Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Nicolae Bănicioiu, ministru al Sportului şi Tineretului

Nicolae Bănicioiu, ministru al Sportului şi Tineretului

scris de L.M.
73 Afisari

Nicolae Bănicioiu a fost propus miercuri de premierul desemnat Victor Ponta pentru funcţia de ministrul al Sportului şi Tineretului.

Nicolae Bănicioiu, ministru al Sportului şi Tineretului

Nicolae Bănicioiu, ministru al Sportului şi Tineretului (foto: Agerpres)

Nicolae Bănicioiu s-a născut pe 26 martie 1979 la Râmnicu Vâlcea. În 1998 a terminat Liceul teoretic ‘Al. Ghica’ din Alexandria iar în 2004 a absolvit Facultatea de Stomatologie a UMF ‘Carol Davila’ Bucureşti, devenind în acelaşi an medic stagiar. Între anii 2000 – 2004 a fost preşedintele Societăţii Studenţilor Stomatologi.

În perioada 2002-2004 a deţinut funcţia de preşedinte al Uniunii Studenţilor din România. În plan civic a coordonat, în 2003, campania antidrog ‘Alege viaţa’ iar în 2002 şi 2003 a coordonat festivalul studenţilor din România UNIFEST. În cadrul Tineretului Social Democrat a obţinut, la 19 septembrie 2004, funcţia de vicepreşedinte, pentru ca în 2007 să devină preşedinte al TSD.

La 17 decembrie 2004 a fost validat deputat din partea Uniunii PSD+PUR, judeţul Bacău. În această calitate, a fost secretar al Comisiei de învăţământ a Camerei Deputaţilor. În urma alegerilor din 30 noiembrie 2008, Nicolae Bănicioiu a devenit deputat de Teleorman, în colegiul uninominal nr. 2, din partea Alianţei PSD+PC. În acel mandat a ocupat, din 3 septembrie 2012, funcţia de chestor al Camerei Deputaţilor.

Nicolae Bănicioiu a redobândit un mandat de deputat în colegiul uninominal nr. 18 din Bucureşti (sector 4) în urma alegerilor din 9 decembrie 2012, din partea USL (PSD).

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult