Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Macovei propune excluderea lui Ridzi din PDL

Macovei propune excluderea lui Ridzi din PDL

scris de Anca Hriban
47 Afisari

Cazul Monica Iacob Ridzi a ajuns la fel cu cel al lui Adrian Năstase, în opinia preşedintelui Traian Băsescu, dar şi a europarlamentarului PDL Monica Macovei. Fostul ministru al Justiţiei a propus excluderea din partid a Monicăi Iacob Ridzi.

Declaraţiile vin după ce marţi deputaţii i-au luat apărarea fostului ministrul PDL al Tineretului şi Sportului şi au respins cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind încuviinţarea percheziţiei informatice şi a extinderii urmăririi penale în cazul Monica Iacob Ridzi.

Într-o postare pe blogul său, Monica Macovei scrie:

“Propuneri: dacă se poate relua votul, să se reia; oricum, ar trebui să se elimine votul secret pentru cererile referitoare la urmărirea penală; apoi, doamna Ridzi ar trebui exclusă din partid (să fim diferiţi de partidul lui Năstase & compania), iar cei care au contribuit la blocarea anchetei ar trebui sancţionati. Mă gândesc că nu cei care vorbesc despre corupţie trebuie sancţionaţi, ci cei care împiedică o anchetă de corupţie.

Cele două cazuri sunt la fel. Ele arată determinarea majorităţii parlamentare de a bloca sau opri de tot anchetele împotriva colegilor de partid (sau de “partide”). O atitudine dominantă şi constantă în cei 20 de ani postrevoluţionari, care a sfidat şi sfidează dorinţa oamenilor ca legile şi justiţia să fie aplicate cu o singură măsură pentru toţi.

Şi totuşi, s-a schimbat ceva. În toţi aceşti ultimi ani, PSD, PC, UDMR şi PNL au fraternizat, public sau subteran, pentru apărarea propriilor inculpaţi. Au vrut să demită procurori anticorupţie, au modificat legi, au tergiversat sau blocat dosare de mare corupţie în Parlament, au vrut chiar să desfiinţeze DNA. Şi toate acestea pentru a-şi apăra propriile interese şi reţelele clientelare, chiar dacă asta a însemnat decredibilizarea lor sau a ţării. Acum însă, pot spune că o parte din PDL, prin votul de ieri, s-a alăturat acestei familii”.

Şeful statului a declarat într-o emisiune la postul public de radio:

“Pot să înţeleg opţiunea sentimentală a colegilor. Nu se pune problema că dosarul Ridzi este blocat. Am discutat şi la întâlnirea cu partidele din coaliţie subiectul. Are un copil cu deficienţe, stă internată pentru o boală extrem de gravă, îi înţeleg pe colegi pentru opţiunea sentimentală, dar asta nu justifică slăbiciunea. Când e vorba de interesul naţional, politicianul nu poate fi sentimental. Această abordare îi face rău doamnei Ridzi, o aşează în categoria Adrian Năstase. A existat un interes major la PSD şi PNL să existe un al doilea caz Năstase”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS