Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Liber la terenuri pentru partide: Preţuri negociabile

Liber la terenuri pentru partide: Preţuri negociabile

scris de Marius Bâtcă
1 afisari

Partidele politice îşi vor putea cumpăra terenurile aferente sediilor în care îşi desfăşoară activitatea. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat luni proiectul de lege privind vânzarea spaţiilor aflte în proprietate privată a statului destinate sediilor partidelor.

Parlament-Camera-DeputatilorActul normativ are ca obiectiv reglementarea posibilităţii cumpărării şi a altor spaţii, reprezentând extinderi sau dependinţe aferente celor achiziţionate şi destinate sediilor partidelor politice. Potrivit iniţiativei legislative, partidele pot cumpara spaţiile aferente sediilor la un preţ care va fi convenit prin negociere directă între părţi şi nu la preţ de inventar, aşa cum prevede legea în acest moment.

De asemenea, documentul prevede ca spaţiul cumpărat să fie închiriat de către partidul politic cu cel puţin trei luni înaintea intrării în vigoare a prezentei legi. După încheierea tranzacţiei de vânzare-cumpărare, se transmite către cumpărător şi dreptul de proprietate asupra părţii de teren aferente proprietăţii respective.

Iniţiativa legislativă urmează să intre la vot final în plenul Camerei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult