UPDATE 12.25
Curtea Constituţională a decis miercuri că Legea pensiilor este constituţională.
Curtea Constituţională a României (CCR) reia miercuri deliberările în cazul sesizărilor depuse de Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat privind neconstituţionalitatea prevederilor Legii privind sistemul unitar de pensii publice. În 29 septembrie, Curtea Constituţională a decis să amâne pentru 6 octombrie dezbaterile referitoare la Legea pensiilor, scrie Agerpres.
„Având în vedere cererea formulată de unii judecători pentru o mai bună studiere a problemelor ce fac obiectul celor două sesizări, Plenul Curţii Constituţionale a decis, în baza dispoziţiilor art.58 alin.(3) din Legea nr.47/1992, întreruperea deliberării şi reluarea acesteia în data de 6 octombrie „, se arăta într-un comunicat al CCR transmis AGERPRES. Sursa citată menţiona că plenul Curţii, învestit în temeiul art.146 lit.a) din Constituţia României şi al art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR, s-a întrunit pentru a soluţiona, în cadrul controlului anterior promulgării, sesizările referitoare la neconstituţionalitatea Legii privind sistemul unitar de pensii publice, formulate de un număr de 55 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al PNL, respectiv 33 de senatori din grupul parlamentar al Alianţei politice PSD+PC.
La finalul dezbaterilor de atunci, unul dintre judecătorii CCR Aspazia Cojocaru a precizat că s-au amânat discuţiile, deoarece magistraţii au nevoie de lămuriri atât în ceea ce priveşte procedura de adoptare, cât şi referitoare la problemele ce ţin de fondul legii. Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal au depus, în urmă cu două săptămâni, sesizări privind neconstituţionalitatea prevederilor Legii privind sistemul unitar de pensii publice. Potrivit PSD+PC, dispoziţiile Legii pensiilor vin în conflict cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, coroborate cu cele ale art. 47 alin. (2) teza I din Legea Fundamentală, aducând grave atingeri dreptului fundamental de pensie.
În sesizarea PSD se arată că, potrivit prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, „în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”, iar potrivit art. 142, alin. (1) din Legea Fundamentală „Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei”. În solicitarea PSD+PC se mai susţine că actul normativ încalcă art. 67 din Legea Fundamentală, care prevede că, în cazul adoptării proiectelor de lege, „cvorumul constituie un element de constituţionalitate al procesului legislativ”, dar şi prevederile art. 76 alin (1), potrivit căruia adoptarea legilor organice este condiţionată de exprimarea votului unei majorităţi absolute a parlamentarilor, adică jumătate plus unu din numărul total al parlamentarilor Camerei. Contestatarii mai acuză faptul că Legea pensiilor nu a primit avizul Comisiei pentru sănătate publică a Senatului şi nici avizul Comisiei pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor, deşi în conţinutul actului normativ a fost remarcată modificarea listei cauzelor de incapacitate totală sau parţială de muncă, ce consacră dreptul persoanelor de a beneficia de pensie de invaliditate, indiferent de stagiul de cotizare realizat.
În sesizarea de neconstituţionalitate se mai susţine că Legea pensiilor încalcă art. 44 din Constituţie, care garantează dreptul la proprietate privată. Semnatarii sesizării semnalează şi încălcarea art 53 din Constituţie privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale, art.15 alin (2), care consacră principiul neretroactivităţii legii, dar şi art. 16 alin. (1), care prevede că „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”. Un alt argument de neconstituţionalitate prezentat de semnatarii cererii este încălcarea art. 20 din Constituţie, care se referă la faptul că „dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale trebuie interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”.
La rândul său, PNL a contestat procedura de adoptare şi probleme de fond la Legea sistemului unitar de pensii. În ceea ce priveşte problemele de fond, acestea fac referire la încălcarea articolului 15, alineatul 2 din Constituţie privind principiul neretroactivităţii legii şi articolul 44 din legea fundamentală referitor la încălcarea dreptului de proprietate. Potrivit PNL, nu a fost respectat nici articolul 47 din Constituţie, care face referire la principiul de trai decent şi la pensie pe care statul trebuie să le acorde cetăţenilor săi. În ceea ce priveşte procedura de adoptare a Legii sistemului unitar de pensii, liberalii au indicat încălcarea articolului 76, alineatul 3 din Constituţie, privind modul în care se stabileşte procedura de urgenţă pentru iniţiativele legislative, articolul 69, alineatele 2 şi 3 legat de procedurile prin care se poate legifera o lege în procedură obişnuită sau normală şi articolul 61, alineatul 2, referitor la procedura de adoptare a unor prevederi finale.