dar si dupa centralizarea raspunsurilor oferite IPP de catre Ministere, in baza legii nr. 544/2001”, reprezentantii Institutului arata:

1. Un numar de noua Ministere se fac in continuare ca nu inteleg ce li s-a cerut

Jumatate din ministere se fac ca nu inteleg cererea si continua sa afiseze salariile de baza care nu au nicio relevanta, numeroase studii aratand ca mai degraba diversele sporuri fac ca, in final, veniturile salariale nete sa fie si cu 200% mai mari, raportate la salariul de baza. Acestea sunt: Ministerul Administratiei si Internelor, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Justitiei, Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale, Ministerul Sanatatii, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

2. Niciun Minister nu actualizeaza aceste informatii

Desi a trecut o luna de la publicarea veniturilor pe luna aprilie, niciun Minister din cele sase care au publicat veniturile salariale nu au actualizat listele cu veniturile pentru luna mai. Aceeasi situatie este valabila si in cazul veniturilor salariale ale premierului si aparatului sau propriu.

3. Informatiile despre veniturile angajatilor din Ministere sunt bine ascunse in site-uri

Informatiile privind salariile angajatilor aparatului central al Ministerelor sunt in multe cazuri dificil de identificat pe site-urile Ministerelor, acestea putand fi regasite oriunde, mai putin in sectiunea de Informatii publice/de interes public. Este cazul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, care publica informatia in sectiunea Organigrama[2], sau al Ministerului Afacerilor Externe care, desi pune informatia pe prima pagina, este de forma unei sigle, alaturi de altele precum Viza pentru SUA sau Strategia UE pentru Regiunea Dunarii. Pentru orice cetatean obisnuit va fi foarte dificil de identificat astfel de informatii.

4. Veniturile angajatilor din agentiile guvernamentale – inca un secret

Nu toate Ministerele considera necesar sa publice si veniturile angajatilor agentiilor din subordine. Agentiile subordonate urmatoarelor Ministere nu au publicat niciun document privind veniturile angajatilor acestora pe site-urile proprii: Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Ministerul Apararii, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.

Apreciem ca mai putin de 20% din cele peste 400 de agentii si regii subordonate publica date complete sau partiale in sensul acestei masuri.

Ministerul Culturii, Ministerul Comunicatiilor, Ministerul Sanatatii, Ministerul Agriculturii au publicat pe site-urile proprii atat veniturile salariale ale propriilor angajati, cat si cele ale angajatilor tuturor agentiilor/structurilor aflate in subordinea, in coordonarea sau sub autoritatea fiecarui minister. Aceasta practica ar trebui preluata de toate celelalte ministere.

5. Aceeasi functie – salarii de trei ori mai mari la unele Ministere

@ Unul dintre soferii angajati ai Ministerului Muncii are un venit net total de 4.050 lei, fiind aproape egal cu cel al unui Secretar de Stat din acelasi Minister (4.693 lei), in timp ce un consilier in cadrul cabinetului Ministrului Muncii castiga un venit net total de 6.066 lei, mai mare decat cel al Ministrului (5.361 lei), din care 3.813 lei reprezinta alte drepturi salariale.

@ Salariul unui manager public din cadrul Ministerului Muncii ajunge chiar si la 8.097 lei, in timp ce aceeasi functie este remunerata in cadrul Ministerului Comunicatiilor de trei ori mai putin: 2.887 lei.

@ Daca in general, la nivelul Ministerelor, exista o oarecare uniformitate in ce priveste salariul de baza net al Ministrului, respectiv al Secretarilor de Stat, nu acelasi lucru se poate spune si in cazul Ministrului Afacerilor Externe care are un venit net cu aproximativ 50% mai mare decat ceilalti ministri (8.092 lei fata de 5.361 lei), iar un Secretar de Stat in MAE ajunge chiar si la 7.514 lei, fata de 4.693 lei in celelalte Ministere. Aceeasi situatie si in Ministerul Administratiei si Internelor, unde salariul Secretarilor de Stat variaza de la 4.693 lei la 11.188 lei.

@ Venitul net al unui Secretar General in cadrul Ministerelor difera in mod semnificativ de la un Minister la altul: astfel ca daca in Ministerul Afacerilor Externe ajunge la 10.076 lei, in Ministerul Dezvoltarii Regionale este de 5.315 lei, in Ministerul Comunicatiilor 3.112 lei, iar in Ministerul Apararii Nationale 7.287 lei. Ministerul Apararii Nationale a invocat, de altfel, confidentialitatea veniturilor in raspunsul transmis IPP (desi publica salariile pe site!).

@ In ce priveste Directorul de cabinet, la nivelul Ministerelor, venitul net al acestuia poate ajunge la 7.100 lei in Ministerul Afacerilor Externe, 2.669 lei in Ministerul Mediului, 1.949 lei in Ministerul Comunicatiilor sau chiar 19.750 lei (incluzand venitul net din calitatea de reprezentant in diverse structuri) in Ministerul Economiei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult