Marko Bela susţine că Tokes face o mare greşeală cu noul partid | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Marko Bela susţine că Tokes face o mare greşeală cu noul partid

Marko Bela susţine că Tokes face o mare greşeală cu noul partid

scris de Ziua Veche
0 afisari

.Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că dezaprobă intenţia lui Tokes Laszlo de a înfiinţa un nou partid al maghiarilor din România.

‘Eu cred că este o mare greşeală din partea d-lui Tokes Laszlo şi din partea colegilor domniei sale, de a preconiza înfiinţarea unui nou partid al maghiarilor. Ei au încercat acest lucru şi în urmă cu câţiva ani, când au înfiinţat Partidul Civic Maghiar (PCM), tot din iniţiativa d-lui Tokes’, a spus Marko Bela, citat de Agerpres.

Liderul UDMR a evidenţiat că între timp politicienii maghiari care au înfiinţat PCM şi-au dat seama că această formaţiune „nu a devenit ceea ce dânşii doreau probabil să devină şi acum încearcă printr-un alt partid să atingă acelaşi obiectiv”. „Cei care au încercat să creeze o alternativă la UDMR prin PCM, s-au certat şi s-au despărţit între timp, aşa că, după părerea mea, ei continuă divizarea grupării care se află în afara UDMR. Dar, vă daţi seama că oricum, nu mă bucur şi, repet încă o dată, cred că este o greşeală din partea d-lui Tokes. Noi le-am oferit o colaborare şi, de fapt am şi colaborat”, a menţionat liderul UDMR. De asemenea, Marko Bela a ţinut să amintească faptul că Tokes Laszlo a intrat în Parlamentul European pe lista UDMR, adăugând că tocmai de aceea nemulţumirea lui nu este justificată.

Conducerea Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), prin Tokes Laszlo, preşedinte, şi Toro T. Tibor, preşedinte executiv, a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute, la Oradea, intenţia înfiinţării unui nou partid pentru etnicii maghiari, care ar urma să susţină hotărât obiectivele privind autonomia maghiară pe diferite niveluri şi regiuni.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult