Marcel Ciolacu a fost desemnat de președintele Klaus Iohannis pentru formarea unui nou guvern. Prima ședință în această calitate va avea loc împreună cu liderii PNL și UDMR, pentru a stabili dacă viitorul Executiv are două sau trei partide.
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe șeful PSD, Marcel Ciolacu pentru formarea unui nou guvern de coaliție.
„S-au terminat consultările și voi anunța în câteva momente decizia mea, însă cred că e potrivit să fac câteva remarci scurte”, și-a început discursul președintele Klaus Iohannis.
Șeful statului a făcut mai multe precizări:
„Coaliția de guvernare a decis acum un an și jumătate, la constituire, să funcționeze pe un model nou pentru România, cu o schimbare a premierilor la jumătatea perioadei de guvernare. Acest model până acum a funcționat foarte bine și sunt încredințat că va funcționa și în continuare. Am avut în prima parte ca Prim-ministru pe domnul Nicolae Ciucă, care a condus un guvern format din miniștri desemnați de partidele care sunt în coaliție, care au fost în coaliție. România, în această perioadă, a trecut prin mai multe crize și, datorită felului în care Coaliția, Guvernul condus de domnul Ciucă au lucrat, România a trecut cu bine de criza energetică, de inflație, avem creștere economică și toate acestea sunt rezultatul unei munci intense. Nimic din aceste rezultate nu a venit de la sine”, a mai explicat președintele Klaus Iohannis.
Ciolacu, desemnat pentru formarea unui nou guvern
„Faptul că astăzi ne găsim aici ca să formalizăm rotația premierilor arată un nou nivel de implicare și seriozitate la nivelul coaliției de guvernare. Românilor li s-a promis stabilitate și au primit stabilitate. Românilor li s-a promis o guvernare care rezolvă marile crize care s-au arătat deja la orizont atunci și au fost rezolvate.
În aceste condiții, după consultările pe care le-am avut astăzi, cred că nu este nicio surpriză, dar acum desemnez pentru poziția de Prim-ministru al României pe domnul Marcel Ciolacu, pe care îl invit să formeze un guvern al Coaliției și să continue munca dedicată, serioasă, eficientă și eficace a Coaliției cu acest guvern care se va forma probabil în scurt timp.
Domnule Prim-ministru desemnat, vă doresc mult succes în negocierile pentru formarea Guvernului și vă aștept pentru depunerea jurământului”, a fost anunțul președintelui Klaus Iohannis.
La rândul său, Marcel Ciolacu a declarat: Aș dori să vă transmit „La mulți ani!”. Aș dori să mulțumesc domnului președinte al PNL pentru gestul de onoare pe care l-a făcut. Aș dori să-i mulțumesc din postura de român, pentru că prin gestul său România a trecut în altă etapă, de democrație consolidată