Acasa Actualitate-InternaPolitica interna UPDATE 2. Moţiune de cenzură cu miting de protest

UPDATE 2. Moţiune de cenzură cu miting de protest

scris de D.P.
2 afisari

UPDATE 17.00. Sindicaliştii au încheiat mitingul de la Parlament, liderii confederaţiilor spunându-le să nu plece dezamăgiţi, pentru că acesta este doar începutul şi făcând apel la grevă generală.

Mitingul organizat de cele cinci confederaţii sindicale, la care au participat sindicalişti din toată ţara, s-a încheiat cu două ore mai devreme decât era programat.

Înainte de a anunţa încheierea protestului de la Parlament, unde a început dezbaterea moţiunii de cenzură a opoziţiei la adresa Guvernului Boc, liderii sindicali au făcut apel la grevă generală, spunându-le oamenilor să nu fie dezamăgiţi după acţiunea de miercuri, pentru că aceasta reprezintă doar începutul în lupta împotriva Executivului.

Sindicaliştii au fost apoi anunţaţi că mitingul s-a încheiat şi că îi aşteaptă autocarele pe Splaiul Unirii.

+++++++++++++++++

Update 16.55. Premierul Emil Boc a părăsit sala Parlamentului unde se dezbate moţiunea de cenzură.

El s-a retras în cabinetul preşedintelui Camerei, după ce Victor Ponta a spus că premierul este „papagal”, pentru că repetă că România iese din criză.

Victor Ponta a mai spus că, dacă Emil Boc nu va fi demis miercuri de opoziţie, va fi demis joi de către Traian Băsescu.

Liderul PSD a adăugat că, dacă va purta tot cravata mov şi mâine, poate premierul îl va impresiona pe Traian Băsescu, iar şeful statului nu îl va mai „concedia” joi, ci vineri.

++++++++++++++++

Sindicaliştii din toate domeniile organizează miercuri, în ziua dezbaterii în Parlament a moţiunii de cenzură pe Codul muncii, un miting de protest în Piaţa Constituţiei, la care au spus că vor aduce cel puţin 50.000 de oameni.



miting de protest

foto: Agerpres



Confederaţiile sindicale au decis săptămâna trecută să organizeze un amplu miting de protest în Piaţa Constituţiei pe 16 martie, în ziua în care va fi dezbătută şi votată în Parlament moţiunea de cenzură introdusă de opoziţie ca urmare a asumării răspunderii Guvernului pe noul Cod al muncii.

Sindicaliştii speră la o participare la miting de minim 50.000 de oameni, care vor veni în mod organizat, şi au făcut un apel şi la populaţia Bucureştiului să iasă în stradă, inormează Agerpres.

Liderii confederaţiilor sindicale susţin că noua formă a Codului muncii promovată de Guvern transformă angajatul român în sclav.

Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament pentru noul Cod al muncii pe 8 martie. Imediat, opoziţia a depus moţiune de cenzură, prima de la începutul acestei sesiuni parlamentare.

Lliderii opoziţiei admit că moţiunea de cenzură intitulată “Codul Boc – salarii mici, şomaj mare, firme falimentate” nu are şanse să treacă pentru că trebuie să întrunească voturile favorabile ale majorităţii parlamentarilor, respectiv 236 de voturi.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult