Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Legea privind pensiile speciale, promulgată de președintele Iohannis

Legea privind pensiile speciale, promulgată de președintele Iohannis

scris de B.C.R
453 Afisari

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea privind pensiile speciale.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, luni, 16 octombrie, cu 174 pentru, 81 împotrivă, 17 abţineri şi doi parlamentari care nu votează, proiectul de lege privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, după punerea lui în acord cu observaţiile Curţii Constituţionale şi cu observaţiile Comisiei Europene.

În plen, liderul USR Cătălin Drulă a declarat că această lege împotriva căreia numai USR va vota este legea menţinerii pensiilor speciale şi că majoritatea şi-a bătut joc, fiind cea mai sfidătoare formă a proiectului de până acum.

În replică, liberalul Florin Roman i-a acuzat pe cei de la USR de ipocrizie, iar preşedintele interimar al Camerei, Alfred Simonis, a arătat că, prin această lege vor fi mai puţin nesimţite aceste pensii speciale şi a atras atenţia că, dacă ar fi tăiate, ar fi neconstituţional şi riscăm să pierdem 2,8 miliarde de euro din PNRR.

Legea prevede că „judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1), cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării”.

Potrivit actului normativ, cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

„De pensia de serviciu beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de sistemul public de pensii, judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Curtea Constituţională şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) cu o vechime între 20 şi 25 de ani numai în aceste funcţii, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală de 25 de ani în aceste funcţii. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării”, mai stipulează legea, relatează Agerpres.

Persoanele care au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţiile enumerate la alin. (1) se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de sistemul public de pensii şi pot beneficia de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie.

„În acest caz, pensia de serviciu este egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data eliberării din funcţie, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcţie din motive neimputabile acestora. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net aferent venitului brut din ultima lună de activitate înainte de data eliberării din funcţie, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional”, se mai arată în lege.

În iunie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat la CCR această lege, iar Curtea a decis în august că unele prevederi sunt neconstituţionale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS