Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Marga: Baconschi, un intelectual de carton

Marga: Baconschi, un intelectual de carton

scris de A.B.
5 afisari

Andrei Marga susţine că acuzaţiile pe care i le-a adus Teodor Baconschi, potrivit cărora acesta a politizat ministerul de Externe, sunt simple invenţi. Deranjat peste măsură, Marga spune despre Bakonski că este un un intelectual de carton care minte pentru a ieşi în evidenţă. 

marga“Îmi pare rău că trebuie să o spun, dar domnul Baconschi se dovedeşte a fi un intelectual de carton. Tot ce invocă el sunt falsuri. Apoi, nimeni nu a făcut confuziile pe care el le acuză, sunt simplele lui invenţii. Scurt, domnul Baconschi minte pentru a ieşi în evidenţă. Îmi pare rău că trebuie să spun, dar asta e situaţia. Nu are nicio probă, să aducă probe pentru ceea ce spune. Nu există nicio probă, pentru că eu nu am făcut astfel de confuzii. E în capul lui. Îmi pare rău, dar e un intelectual de carton care se trezeşte vorbind”, a afirmat Marga. El a subliniat că până în prezent, de la preluarea mandatului său, a fost adus numai un secretar de stat politic în MAE, alţi doi diplomaţi de carieră, Bogdan Aurescu şi Luminiţa Odobescu fiind păstraţi în funcţii, iar Baconschi ştie cu siguranţă că secretarii de stat sunt oriunde în lume politici”.

„A fost adus numai Dan Petre, nu şi altcineva până la această oră. Domnul Baconschi vorbeşte aiurea, pentru că a fost adus numai un singur secretar de stat. Îmi pare rău, dar e sub demnitatea mea să fac polemici cu intelectualul de carton care este domnul Baconschi„, a mai spus Marga. Prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi a declarat, miercuri, că Andrei Marga a politizat Ministerul de Externe, are ezitări şi abordări partizane şi face confuzii instituţionale, Baconschi precizând că PDL îl monitorizează pe Marga în interesul naţional. „Am constatat că noul ministru de Externe a politizat Ministerul de Externe. Nu a fost cazul mandatului meu”, a susţinut Teodor Baconschi, într-o conferinţă de presă. El a spus că a lucrat cu secretari de stat diplomaţi de carieră în timp ce Andrei Marga a numit în locul lor doi secretari de stat cu CV-uri îndoielnice.

5 comentarii

BULA 31-05-2012 - 12:28

Eu zic ca sunt intelectuali de kakat amandoi. Asa ca, ride ciob de oala sparta. Se critica informatorii la secu intre ei.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 31-05-2012 - 13:09

FaBula , Battista pe Tzambal …expertH in tranzi STOry — De Latziuni !

lica 31-05-2012 - 13:03

Pentru mine ca simplu cetatean al republicii, Baconschi este un intelectual „de rahat”

Ciu Huhu 31-05-2012 - 15:16

Si pentru mine este la fel.

un crestin 31-05-2012 - 15:36

Cititi si comparati modul de exprimare al celor doi diplomati. Apoi decideti cine este intelectualul de carton.

„Scurt, domnul Baconschi minte pentru a ieşi în evidenţă. Îmi pare rău că trebuie să spun, dar asta e situaţia. Nu are nicio probă, să aducă probe pentru ceea ce spune. Nu există nicio probă, pentru că eu nu am făcut astfel de confuzii. E în capul lui. Îmi pare rău, dar e un intelectual de carton care se trezeşte vorbind”, a afirmat Marga.
————————————————————————————————
„Sper ca patriotismul dlui Marga să-și revină din comă. Domnia sa are datoria de a se comporta responsabil nu doar în zilele când e bine dispus, ci în fiecare secundă a exercitării funcției de șef al diplomației. Nu-i cerem mai mult, dar nu putem accepta mai puțin”, a afirmat T Baconski

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult