Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Legea demnității a lui Dragnea şi sistemul electronic de vot

Legea demnității a lui Dragnea şi sistemul electronic de vot

scris de B.C.R
13 afisari

Votul la proiectul legii privind promovarea demnității umane a stârnit, miercuri, în plenul Camerei Deputaților, o lungă dispută între deputați, unii dintre ei afirmând că noul sistem electronic de vot creează incertitudini.

vot in camera deputatilorDupă ce președintele de ședință, Florin Iordache, a anunțat inițial că proiectul de lege a fost adoptat de plen, iar ulterior că proiectul a fost respins, liderul deputaților PSD, Florin Pâslaru, a cerut reluarea votului prin apel nominal pentru a fi eliminate suspiciunile cu privire la felul în care a funcționat sistemul electronic de vot.

Copreședintele PNL Alina Gorghiu i-a cerut inițiatorului proiectului de lege, Liviu Dragnea, „să nu încurajeze” colegii din PSD să încalce Regulamentul votând din nou, pentru că altfel va rămâne în istorie „ca acel președinte care a repetat votul de 1.000 de ori ca să îi treacă o lege”. Gorghiu l-a îndemnat pe Dragnea să „fie înțelept” și să redepună proiectul de lege în Parlament.

Deputatul UDMR Marton Arpad a atras atenția că „este o problemă cu sistemul de vot nou introdus”, explicând că vechiul sistem avea mai multe butoane și permitea deputaților să apese un buton pentru prezență și un alt buton pentru a vota.

Liderul deputaților PSD, Marian Neacșu, a arătat că „în sală sunt prezente un număr de cartele, nu un număr de parlamentari”.

„Singura motivație care ne-a îndemnat să vă propunem ca votul să se facă prin apel nominal este de a demonstra câți parlamentari sunt în sală, pentru că există această modalitate pe care acest sistem nefericit, aș spune, cel de dinainte era mai corect, o dă ca unii colegi să fie prezenți la lucrările Parlamentului numai prin intermediul cartelei lor. Rog aparatul tehnic să gândească soluții pentru că ne-am confruntat cu această problemă de când am introdus acest sistem de vot”, a spus Neacșu.

La rândul său, Liviu Dragnea i-a cerut președintelui de ședință că constate că proiectul a fost respins.

„Am constatat astăzi, cu mare regret, că, din păcate, conducerea Camerei Deputaților a achiziționat un sistem electronic care pune sub semnul întrebării, în mod real, votul la toate legile care au fost votate până acum. Cred că totuși cineva ar trebui să verifice cu mare atenție cum s-a achiziționat acest sistem, cineva care se pricepe, nu știu cine și nici măcar nu are importanță. Am mai constatat că din cauza acestui sistem electronic nu mai contează ce votează aleșii poporului și o lege trece sau pică datorită sau din cauza unor cartele, adică nu din cauza sau datorită deputaților. Am mai constatat că președintele de ședință, la diferență de cinci sau șapte minute, a spus ba că a trecut legea, ba că nu a trecut legea. Eu nu vreau ca această lege fundamentală pentru societatea românească să fie votată prin așa-zise încălcări ale Regulamentului sau cu mare semn de întrebare. În aceste condiții, vă rog să constatați că legea a picat măcar și pot să reiau procedura, să vin cu ea în Parlament din nou”, a afirmat Dragnea.

Secretariatul general al Camerei Deputaților a precizat miercuri că sistemul de vot electronic a funcționat toată ziua în parametri normali și că nici în zilele trecute nu au fost semnalate erori în funcționarea acestuia.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult