Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Legea CCR a fost adoptată de Senat

Legea CCR a fost adoptată de Senat

scris de A.H.
1 afisari

Senatul a adoptat legea care prevede atribuţiile Curţii Constituţionale a României în forma în care a trecut de Camera Deputaţilor. Senatul este cameră decizională în privinţa acestui act normativ.

senat

foto: exclusivenews.ro

Legea a fost adoptată cu 64 voturi pentru şi 3 abţineri, în condiţiile îm care senatorii PDL au părăsit sala. Legea a fost votată anterior în Camera Deputaţilor, cu amendamentul că doar hotărârile Parlamentului care vizează regulile interne şi actele juridice cu caracter individual nu pot fi supuse controlului judecătorilor Curţii. În cadrul dezbaterilor de la Camera Deputaţilor, parlamentarii PDL au criticat ordonanţa şi au solicitat respingerea ei, pe motiv că orice excepţie introdusă în lege presupune restrângerea atribuţiilor Curţii Constituţionale. În replică, deputaţii PSD, PNL şi UNPR au respins criticile opoziţiei şi au susţinut că atribuţiile Curţii Constituţionale nu au fost limitate, ci dimpotrivă au fost mai bine stabilite. Senatul a fost cameră decizională.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult