Acasa Actualitate-InternaPolitica interna La PNL Sector 2 “Vara asta politica înseamnă EDUCAŢIE!”

La PNL Sector 2 “Vara asta politica înseamnă EDUCAŢIE!”

scris de D.P.
2 afisari

Partidul Naţional Liberal Filiala Sector 2 a demarat în luna iunie campani civică  “Vara asta politica înseamnă EDUCAŢIE!”.În perioada iunie – septembrie 2011, membrii PNL Filiala Sector 2 vor fi alături de cetăţeni, la toate cele patru sedii zonale şi la Sediul Central PNL din Sectorul 2. Acțiunea membrilor PNL este legată şi de faptul că 2011 este „Anul European al Voluntariatului”, se arată într-un comunicat de presă.

Dan Cristian Popescu

În cadrul proiectului se vor desfăşura următoarele activităţi:

@ meditaţii pentru elevi şi studenţi;

@ seminarii, conferinţe şi întâlniri tematice care vor avea ca invitați personalităţi importante ale spaţiului public;

@ consultaţii juridice;

@ întreceri sportive.

„Implicarea voluntară a membrilor PNL Filiala Sector 2, în implementarea acestui program, urmăreşte să arate importanța educației non-formale de calitate şi necesitatea unei schimbări în actuala societate. Dezvoltarea economică și modernizarea societății presupune, mai întâi de toate, o forţă de muncă bine pregătită, instruită și specializată. Ca atare, cheltuielile și implicarea în educație trebuie să fie privite ca o investiție în oameni”, declară Dan Cristian Popescu, președintele Partidul Naţional Liberal Filiala Sector 2 .

Sediile zonale ale PNL Filiala Sector 2 sunt localizate astfel:

Sediul zonal Iancului

Adresă: Șoseaua Iancului nr. 110

Tel.:      0314.326.943

Sediul zonal Iancului vine în sprijinul locuitorilor din cartierele Vatra Luminoasă, Obor, Pantelimon şi Delfinului.

Sediul zonal Barbu Văcărescu

Adresă: Strada Barbu Văcărescu nr. 75

Tel.:      0314.326.944

Sediul zonal Barbu Văcărescu vine în sprijinul locuitorilor din cartierele Floreasca şi Tei.

Sediul zonal Carol

Adresă: Bulevardul Carol I nr. 51

Tel.:      0314.370.875

Sediul zonal Carol vine în sprijinul locuitorilor din cartierele Foişorul de Foc şi Dacia.

Sediul zonal Colentina

Adresă: Șoseaua Colentina nr. 385

Tel.:      0314.326.941

Sediul zonal Colentina vine în sprijinul locuitorilor din cartierele Doamna Ghica şi Colentina.

Cetăţenii Sectorului 2 interesaţi de detaliile privind programul şi acţiunile ce urmează să se desfăşoare în cadrul campaniei pot consulta paginile de internet – www.pnlsector2.ro si www.dancristianpopescu.ro.

Informaţii suplimentare mai pot fi obţinute și la numărul de telefon 0372.020.434.

Programul de lucru al secretariatelor sediilor zonale PNL Filiala Sector 2 este de luni până vineri între orele 11:00 – 19:00.

5 comentarii

YAAKOV 30-06-2011 - 18:23

O sa-i ajute la alegeri, ca lumarea la capul mortului.
PNL n-are un lider care sa inspire incredere. Si ce e mai rau, e ca n-are un program economic de renastere a tarii. Nu spune nimic despre agricultura si cum ii va ajuta pe tarani sa se doteze cu utilaje mecanizate si sa nu mai lucreze pamantul cu sapa. Nu spune nimic nici despre industrie, dara Romania va mai avea vreodata industrie. Nu spune nimic in general, decat latra la PDL si Basescu. Este circ ieftin.
Parerea mea este ca toti astia care sunt pe la partide (la toate) fac parte dintr-o organizatie oculta, care are ca obiectiv eliminarea fizica a romanilor si predarea acestui teritoriu catre alt popor.

Arhimede 30-06-2011 - 19:15

Iar seful „ocultei” este basescu. da?

YAAKOV 01-07-2011 - 08:19

Basescu este doar unul dintre „nebunii” de pe tabla de sah. Pionii sunt raspnditi pe la toate partidele.

Ciu Huhu 30-06-2011 - 22:41

E clarYaakov, Basescu te plateste bine gunoiule, pentru diversiunea ce o faci pe Net!

YAAKOV 01-07-2011 - 08:17

Esti un retardat mintal platit sa faca galerie PNL-ului. Nu poti sa judeci problemele de fond.
Afla ca m-am inscris la PNL inca de la inceputul anului 1990, dar m-am lamurit ca e o diversiune a securistilor si n-am mai dat pe acolo. Probabil ca atunci tu erai la gradinita,
Sediul partidului semana cu un bar unde se adunau derbedeii si curvele, cei ce doreau sa ajunga la butoane si sa se imbogateasca prin furt de la stat. Si atunci, ca si acum, nu abordau subiecte serioase de discutie. Bateau campii cu prostii si nu puneau punctul pe „i”, adica nu veneau cu solutii pentru partea economica.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult