Liviu Dragnea, plângere penală după alegeri | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Liviu Dragnea, plângere penală după alegeri

Liviu Dragnea, plângere penală după alegeri

scris de Misu Andrei
11 afisari

Fostul lider PSD Liviu Dragnea, aflat în închisoare, a făcut plângere penală, după ce nu a putut să voteze la alegerile prezidențiale.

Încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde execută 3 ani și 6 luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu, fostul lider social-democrat a depus, prin intermediul avocatului său, o plângere la Parchetul Sectorului 5, în care acuză încălcarea dreptului la vot atât la primul tur de scrutin, cât și la cel din 24 noiembrie pentru alegerea șefului statului.

În document, apărătorul lui Dragnea scrie că membrii secției de vot care au venit cu urna mobilă la penitenciar i-au spus acestuia că nu poate vota, deoarece în sistemul electronic al Autorității Electorale, în dreptul numelui său apare interdicția exercitării drepturilor electorale.

Liviu Dragnea susține că, în realitate, instanța de judecată i-a interzis doar dreptul de a candida, nu și pe cel de a alege, drept urmare a fost oprit ilegal să își exprime intenția de vot.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult