UPDATE – AUR nu mai depune moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu, a anunțat luni dimineață președintele formațiunii, George Simion.
AUR nu va mai depune săptămâna aceasta în Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu, a a nunțat luni dimineață pe Facebook liderul formațiunii, George Simion.
Acesta a spus că așteaptă ca moțiunea să aibă semnăturile tuturor parlamentarilor din Opoziție. Pe de altă parte, USR explica ajutorul concret pe care AUR i l-ar fi dat lui Ciolacu prin această moțiune contra Executivului său: dacă moțiunea pică – iar asta era deja clar că se va întâmpla, Guvernul nu mai putea fi dat jos până la toamnă, în septembrie.
Moțiunea de cenzură intitulată ‘Premierul NORDIS trebuie să plece!’ anunțată de AUR în urmă cu o săptămână și semnată de 125 de parlamentari AUR și S.O.S. urmează să fie depusă, luni, la Parlament.
Parlamentarii USR și POT au fost îndemnați, la sfârșitul săptămânii trecute, de S.O.S. să se alăture acestui demers.
‘Moțiunea de cenzură ‘Premierul NORDIS trebuie să plece!’ a fost semnată de 125 colegi parlamentari din S.O.S. România și AUR. Textul moțiunii de cenzură este pregătit și asumat de cele două partide, S.O.S. România și AUR. (…) Colegii din POT și USR să ni se alăture și să susțină această inițiativă! Românii merită un guvern legitim, nu unul al intereselor de grup! E timpul ca voința cetățenilor să fie respectată’, se arăta în mesajul S.O.S..
Lunea trecută, președintele AUR, George Simion, informa că parlamentarii acestui partid vor depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu.
‘Depunem săptămâna viitoare o moțiune de cenzură și așteptăm aceeași reacție decentă din partea premierului Marcel Ciolacu – să plece’, afirma președintele AUR, la Parlament.
El susținea că moțiunea de cenzură va fi semnată de parlamentarii AUR împreună cu senatorii și deputații ‘de bun simț din Opoziție’ care doresc să li se alăture.
Potrivit unui mesaj al deputatului USR Cătălin Drulă, transmis săptămâna trecută, moțiunea AUR este ‘o mână de ajutor de la Simion pentru Ciolacu’, pentru că, dacă aceasta pică, ‘până în septembrie Ciolacu nu mai poate fi dat jos’.
El a explicat că Opoziția nu are voturile necesare pentru a trece moțiunea, pentru că, în urmă cu o săptămână, împotriva Legii bugetului de stat au fost 192 de voturi, adică atât poate aduna Opoziția. Ca să treacă moțiunea este nevoie de 234 de voturi, puncta Drulă.