Acasa Actualitate-InternaPolitica interna La 94 de ani, Ion Diaconescu şi-a amintit de Ion Iliescu

La 94 de ani, Ion Diaconescu şi-a amintit de Ion Iliescu

scris de Z.V.
6 afisari

Ion Diaconescu, preşedintele de onoare al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat, a împlinit, joi, 94 de ani. Printre amintiri despre copilărie, familie, regalitate şi anii de închisoare, el a povestit despre o întâmplare cu Ion Iliescu şi locul de muncă de unde a ieşit la pensie.

ion-diaconescu-94-de-ani

La 94 de ani, Ion Diaconescu şi-a amintit de Ion Iliescu

Timp de 17 ani, între 1947 şi 1964, Diaconescu a fost închis ca deţinut politic.

După puşcărie, am fost trimis pe Bărăgan cu domiciliu obligatoriu. Pe urmă am venit în Bucureşti unde nu mă angaja nimeni pe motiv că sunt fost deţinut. Am avut noroc şi am ajuns la Ascensorul‘, căci pe urmă am aflat că directorul de acolo, Dumitrache, fusese ţărănist, dar fiind prea tânăr nu i-au mai făcut comuniştii dosar. Am purtat multe discuţii politice cu el. De altfel, de aici am ieşit la pensie”, a spus Ion Diaconescu.

Cum l-a ajutat Iliescu

Deşi prin Parlament s-a certat mai mereu cu Ion Iliescu şi ai lui, Diaconescu îşi aminteşte că la un moment dat a fost ajutat de fostul preşedinte: În zilele Revoluţiei vorbeam cu Corneliu Coposu despre ce se întâmplă, ne preocupa politica. Pe Iliescu l-am cunoscut în ianuarie 1990 când am făcut cerere pentru reînscrierea Partidului Naţional Ţărănesc, dar până atunci nu-l ştiam. Oricum nici nu era aşa cunoscut. În comuna mea, Boţeşti se desfiinţase Primăria. Se dăduse o lege de comasare a comunelor. Primarul a venit la mine să-l ajut. Şi am apelat la Iliescu văzând că are atâta bunăvoinţă. A chemat repede nişte secretari şi a dictat repede decretul de anulare al legii.

9 comentarii

jan dinu 26-08-2011 - 20:38

Mai – ION DIACONESCU – i-a spune TU
cum ai ajuns memebru PCR (Partidul Comunist Roman )…?
Spune repede pina nu mori …!
JD-USA

urbos 26-08-2011 - 20:59

Taci ma vierme, nu te-ai spanzurat inca?

oriana 26-08-2011 - 21:34

Abject caracter ai mai Sobrule!!!!

cozmin 26-08-2011 - 21:37

Inca nu am trait minunea ca un vierme sa se transforme in om……….

urbos 26-08-2011 - 22:10

Merit un premiu, zi si tu.

urbos 27-08-2011 - 07:20

Cititi ce-a scris Viorica Ianc ma scarbelor. Ati citit? Acuma dati-va foc.

BULA 27-08-2011 - 08:03

Unde ai disparut draga atata timp ? Esti Oriana de la Ziua, care fotografia pisicile prin Roma ?

Viorica Ianc 27-08-2011 - 06:54

Din `47 pana in `64 a facut puscarie ! Sunt 17 ani de chin. Respect pentru suferinta !
Respect pentru senectute ! Bunul Dumnezeu sa-i dea INZILIRE !

BULA 27-08-2011 - 07:49

Este suspect. Cei care au supravietuit puscariilor comuniste s-au facut turnatori, iar cei care au ramas cinstiti pana la capat le-au ramas oasele acolo. Numai securistii ne pot lamuri in privinta asta, dar n-au interesul sa spuna.

Si ce dezastru economic a facut in perioada guvernarii CDR, n-are rost sa mai amintesc. Mie imi provoaca sila acest individ.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult