Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Marcel Vela a avut primele discuții cu prefecții și șefii structurilor teritoriale ale MAI:Consideraţi că sunteţi dezlegaţi de orice promisiune faţă de politicieni

Marcel Vela a avut primele discuții cu prefecții și șefii structurilor teritoriale ale MAI:Consideraţi că sunteţi dezlegaţi de orice promisiune faţă de politicieni

scris de Misu Andrei
91 Afisari

A fost vorba despre o videoconferință a cărei principală temă a fost coordonarea activităților de organizare a prezidențialelor ce bat la usă. Pe durata discuțiilor, noul șef al Internelor le-a transmis un mesaj celor aflați pe primele trepte ale ierarhiei de conducere ale instituției. Pe scurt, o dezlegare de orice presiune politică.

„Vă garantez că acest minister va fi depolitizat. Cei care sunteţi acum în direct cu mine, din judeţe, din aparatul central, consideraţi că acum, înainte de alegerile care au loc peste câteva zile, sunteţi dezlegaţi de orice promisiune, orice obligaţie, orice îndatorire faţă de politiceni, faţă de partide, faţă de cunoştinţe, care v-au susţinut sau v-au promovat în unele funcţii de răspundere de la nivel judeţean”, a susținut Vela. Liberalul a cerut să fie înștiințat pe dată dacă apar probleme la acest capitol.

El a mai cerut evaluarea tuturor dispozitivelor de jandarmi pentru protejarea copiilor în zona grădiniţelor şi şcolilor.
“Vă rog să vă gândiţi la nivel judeţean ca să optimizaţi patrulele mixte între poliţişti şi jandarmi, susţinerea posturilor de poliţie locale, suport în zona rurală, să evaluaţi toate dispozitivele de jandarmi, să le recalibraţi pentru a proteja copiii României în zona grădiniţelor, în zona şcolilor, în zona facultăţilor şi centrelor universitare. Rog structurile de poliţie, care au relaţii directe cu cetăţenii, de azi începând, să-i trateze cu respect, atunci când intră în dialog cu ei să fie civilizaţi, să le zâmbească, să le spună oamenilor că sunt în slujba lor, să nu îi trateze cu aroganţă şi superioritate”, a precizat Marcel Vela.

El a transmis Poliţiei Rutiere să nu se mai ascundă pentru a prinde şoferi şi pietoni ci să acţioneze la vedere pentru prevenirea contravenţiilor.

“Rog Poliţia Rutieră să nu se mai ascundă pentru a prinde şoferi, pietoni, să fie la vedere, oamenii să ne vadă acolo în teren prezenţi, să prevenim contravenţiile, nu să acţionăm după ce ele au avut loc şi cel mai grav dacă au avut loc, au avut şi consecinţe dramatice. Trebuie să rebranduim Poliţia, Jandarmeria, Ministerul Afacerilor Interne, pentru că aşa cum am spus îmi doresc din tot sufletul în acest mandat, într-un guvern de tranziţie până la următoarele alegeri ca să punem pe roate o nouă abordare astfel încât românii să aprecieze o structură de elită, veche, cu tradiţie care a făcut jertfe pentru ţară, care s-a implicat întotdeauna să salveze oamenii, să le asigura siguranţa lor, a bunurilor lor”, a explicat ministrul de Interne.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult