Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Lovitura lui Crin Antonescu pentru Nicușor. ‘Rețeaua securistico-propagandistică a câștigat. Urmează un atac la justiție, partide și presă’

Lovitura lui Crin Antonescu pentru Nicușor. ‘Rețeaua securistico-propagandistică a câștigat. Urmează un atac la justiție, partide și presă’

scris de Cristian Vultureanu
343 Afisari

Fostul lider liberal Crin Antonescu avertizează asupra unei perioade tensionate pentru democrația din România, după victoria lui Nicușor Dan în alegerile prezidențiale. Într-o postare pe Facebook, Antonescu susține că în spatele noului președinte se află o „rețea securistico-propagandistică” care ar urma să vizeze instituții-cheie ale statului: partidele, presa și justiția.
Dl. Dan este noul președinte al României. Un președinte legitim, având în vedere cele peste 6 milioane de voturi primite din partea segmentului electoral (majoritar, din fericire) speriat de riscul pierderii statutului de țară occidentală al României.
Acestea fiind spuse, rămân, punct cu punct, la aprecierile și previziunile din ultima postare, dinainte de finala „horror”. Rețeaua securistico-propagandistică din spatele dlui Dan a câștigat din nou și urmează să exercite o putere mai mare, mai proaspătă și mai puternic legitimată.
Primele ținte, în opinia mea, vor fi partidele, justiția și presa. Încă de la turul doi al campaniei am putut observa o previzionare a ceea ce ar putea deveni partide importante și zdrobitoarea majoritate a presei pentru o bună bucată de vreme. Iar în privința justiției, fostul candidat N. Dan vorbea limpede despre posibilitățile președintelui de a o „influența”.
Așa se face că, simplu spus, pentru cei care nu vor să joace în acest scenariu bine pregătit, rămâne o misiune complicată și aparent paradoxală: apărarea democrației reale, a drepturilor și libertăților – în special cea de exprimare.
Și, în acest sens, există trei priorități:
1.⁠ ⁠să decidem dacă, în fața ofensivei neomarxiste și globaliste, abandonăm – cum s-a făcut de ani buni – reprezentarea dreptei conservatoare în seama AUR. Cu alte cuvinte, să decidem dacă este cazul ca, măcar acum, prin transformarea unui partid existent sau prin apariția unuia nou, să avem o exprimare democratică solidă, coerentă doctrinar și comportamental a dreptei autentice (și nu a etichetei asumate fraudulos de globaliștii neomarxiști din USR și PNL)
2.⁠ ⁠să încurajăm și să practicăm toate formele legale de exprimare, în interiorul și mai ales în afara mass-mediei mainstream
3.⁠ ⁠să nu ne lăsăm intimidați de valul populist și agresiv care, pentru o vreme, însoțește câștigătorii alegerilor și propaganda lor.
În ceea ce privește punctele 2 și 3, le spun tuturor celor care au avut și au încredere în mine că voi vorbi, oriunde și oricând va fi posibil. În ceea ce privește punctul 1, cred că oamenii deja implicați în scena politică trebuie să-și ia deciziile ACUM. Iar cei care nu au făcut politică până acum ar face bine să se întrebe dacă nu este cazul să o facă. Eu cred că este.
Curaj, prieteni! Pe curând!

1 comentariu

maresealu 22-05-2025 - 07:24

Antonescu are ffff mare dreptate,alegerile au fost furate masiv de reteaua bolovan-soros-macrou !

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult