Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Legile austeritatii corectate marti in Parlament

Legile austeritatii corectate marti in Parlament

scris de Ziua Veche
13 Afisari

.Senatorii si deputatii se reunesc in sedinta comuna marti dimineata pentru a pune in acord legile austeritatii pe care Guvernul si-a angajat raspunderea cu deciziile Curtii Constitutionale.

Aceasta dupa ce, conform hotararii celor doua Birouri Permanente, Comisiile juridice urmau sa intocmeasca luni dupa-amiaza, un raport privind modificarile ce se impun. Seful Senatului, pesedistul Mircea Geoana a aratat ca este vorba despre o procedura regulamentara si constitutionala care a fost aplicata dincolo de pozitia politica a unui grup parlamentar sau altul fata de aceasta problema. “Din punct de vedere al impactului asupra pensionarilor, in conditiile in care maine (marti – n.r.) vom avea un vot majoritar in plenul reunit, inseamna ca cele doua legi vor fi modificate conform deciziei Curtii Constitutionale, pe care am primit-o astazi in integralitatea sa. Practic, cele doua legi vor putea fi modificate urmand a fi promulgate si sa intre in vigoare”, a spus Geoana, citat de Mediafax. “Din punctul nostru de vedere, faptul ca pensionarii nu vor fi obligati sa suporte lipsa de profesionalism si de viziune a actualului Guvern este un lucru bun si dorim sa operam cat mai rapid aceasta modificare, pentru ca este o modificare care vine in folosul a sase milioane dintre concetatenii nostri, care sunt cei mai vulnerabili din întreaga societate”, a mai precizat presedintele Senatului.

Judecătorii Curtii Constituţionale au declarat, vineri, neconstitutionale o serie de prevederi din cele doua legi privind masurile de austeritate: reducerea cu 15% a pensiilor pana la 31 decembrie si recalcularea pensiilor speciale ale magistratilor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult