Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Marian Vanghelie despre relaţia sa cu Udrea, Iliescu şi Ponta

Marian Vanghelie despre relaţia sa cu Udrea, Iliescu şi Ponta

scris de P.C.R.
1 afisari

Marian Vanghelie spune că în prezent citeşte despre cum a ajuns Barack Obama preşedinte al Americii, precum şi despre toţi cei care au condus lumea într-o perioadă sau alta. Primarul de la sectorul 5 mai vorbeşte, într-un interviu acordat Mediafax, despre relaţiile sale cu Elena Udrea, Ion Iliescu şi Victor Ponta, precum şi despre vanghelioane.

Marian Vanghelie vorbeste despre relatia sa cu Elena UdreaCe a afirmat Marian Vanghelie:

@ Relaţia mea cu Victor Ponta a fost în etape. Amândoi suntem orgolioşi, dar cred că şi el este interesat să câştige alegerile. Nu cred că ar merge împotriva mea la alegerile pentru Primărie doar de dragul de a fi împotriva mea. Nu trebuie neapărat să fii prieten cu preşedintele de partid. Sunt convins că pot lucra cu Victor Ponta.

@ Domnul Iliescu reprezintă aproape tot ce înseamnă PSD. Are o viziune corectă asupra a ceea ce ar trebui să se întâmple în România. Dânsul este singurul om politic greu care este acceptat şi de cei care l-au votat şi de cei care nu l-au votat. Este atent la tot, dar este un conservator. Acum zece ani cu acceptul dânsului am reuşit să fiu primar.

@ Relaţia mea cu Elena Udrea este strict profesională. Eu cred că partidul nostru trebuie să susţină pe cel care poate câştiga Primăria Capitalei. Cred că toate părerile mele sunt importante atâta timp cât vin într-un context cu bucureştenii. Susţin pe oricine care poate da un mesaj că poate câştiga şi care se ocupă de oameni.

@ Următorii 2-3 ani am un program foarte bine pregătit. Am să plec din nou în America pentru că trebuie să onorez nişte invitaţii acolo, la conferinţa anuală a oamenilor de afaceri americano-israelieni. Vreau să dezvolt contactele politice şi instituţionale la nivel cât mai înalt, inclusiv extern. În viaţă trebuie să îţi propui lucruri foarte mari. Dacă nu îţi propui singur nu ajungi niciodată. Poziţia de vicepreşedinte PSD mă face să îmi doresc alte lucruri. Oamenii se aşteaptă de la un vicepreşedinte să dea ceva societăţii. Mă interesează tot ce înseamnă Uniunea Europeană şi Rusia, tot ce înseamnă putere.

@ Cred că este nevoie de schimbări. Cred că oamenii trebuie să evolueze şi trebuie să dau mai mult. Micii şi vanghelioanele sunt o etapă depăşită a carierei mele politice.

@ Peste zece ani mă văd un tip puternic. Nu voi aborda funcţia de preşedinte. Eu sunt un om raţional. În viaţă trebuie să o iei în etape. E posibil orice, capeţi experienţă. Eu sunt atent la mine de la un mandat la altul. Când mă voi decide să nu mai candidez va fi greu pentru cel care va veni după mine la Primăria sectorului 5.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult