Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Lăzăroiu şi Barbu sar la gâtul lui Ponta

Lăzăroiu şi Barbu sar la gâtul lui Ponta

scris de A.B.
4 afisari

Foştii mimiştri ai Muncii, Sebastian Lăzăroiu şi Sulfina Barbu, reacţionează. Barbu declară, referitor la acuzaţiile aduse de Victor Ponta potrivit cărora cei doi au golit bugetul statului, că premierul este într-o mare eroare şi are informaţii nefundamentate. La rândul său, Lăzăroiu îi sugerează lui Ponta să verifice firmele PSD implicate în mafia transpartinică.

lazaroiu

foto: monitorul de cluj

Dacă premierul Ponta e curajos şi vrea cu adevărat să pună ordine la POSDRU, îi voi transmite personal lista cu firmele PSD implicate în mafia transpartinică a fondurilor UE de la Ministerul Muncii, a avertizat Lăzăroiu. “Am vorbit de neregulile de la POSDRU încă de când am venit ministru, mă rog, Ponta era pe vremea aia ocupat cu sindicatele, cu scosul oamenilor în stradă, el avea alte probleme. Cât am stat acolo, e adevărat am stat trei luni, graţie PDL care nu m-a mai vrut acolo, dar, cât am stat, asta am încercat să fac, să pun ordine. Începusem ceva, am reuşit cu siguranţă şi astea sunt date oficiale, să cresc rata absorţiei, chiar dacă au fost trei luni, a declarat fostul ministru pentru Mediafax.

El a susţinut că în cazul POSDRU este vorba de o mafie transpartinică, din care fac parte atât firme asociate cu PDL, dar şi societăţi afiliate PSD şi PNL. „Îi sugerez lui Ponta, dacă vrea să facă cu adevărat ordine la POSDRU, să demanteleze mafia transpartinică, care suge bani de acolo, de la POSDRU, inclusiv mafioţii lui din PNL-PSD. Domnul Ponta, dacă e aşa de curajos, să demanteleze mafia aia şi să înceapă cu mafioţii din PSD, care se ocupă de fondurile europene şi care au firme acolo, la POSDRU. Dacă vrea, îi pun eu la dispoziţie lista cu firmele”, a completat Lăzăroiu. În plus, el l-a invitat pe Victor Ponta să convoace un congres extraordinar al PSD în care să vorbească de toate firmele şi persoanele implicate în neregulile de la POSDRU.

Sulfina Barbu: Ponta e într-o mare eroare

Sulfina Barbu a declarat referitor la acuzaţiile aduse de premierul Victor Ponta, că acesta este într-o mare eroare şi are informaţii nefundamentate. Ea a  arătat că în perioada cât a fost ministru au fost efectuate plăţi de către CE în valoare de 190 milioane de euro. „Este într-o mare eroare domnul prim-ministru, aşa cum ne-a obişnuit, este cu informaţiile nefundamentate. În perioada în care am fost ministru, au fost efectuate plăţi de către Comisia Europeană în valoare de 190 milioane de euro, ceea ce cred că poate fi verificat şi plăţile au fost decontate de către Comisia Europeană”, a explicat Sulfina Barbu.

Ea a precizat că pe perioada mandatului său de ministru a identificat o listă de 348 de proiecte cu potenţial risc şi acea listă a fost dată către Autoritatea de management pentru a fi verificată. „Am identificat o listă de 348 de proiecte cu potenţial risc şi acea listă a fost dată către Autoritatea de managament pentru a fi verificată de toate acele contracte şi nu au fost lansate ghidurile tocmai pentru că am identificat nereguli în proiect şi împreună cu comitetul de monitorizare şi Comisia Europeană a fost întocmită o listă de măsuri de corecţie pe Programul operaţional dezvoltarea resurselor umane tocmai pentru a fi corectate atât întârzierile, cât şi plăţile care au fost făcute în avans şi întârzieri în justificarea plăţilor în avans. Deci, lucrurile acestea au fost stabilite împreună cu cei de la Comisia Europeană în perioada de patru luni cât am stat în minister”, a declarat pentru Mediafax Sulfina Barbu.

Întrebată dacă ştia de nereguli de genul cursuri de salvamari în toată ţara sau oameni care primeau salarii lunare de 10 mii de euro pentru patru ore lucrate, Sulfina Barbu a arătat că „au fost identificate în domeniul salarizării salarii foarte mari şi a dispus către organismul intermediar de la Ministerul Educaţiei care are două organisme intermediare pe POSDRU să facă verificările şi corecţiile necesare, astfel încât salarizarea să fie adusă în acord cu salarizarea profesorilor. „Toate aceste lucruri sunt dovedite de Autoritatea de management şi pot fi verificate. Trebuie să ne uităm dacă ghidurile care au fost lansate, pentru că în perioada mandatului meu nu au fost ghiduri lansate, atunci când au fost lansate ghidurile, dacă proiectele sunt în concordanţă cu ghidurile şi dacă s-au respectat prevederile de acolo. Dar asta trebuie verificat pe fiecare proiect în parte şi pe fiecare finanţare în parte”, a precizat Barbu. Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la sediul USL, că foştii miniştri ai Muncii Ioan Botiş, Sebastian Lăzăroiu şi Sulfina Barbu au dat cea mai mare gaură bugetului României pe care a identificat-o până în prezent.

1 comentariu

Mache 21-05-2012 - 17:20

In concluzie dupa ce Ponta se va racori un pic guitand disperat povestea va muri. Ca doar n-o sa dea tocmai el in stalpii PSD-ului. Adica ne intoarcem in vremea lui Nastase, a coruptiei fara corupti – Izbanda la care Ponta a avut contributia sa remarcabila ca sef al corpului de control al Primului Ministru. Corp de control ce a izbutit sa nu prinda pe nimeni si nimic timp de 4 ani. 😉

Ghinionul lui Ponta e ca ailalti au reusit de bine de rau sa mai bage cate o pocitanie la zdup sau macar sa-i aduca pe destui in fata justitiei. Deci boborul se asteapta dupa atatea sforaieli si la ceva sange pe care PSD-eii nu sunt in stare sa-l verse, asa incat la alegeri sangele PSD-ului va fi pana la urma varsat 😉 …

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult