Acasa Actualitate-InternaPolitica interna MRU dă piept cu prima moţiune a Opoziţiei

MRU dă piept cu prima moţiune a Opoziţiei

scris de D.S.S.
2 afisari

Prima moţiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu ar urma să fie depusă, marţi, de USL, la două luni şi o săptămână de la învestirea Cabinetului, demersul opoziţiei fiind centrat pe situaţia UMF Târgu Mureş.

mihai razvan ungureanu

bzi.ro

Moţiunea de cenzură ar urma să fie şi prima acţiune parlamentară a opoziţiei în actuala sesiune legislativă, care a început la 1 februarie, dată de la care parlamentarii USL sunt în grevă parlamentară.

Liderii USL au anunţat, în 1 aprilie, că vor depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului, imediat după Paşti, mai precis în 17 aprilie. Temele enunţate de Victor Ponta atunci pentru moţiunea de cenzură erau: înfiinţarea unei facultăţi în limba maghiară la Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, care presupune, în opinia opoziţiei, „cedarea premierului Ungureanu în faţa UDMR„, precum şi „cedarea în faţa intereselor străine de a vinde ce a mai rămas din resurse” şi „cedarea în faţa dorinţei baronilor care încă au rămas la PDL„, cu referire la Hotărârea de Guvern prin care se acordă bani primăriilor.

Deşi în ultimele două săptămâni liderii USL au dat ca sigură data de 17 aprilie pentru depunerea moţiunii de cenzură, este posibil ca aceasta să mai fie amânată, aşa cum reiese din declaraţiile de vineri ale preşedintelui PSD, Victor Ponta.

Ponta a anunţat, vineri, că marţi, 17 aprilie, el şi Crin Antonescu vor avea o întâlnire cu grupurile parlamentare ale PSD şi PNL din Senat, pentru a constata şi în mod oficial „reluarea majorităţii” în această Cameră legislativă, iar miercuri se vor întâlni cu grupurile de la Camera Deputaţilor, „pentru a vedea în ce măsură acolo, dincolo de fraudările doamnei Anastase, mai există cu adevărat o majoritate”.

„În urma acestor consultări depunem moţiunea de cenzură şi, cel mai probabil, conform termenelor constituţionale, în săptămâna 23-28 aprilie vom vota moţiunea de cenzură”, a spus Ponta, dând de înţeles că depunerea moţiunii ar putea fi amânată cel puţin până miercuri.

3 comentarii

urbos 17-04-2012 - 04:28

E obligatoriu ca acest fiu de naparca sa cada. Asta va insemna evidenta schimbare a majoritatii parlamentare si se poate trece deci, la eliminarea Dementei Sale de la Cotroceni.

Ciu Huhu 17-04-2012 - 08:28

Sa fi intr-un ceas bun, sa faca Dzeu. o minune, sa pice guvernul, Basescu sa fie suspendat, apoi demis, Doamne ajuta!

Ciu Huhu 17-04-2012 - 08:29

Corectare: Sa fie, nu sa fi

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult